Despre impostură în învățământul gorjean

De câteva zile presa locală este plină de exemplele unor cadre didactice care au „ călcat pe bec”, cum se spune, adică au măsluit mai mult sau mai puţin nişte dosare de gradaţie pentru a obţine un ban în plus la salariu. Desigur că situaţia este de condamnat şi nu cred că şi-ar dori cineva să fie pus într-o asemenea postură nedorită dar, nu-i aşa, nevoia te învaţă. Unde mai pui că mult dorita gradaţie este practic tăiată de guvernanţi prin reducerile anunţate, fiind vorba de acelaşi procent.
Bătălia pentru gradaţiile de merit din acest an a fost extrem de crâncenă în toată ţara. Cadrele didactice, care aveam anul trecut şi varianta salariului de merit la nivel de şcoală, s-au aruncat în luptă din disperare. Salariile erau mici şi până acum, au fost ciuntite prin eliminarea tuturor sporurilor iar acum se mai ia un sfert din ele. Atunci că poate nu te mai gândeşti că poţi să fii prins, că îţi compromiţi poate o carieră didactică construită în mulţi ani, încerci să speri că nu se va prinde nimeni şi că vei obţine banii respectivi. Să nu uităm că fiecare are rate, copiii la facultate şi multe obligaţii. Sunt destul de multe astfel de cazuri dar privind din perspectivă strict socială parcă sunt de înţeles. De ar fi doar atât!
Avem de-a face şi cu cadrul didactic impostor, cel care şi-a creat o întreagă carieră pe falsuri. Cum poate fi numit cel care într-o lună a scos şapte cărţi, conform fişei după care se face evaluarea, şi a cheltuit o grămadă de bani. Cadrele didactice respective sunt uneori  chiar promovate de către autorităţile şcolare în numele unor merite care nu le au şi nu le-au avut niciodată. Există cazuri, poate prea numeroase, când doar persoanele respective sunt trimise la anumite cursuri de perfecţionare, sunt permanent pe listele de cursuri CCD, poate metodişti ISJ,  şi alte avantaje de care nu este cazul să vorbim acum. Gestul inspectorului şcolar general adjunct de la Gorj, Camelia Bibere, de a se verifica dosarele mai atent decât în alţi ani este un prim pas spre normalitate. Poate că legislaţia din învăţământ este prea permisivă şi lasă prea mult loc de interpretări  dar nu e normal ca la grădiniţă sau şcoala primară să avem drept personal doar scriitori cu foarte multe cărţi publicate. Dar cum avem doctori în ştiinţă fără operă, de ce nu am avea şi reversul? Apropo, ce facem cu editurile fantomă ale căror cărţi au ISBN-uri  greşite?
Uităm din ce în ce mai des  că menirea  dascălului ar fi activitatea la clasă şi nu aceea de autor de cărţi şi alte lucrări didactice de care nu a auzit sau nu a aflat nimeni şi de care nimeni nu are nevoie. Vorba aceea, Internetul să trăiască că a devenit un fel de mama răniţilor   pentru cei din lumea şcolii. În tot acest timp, dascălii adevăraţi, cei care au dat atâtea şi atâtea generaţii de elevi foarte buni, se văd eliminaţi din şcoli pe motiv de lipsă de hârtii la dosare. Hârtii care de foarte multe ori nu prea reprezintă realitatea, să ne gândim doar la parteneriatele cu Muzeul Judeţean de acum câţiva ani şi câte avantaje s-au făcut pe asemenea hârtii. Până când asemenea lucruri nu vor fi rezolvate, nu prea putem să avem speranţe de mai bine în învăţământ.