Mânăstirea Strâmba dar și fostul sat Copăceni din comuna Bălești au avut un trecut comun prin stăpânitorii lor, în speță familia Râioșanu. Au existat perioade de timp când aceste legături au fost favorabile lăcașului de cult și alte dăți când lucrurile nu au stat la fel de bine. Prezentăm câteva momente mai puțin plăcute din acest trecut comun, o luptă între urmașii ctitorilor care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Continuăm în cele ce urmează cu fragmente din documentul păstrat pănă la noi, Cartea de hotărnicie a moșiilor Copăceni și Fărcășești ale mânăstirii Strâmba, din 9 august 1796, manuscris oferit de dr. Gheorghe Gârdu. Motivul disputei, după cum o să vedem din text, este că nu se mai respectase cutuma ”ca din prisos să se ajute ctitorii cei scăpătați”, așa cum hotărâse Stoichiță Râioșanu. Documentul prezintă un mare interes pentru trecutul acestor meleaguri.
Ne aflăm spre final cu prezentarea unuia dintre cele mai importante documente din istoria acestor locuri, document care parcurge o parte a trecutului mânăstirii Strâmba și a urmașilor familiei Râioșanu și este redactat în 1796. Iată ce mai cuprinde acesta:
”…Mai văzusem și alte adeverințe a proigumen Chesarie și diacon Matei Plopșoreanu, scris tot de ani iulie 23, în care arată că pentru schitu Strâmba de când s-au pomenit ei la acest schit câți igumeni au fost tot de la Sfânta Episcopie au fost orânduiți și socoteala tot de la Episcopie își da și cum că pe numitul Chesarie l-a scos din igumenie l-a scos Râioșanu, în vremea nemților aflându-se volintir și încât a fost acel Chesarie igumen cărțile n-au fost la dânsul și numitul Râioșanu nu s-au atins de mânăstire până la vremea nemților mai arătând tot acel Chesarie preigumen că și cartea de igumenie s-a luat de Râioșanu și nici un chip n-a vrut să i-o dea și că toate bucatele când s-a așezat el igumen era în schit toate, strânse de Sima Arnăutu și de un Ioan și acelui Sima numai zeciuială i s-a dat și celelalte găsindu-le toate în schit, le-au și luat numitul igumen în stăpânire ca un igumen ce era orânduit de părintele Filaret iar nu Râioșanu și la așezarea igumeniei sale a fost un preot Ioan orânduit și cu condicariu județului Gorj și făcându-se două catastife de ale venitului unul s-a trimis la părintele Filaret iscălit de dânsul cum că au primit toate bucatele și alte nemișcătoare lucruri iar alt catastih l-au luat protopopul Ioan iscălit de dânsu și de condicar. Mai arată Viișoreanu și o însemnare cu leat 1768 aprilie 9 iscălită de Constantin Râioșanu biv căpitan tatăl socru și de Radu Râioșanu postelnic tatăl numitului pârât Râioșanu, în care arată cum că cărțile Sfintei mânăstiri Strâmba ce au fost la peigumen Grigore după moarte-i le-au adus nepoții săi popa Ioan și Gheorghe și Constandin însă toate cărțile deplin câte au fost nu le-au rămas nedate o foiță de zestre a unui dumnealui ivaș postelnic ce au fost dat toată partea lui Râioșanu cu leat 7165, o carte a lui Antonie postelnic și a femeii lui Anca pentru Râioșanu când i s-au dat partea lui Dinu Râioșanu postelnic, ginerele său de zestre cu leatul 7165 și un zapis a unui Isaia călugărul pentru via Bâltișoara cu leat 7185 și un zapis pentru Pălșești fără văleat pentru care pricină acestei Sfinte mânăstiri au fost scris și Prea Sfintei Episcopii Râmnic la proigumenul Tismăneanu cu Ștefan că să înștiințeze cum știe și cuvioșia sa de pricina acestui schit Strâmba. Și văzând că face răspunsul în scris că de niscai pricini mai vechi nici însuși nu știe, făr de cât pe acest schit Strâmba l-au pomenit sub stăpânirea Sfintei Episcopii, precum este și Crasna și se orânduia igumenași, călugări de la Episcopie și după ce au venit cuvioșia sa igumen la Tismana au găsit iar călugării igumenași pe un Dionisie Ungureanu ce au fost igumen și la Vieroși și în urma aceluia au rămas iar călugăr igumen trimițând după condica mânăstirii și două copii de zapise de schimburi de țigani unul de la un Isaia igumen, Strâmba din leatul 1768 și altul de la un Roman tot igumen al Strâmbei cu leat 78 și cum că din neamul numitului Constandin Râioșanu n-au pomenit stăpânind acest schit până acum, iar acum din trecuta răsmeriță a nemților s-au pomenit cu dânsul stăpânindu-l, dar cu ce pricină îl stăpânește nu știe.
Împotriva aceasta că n-ar fi avut numitul Râioșanu stăpânire ne arată însuși o carte cu leat 1782 iunie 25 a răposatului proim mitropolit Filaret ce scrie către Logofeteasca Ani Râioșanu muma numitului Râioșanu, prin care îi face răspunsul la scrisoarea ce au fost trimis că i-au fost scris pentru schitul Strâmba, că în cartea de igumenie a lui chir Partenie să numește schitul Sfintei Episcopii și de aceasta ar fi paoponisită și zice Prea Sfinția Sa să fie mulțumită căci se primește a fi a Sfintei Episcopii…”(Va urma)
