Haos total în învățământ, evaluarea națională la clasa a VI-a anulată

Loading

Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VI-a nu se mai organizează în anul școlar 2022-2023, prevede o ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Educației. Guvernul continuă să ignore greva cadrelor didactice și acum urmează amânarea examenelor naționale.

„Art. 2 Prin derogare de la prevederile art. 74 alin.(4) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în anul școlar 2022-2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează.”

Inițial, examenele ar fi trebuit să se desfășoare pe 24 și 25 mai 2023, însă au fost amânate în contextul grevei angajaților din Învățământ. Cum cadrele didactice sunt tot în grevă, măsura Ministerului Educației era oarecum logică dar foarte periculoasă.