Circa 14 000 de elevi din Gorj vor susține în luna martie 2017 simularea examenului de Evaluare Națională și Bacalaureat. Notele nu vor fi trecute în catalog dar în baza lor se vor face programe de pregătire speciale vizate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Este pentru prima dată când probele la gimnaziu și liceu se desfășoară în același timp, fapt ce va presupune o organizare exemplară cel puțin la disciplinele Limba și literatura română, Matematică și Istorie.
În luna martie 2017 se desfășoară simularea pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a și Bacalaureat 2017. Calendarul oficial al simulării a apărut în Monitorul Oficial. Elevii de clasa a VIII-a și cei ai claselor a XI-a și a XII-a vor susține, în perioada 13 – 17 martie 2017 , simularea Evaluării Naționale și a probelor scrise ale examenului de Bacalaureat.
Dată fiind organizarea simultată la liceu și gimnaziu, rezultatele urmează să fie afișate în data de 31 martie 2017. De asemenea, la fel ca în anii trecuți, notele obținute nu vor fi trecute în catalog, rezultatele fiind doar discutate la nivelul fiecărei instituții de învățământ, pe baza acestora urmând a fi luate măsuri pentru îmbunătățirea performanței școlare.
Discipline și probe
În „Monitorul Oficial” a fost publicat ordinul privind organizarea simulării Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a si a simulării probelor scrise ale examenului de Bacalaureat național, în anul școlar 2016-2017.
Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a din Gorj în anul școlar 2016-2017 sunt: Limba si Literatura Română, și Matematica.
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat național pentru elevii clasei a XI-a din Gorj în anul școlar 2016-2017 sunt: Limba si literatura română, Matematică și Istorie.
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat național pentru elevii clasei a XII-adin Gorj în anul școlar 2016-2017 sunt: Limba si literatura română, Matematică, Istorie, Fizica, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logica, Argumentare si Comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.
Desfașurarea simulării Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de Bacalaureat național în anul școlar 2016-2017 se realizează în baza unei proceduri separate, care va fi comunicată ulterior.
Rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale pentru absolventii clasei a VIII-a si la simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat national in anul scolar 2016-2017 sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Iată calendarul simulării:
13 martie 2017
– Limba si literatura română – proba scrisa (clasa a VIII-a)
– proba E)a) (bacalaureat) – proba scrisa – Limba si literatura română
15 martie 2017
– Matematica – proba scrisa (clasa a VIII-a)
– proba E)c) (bacalaureat) – proba scrisa – Proba obligatorie a profilului
17 martie 2017
– Simularea probei E) d) (bacalaureat) – proba scrisa –
– Proba la alegere a profilului și specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a)