
„Apărarea și securitatea României, pe masa factorilor de decizie” – sub acest imperativ, membrii Comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senat au participat la o întâlnire de lucru organizată la sediul Ministerului Apărării Naționale. Evenimentul a fost inițiat de ministrul Angel Tîlvăr și a beneficiat de prezența șefului Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad.
„În actualul context, de conflict la granițele țării noastre și de forțare a limitelor de securitate, România, alături de toate statele UE, are nevoie de măsuri concrete de securitate. Brifingurile de prezentare au cuprins subiecte care se referă la:
Securitate în zona Mării Negre;
Programe de înzestrare pentru următorii ani;
Combaterea dezinformării pe subiectele extrem de sensibile, legate de apărare și securitate;
Sprijinirea industriei naționale de apărare;
Concluziile întâlnirii sunt clare, în sensul că România este o țară sigură, cu perspective solide în contextul securității și apărării”, transmite Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională-Camera Deputaților, deputatul Mihai Weber.