Se spune că cele mai mari eșecuri ale Justiției românești contemporane ar fi nefinalizarea dosarelor privind Revoluția din decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990, ambele avându-l în centru pe Ion Iliescu, primul președinte al României din perioada democratică. Instrumentate politic și fără dorința de a se afla adevărul, dosarele respective și-au propus să rescrie istoria unor vremuri tulburi, lucru de neacceptat dacă nu vorbim de adevăr . Să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă personajele implicate în evenimente și-ar fi respectat jurămintele față de statul comunist și poate nu am fi avut o Revoluție? Sau de ce trecem sub tăcere implicarea unor forțe străine în evenimentele de la București atât în decembrie 1989 cât și în iunie 1990?Desigur, situațiile sunt mult mai complexe dar din diverse motive statul român a decis să nu spună decât părți de adevăr.
Totul a redevenit de actualitate după noile probleme de sănătate ale lui Ion Iliescu, deși chestiunea nu ar trebui să mai fie o problemă la 35 de ani de la evenimente. În loc să ascultăm procurorii, mai ales că aceștia nu au fost în stare să finalizeze un rechizitoriu nici măcar politic, ar trebui să dăm cuvântul istoricilor. Cu siguranță, Ion Iliescu va fi judecat de istorie dar nu ar trebui să se teamă de ce pot dicta judecătorii în baza celor invocate de procurori. Poate că situația României ar fi fost alta dacă am fi știut adevărul, nu neapărat mai bună, soarta noastră s-a decis prea des în alte locuri decât ar fi fost normal. Dar unele evenimente nu pot fi controlate și am avut dovada, cel puțin în decembrie 1989, că atotputernica Securitate nu l-a putut salva pe Ceaușescu, dacă și-a dorit asta. Iar dacă aceasta a facilitat ”tranziția” spre noile autorități cât de valabile pentru noi mai sunt cele scrise în ultimii 35 de ani?
Știm că procurorii au decis, în dosarul „Revoluției”, extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracțiuni contra umanității în cazul fostului președinte Ion Iliescu. Procurorii spun că Ion Iliescu a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist și că, prin exercitarea autorității depline, ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acționat în acest sens. Se vorbește în discursul procurorilor de psihoza teroristă care a atins cote paroxistice în rândul militarilor și civililor înarmați, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unități militare, ordonate în general pe timpul nopții), au avut drept rezultat numeroase situații de foc fratricid și de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfășurau activități potrivnice mișcării revoluționare.
În afara faptului că stai să te gândești dacă nu cumva procurorii și-au asumat ca misiune de grație să evite pe veci astfel de evenimente, investigarea celor întâmplate atunci este istorie. Și aici intervine și marea problemă, avem o Revoluție și eroi sau o lovitură de stat și adversari(criminali) ai ordinii socialiste? Cred că a venit timpul unui discurs coerent și asumat pentru că putem să scriem aceste rânduri deoarece a fost o Revoluție!
