Premierul Marcel Ciolcau a anunțat că, astăzi, în ședința Coaliției de guvernare, s-a decis să se facă pași importanți pentru finalizarea schemei de sprijin pentru Marile Investiții Strategice din industria prelucrătoare și a celei care stă la baza Programului de Sprijin pentru Marea industrie din România – metalurgie, siderurgie și industria chimică.
Prima componentă a Planului pentru Investițiile Strategice în industria prelucrătoare presupune o schemă de ajutor de stat de 500 de milioane de euro și facilități fiscale pentru investiții de peste 150 de milioane de euro, care creează în mod direct minim 250 de locuri de muncă și se dezvoltă în regiunile cu un PIB/locuitor sub media națională.
A doua componentă a Planului industrial este Programul Național de Sprijin pentru Marea Industrie din România – o schemă de ajutor de stat de 1 miliard de euro (5 miliarde de lei) pe 6 ani, pentru decarbonizarea proceselor de producție și eficiență energetică. Un număr estimat de 30 de companii din metalurgie și industria chimică vor primi un sprijin de până la 100 de milioane de euro per beneficiar. Sunt companii care vor implementa investiții cu costuri eligibile de minimum 8 milioane de euro, care reduc cu 40% emisiile directe de gaze cu efect de seră din instalațiile industriale și/sau reduc cu cel puțin 20% consumul de energie în instalațiile industriale în raport cu activitățile sprijinite. Finanțarea schemei de ajutor de stat se realizează majoritar din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente României, iar investiția trebuie menținută 5 ani de la data finalizării acesteia.
A treia componentă presupune o schemă de ajutor de stat de 1,25 de miliarde de lei pentru 15 companii care implementează investiții în producția de materii prime industriale (țevi, profile, bare, aluminiu, cupru etc.).
Aceste trei programe de sprijin sunt conforme cu măsurile propuse în Planul Draghi pentru creșterea competitivității industriale a economiei europene. Cele trei scheme de ajutor înseamnă creșterea producției industriale și a PIB prin investiții, reducerea deficitului balanței comerciale, crearea de noi locuri de muncă bine plătite, precum și decarbonizarea proceselor de producție și creșterea eficienței energetice.