Energia Rovinari s-a impus în primul meci retur din faza Play-Out disputat luni seară la Iaşi. Formaţia antrenată de Slobodan Nikolic a reuşit să câştige destul de clar disputa de pe terenul moldovenilor cu scorul de 93-79, pe sferturi 31-18, 23-20, 20-24, 19-17. După trei întâlniri scorul dintre Energia Rovinari şi Poli Iaşi era astfel, 2-1 pentru gruparea de baschet gorjeană. Tehnicianul Energiei, Slobodan Nikolic, a ţinut să explice faptul că echipa sa a obţinut o victorie cât se poate de meritată în Moldova, la capătul unui meci dominat în totalitate de oaspeţi. „Rezultatul este conform cu ceea ce s-a jucat, am obţinut o victorie clară şi meritată. De data aceasta nu le-am mai dat posibilitatea celor de la Iaşi să-şi facă jocul cum vor ei şi am avut o apărare mult mai bună decât ceea ce s-a văzut în tur. Dealtfel cred că aceasta a şi fost cheia victoriei noastre din această seară (n.r.-luni, 18.04.2011.). Remarc întreg jocul echipei, cu câteva plusuri în dreptul lui Bigus, care a realizat double-double încă din sfertul 3, în dreptul lui Troupe, dar şi al lui Stefan, autor a 20 de puncte. Ne-am descurat bine şi fără Darby, un handicap însemnat în economia jocului echipei. El a rămas la Tg-Jiu şi evident că nu va juca nici în meciul de mâine. Am dovedit că putem să învingem Iaşiul şi fără el, aşa era şi normal ţinând cont de valoarea dintre cele două echipe. Aşa că în meciul doi vom încerca să încheiem socotelile cu echipa din Iaşi şi să ieşim din Play-Out. Eu sunt convins că vom învinge şi mâine, nu văd altfel lucrurile… Ştiu că fanii din Tg-Jiu îşi doreau să mai vadă încă un meci acasă, dar cred că e mai bine aşa!”, a declarat Nikolic.