
Laurențiu Ciurel, directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, avertizează că cele trei termocentrale din cadrul Complexului Energetic Oltenia se confruntă cu mari dificultăți din cauza deficitului de specialiști. Ciurel este sceptic că CE Oltenia va putea răspunde cererii crescute de energie în această iarnă, când se va cere pornirea de grupuri energetice, suplimentar față de numărul celor care funcționează acum.
“Se tot vorbește de repornire de grupuri, că se merge la Bruxelles, dar eu tot spun de luni de zile, și dacă vine Mihai Viteazul călare pe cal, învingător, cu steagul alb, de la Bruxelles “gata am învins și aveți grupurile la dispoziție, porniți-le”, nu avem cu cine mai exploata grupurile acestea. E aceeași situație în toate cele 3 termocentrale. Nici gând să putem funcționa cu 3 grupuri la Rovinari. Am făcut treaba asta pentru 8 zile, dar în tură de 3 continuă, epuizând personalul. Vă dați seama, să lucrezi continuu fără niciun fel de zi liberă, fără niciun fel de pauză pe termen lung nu e posibil, mai ales că sunt locuri de muncă extrem de solicitante. Nu e simplu, nu e ca și cum stai în aer liber, mai dai cu târnăcopul sau lopata. Acolo, trebuie să fii încordat și cu atenția la maxim 8 ore din 8. Nu avem cum să formăm. Părerea mea e că grupul 7 de la Turceni nu mai poate fi repornit. La ce știu că e acolo, au și ei două grupuri, ăsta ar fi al treilea, au personal mult mai puțin decât avem noi aici. Tot am trimis pe la conducere hârtii și mi se spune că am 1000 de oameni, degeaba am 1000 de oameni, dacă nu am ce trebuie”, a declarat Laurențiu Ciurel la Radio Infinit.