
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, are o veste bună pentru pensionarii care au pensia sub 3000 de lei. De la 1 octombrie se schimbă pragul de impozitare.
În această seară am o veste bună pentru pensionari! După o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am decis că, începând cu 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice: nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată! Astfel, de la 1 octombrie 2024 va crește pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei, cât este acum, la 3.000 de lei. Impozitul va reprezenta 10% din diferenţa ce depăşeşte 3.000 de lei”, a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.