Prin lumea asta mare, în marile centre universitare din România, întâlnim destul de rar gorjeni care să fie un reper pentru unul sau mai multe domenii. Cu atât mai mare bucuria să putem oferi cititorilor noștri povestea de viață și carieră a unui asemenea om. În cazul de față, vorbim de general maior medic prof. univ. dr. IOAN SÎRBU, una dintre cele mai importante personalități medicale din România. Generalul maior medic prof. univ. dr. IOAN SÎRBU a lansat recent cartea „TRATAT DE TERAPIE IMPLANTO-PROTETICĂ”, o lucrare de referință în domeniul implantologiei orale și biomaterialelor.
Născut pe meleagurile Gorjului la Piscuri în comuna Plopșoru, dr. Ioan Sîrbu a îmbinat cu succes cariera militară cu cea medicală. A condus Clinica de Implantologie Orală din Spitalul Universitar Militar Central, a fost comandant al Institutului Medico–Militar, a fost comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central, a condus Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale, prin care a coordonat întregul sistem medical militar din ţară. De asemenea, în medicină, a promovat toate etapele de la medic primar stomatolog, medic specialist în chirurgie oro-dentară, doctor în ştiinţe medicale, competenţă în implantologia orală şi în radiodiagnostic maxilo-dentar. Ca profesor universitar şi șef al Catedrei de Implantologie Orală, Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF Bucureşti, a reuşit, de-a lungul anilor, să-şi valorifice ideile în propuneri, acţiuni şi fapte concrete, materializate în 12 brevete de invenţie în domeniul Implantologiei Orale.
Domnul Ioan Sîrbu este preşedinte al Societăţii Române de Implantologie Orală şi Biomateriale, preşedintele Institutului Român de Cercetare în Implantologie Orală, vicepreşedintele Comisiei de Medicină Comparată a Academiei Române, dar și autor a peste 10 proiecte de cercetare. Și, vă rugăm să ne credeți, am selectat doar cele mai relevante poziții ocupate de eroul acestor rânduri în ultimele două decenii.
Când dorul de România a biruit ”visul american”
Din postura de militar de carieră, Ioan Sîrbu a devenit student al Institutului Medico-Militar, Facultatea de Stomatologie. Și visul s-a împlinit, gorjeanul a terminat ca șef de promoție, cu media generală de absolvire 10 absolut, pentru prima data liderul de promoţie pe ţară fiind un student militar.
Invitat la emisiunea ”PANORAMIC” de la postul național de televiziune EMI TV, Ioan Sîrbu avea să lămurească povestea stagiului de pregătire din SUA, acolo unde nu a rămas, deși ar fi avut alte oportunități. Am cerut câteva lămuriri pentru ”VERTICAL: ”Am avut şansa să obţin o bursă în Statele Unite, la Clinica Prof. Univ. Dr. Leonard Linkow – New-York University, locul cel mai potrivit din lume privind instrucţia în domeniul implantologiei orale. Bursa a fost obținută prin concurs și a durat 8 luni în primul an, ianuarie-august 1996, 6 luni în a doua etapă –februarie-iulie 1998. A fost şansa mea care, de fapt, mi-a prefigurat profesia. Mă aflam în locul cel mai select din lume, în care am trăit cele mai profunde sentimente profesionale. Deși America m-a fascinat, iar dr. Linkow mi-a făcut o propunere irezistibilă de carieră și bani, după 6 luni mi-era deja dor de fiecare fir de iarbă de acasă. Dacă oferta venea în primele 3 luni, poate că aş fi acceptat, dar dupa 6 luni de străinătate nu-mi mai trebuiau nici bani, nici glorie. Apoi, eram medic militar, iar patriotismul se probează, nu rămâne la stadiul de vorbe frumoase. Ce dezamăgire ar fi fost pentru părinţii mei, care-şi puseseră mari speranţe în mine, în a traversa bătrâneţea mai uşor! Am revenit cu toată experienţa acumulată acasă, mi-am suflecat mânecile, m-am apucat de treabă şi am făcut carieră în implantologie. Am simţit că sunt foarte aproape de a-mi satisface un vis pe care, în copilaria mea, aproape că îmi era frică să mi-l prefigurez, dar până la urmă am primit de la viaţă chiar mai mult decât am visat. În 1997 – urmare a lucrărilor ştiinţifice promovate şi a protocoalelor de tratament publicate şi acceptate pe plan international, am devenit membru al ACADEMIEI AMERICANE DE IMPLANTOLOGIE ORALĂ”, ne-a mai precizat generalul Ioan Sîrbu.
O carte eveniment
În luna septembrie 2023, general maior medic prof. univ. dr. IOAN SÎRBU a lansat cartea „TRATAT DE TERAPIE IMPLANTO-PROTETICĂ”, o lucrare de referință în domeniul implantologiei orale și biomaterialelor, ce are 456 de pagini. Potrivit specialiștilor, lucrarea prezintă o sinteză a experienței și cercetării autorului în acest domeniu, cuprinzând atât aspectele clasice, cât și cele moderne și digitale ale implantologiei orale. Cartea este recomandată atât studenților și rezidenților în medicină dentară, cât și medicilor specialiști și profesorilor universitari, fiind o sursă de informații actualizate și riguroase. Cartea a fost apreciată de profesorul univ. dr. Emanuel Bratu, care a scris prefața, ca fiind o publicație care se ridică la nivelul celor mai prestigioase publicații internaționale din domeniul implantologiei orale.