România trece prin momente delicate la acest moment ca urmare a anulării alegerilor prezidențiale pentru cauze mai mult sau mai puțin clare. Faptul că procurorii s-au năpustit la grămadă asupra celor cu simpatii legionare, tiktocherilor, influencerilor, evazioniștilor financiar ș.a. nu întărește încrederea în instituții și nu lămurește, cel puțin până acum, de ce s-au anulat cu adevărat alegerile. În ritmul de acum de victimizare și cu largul concurs al televiziunilor isterizate de pierderea stipendiilor de la partide, așa-zisa Coaliție pro-europeană nu va câștiga alegerile prezidențiale nici dacă rămâne singură pe eșichierul politic. Pentru poporul de rând și mai ales pentru cel plecat în străinătate, alianța împotriva firii PSD-USR-PNL-UDMR este făcută doar pentru conservarea privilegiilor lor și ale unui președinte și ilegitim din 21 decembrie 2024. Dispariția ideii de Stânga/ Dreapta din politica românească, semnalată de subsemnatul în mod public de cel puțin un deceniu, ne arată că partidele așa cum le știm noi acum nu își mai justifică existența.
Politicienii ne-au adus într-o fundătură în care cu greu vom ieși la lumină, cacialmaua cu ”țara e în pericol” nu va ține la infinit. Putem să și arestăm pe cei care nu zic sau nu gândesc ca noi, pe Călin Georgescu și alți lideri suveraniști ca un exemplu, dar cel care va fi lăsat să candideze pe acest segment va câștiga cu ușurință pe victimizare și o strategie proastă a așa-ziselor partide pro-europene. Vă dați seama cât de ridicoli părem când toate partidele românești sunt pro-euroatlantice dar unii aflați veșnic la guvernare spun că salvează țara pe care tot ei au adus-o în stadiul actual. Ce ar putea uni PSD-ul și USR-ul, partide declarate adversare înverșunate de când se știu, dacă nu dorința de păstrare a privilegiilor? Ca să lucrăm cu materialul clientului, urmașii vechilor comuniști își dau mâna cu urmașii vechilor securiști ca să ce? Să fi fost doar atât de scurtă democrația românească sau să fim noi românii cei mai netoți din Europa ca să nu deosebim binele de rău?
Istoria noastră e plină de momente mai puțin fericite și cu elemente de ”democrație originală”. Chiar dacă unora le place să amintească democrația interbelică ca reper, la noi nu a fost niciodată ca în America sau Marea Britanie, În timp ce la alții majoritatea parlamentară făcea guvernul, pe malul Dâmboviței lucrurile erau diferite, Regele numea Primul-Ministru care făcea guvernul care organiza alegerile pe care le câștiga/fura cu grație. Acest simulacru de democrație a fost blocat în 1937 de către legionari care cu mijloacele vremii au deraiat mașina electorală liberală. Desigur, doctrina legionară copiată după cea fascistă a rămas condamnată și condamnabilă până astăzi , inclusiv prin lege, dar liderii legionari în frunte cu liderul Corneliu Zelea Codreanu au fost asasinați în închisoare la ordinul Regelui și bazându-se pe complicitatea vinovată a partidelor vremii pe atunci dizolvate. Abia apoi au urmat asasinatele legionare care au speriat o țară întreagă și cele trei dictaturi.
Recursul la istorie nu vrea să sublinieze decât faptul, indiferent ce vor unii să obțină prin finanțări mai mult sau mai puțin la vedere, că românii ar fi mai naționaliști, extremiști, antisemiți decât alte popoare, până la urmă și mămăliga românească explodează. Pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, Gâdea și Prelipceanu o să ne mai spună că albul e negru și noi o să ne facem că îi credem, în cabina de vot tot omul e încă stăpân. Lecția istoriei rămâne, în cazul de față, că apucăturile de sorginte dictatorială au toate un final. Și cei care răspund de cele mai multe ori nu sunt politicienii, cum ar fi normal, ci uneltele lor.
