BASCHET Învinşi în extremis de Steaua

Loading

darby-energia-rovinariRunda cu numărul XVIII a Diviziei A de baschet masculin putea aduce un rezultat neaşteptat la Tg-Jiu, acolo unde s-au înfruntat Energia Rovinari şi Steaua Turabo Bucureşti. La capătul unei partide aflate sub semnul echilibrului până în ultima secundă de joc, (cu răsturnări şi reveniri spectaculoase pe tabelă), formaţia gorjeană antrenată de Slobodan Nikolic a fost învinsă la limită, scor 62-64, pe „sferturi” 17-15, 18-18, 10-14, 17-17, de mult mai galonata adversară din Bucureşti, graţie unei unei „triţe” reuşite de fostul component al Energiei, Bogdan Popescu, cu doar 6 secunde înainte de finalul timpului regulamentar. Înfrângerea Energiei din faţa Stelei a fost pusă de antrenorul Slobodan Nikolic pe seama neşansei: „Am avut ghinion foarte mare pe finalul acestui meci. Bogdan Popescu a înscris o singură aruncare de trei puncte şi aceasta decisivă. Diferenţa dintre noi şi Steaua e mare, din punct de vedere al bugetului, al rotaţiei pe care o fac în teren, ei joacă cu 9-10 jucători. Asta a fost, nu ne puteam permite să necomparăm cu ei, dar au câştigat cu mare noroc. A fost un meci bun de baschet, nu extraordinar, dar trebuie să ne împăcăm cu gândul că am pierdut. Steaua e o echipă totuşi bună, am jucat cât am putut de bine, dar acesta a fost rezultatul la final.”, a declarat „principalul” Energiei.