De ce nu face CEO contracte permanente pentru cei 1800 de „determinați”

Cu toate că are nevoie continuu de cei 1800 de oameni angajați pe perioadă determinată, pentru că valul de pensionări continuă, totuși, Complexul Energetic Oltenia nu-i angajează pe perioadă nedeterminată. Tocmai s-a anunțat, de către liderii de sindicat, faptul că aceștia au contracte noi, pe 6 luni, de la 1 octombrie, dar asta nu-i liniștește pe oameni. E clar că, peste 6 luni, vor sta din nou cu sufletul la gură, așteptând să vadă dacă li se prelungește perioada de angajare.

De ce nu angajează CEO definitiv acești oameni? Pentru că este în declin, trebuind să-și închidă capacitățile pe cărbune și să le pună în rezervă, iar numărul angajaților trebuie să scadă, așa cum s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență(PNRR), pentru a primi bani de la Uniunea Europeană. În această situație, va fi mai ieftin să scape de acești 1800 de angajați, dacă va trebui să renunțe la serviciile lor. De fapt, nu va costa nimic. Nu vor fi plăți compensatorii, în cazul lor, cum au mai fost în trecut la CEO, pentru că aceste măsuri sunt valabile doar pentru angajații pe perioadă nedeterminată. Și mai este un motiv, mai puțin scuzabil: pur și simplu acești oameni sunt non-stop la mâna șefilor, nu pot mișca în front și pot fi manipulați în scop electoral, pentru a spera la o nouă prelungire a contractelor de muncă. Să nu uităm, miniștrii sunt numiți politic și rămân acolo doar cât timp partidul lor este la putere…

În concluzie, „rămâne cum am stabilit”, adică oamenii rămân tot „determinați”, deși s-a tot spus că este nevoie de ei, ba chiar că CEO n-ar mai putea funcționa, dacă acestora nu li s-ar prelungi contractele. Poate cineva răsturna situația?