În istoria acestor meleaguri, familia Culcer a jucat un rol important. Veniţi din Ardeal ca şi Magherii, Culcerii au marcat istoria Gorjului ca: doctori-Dimitrie, Dumitru-Tache, Dimitrie-Max şi Ana; ofiţeri-Vladimir-căpitan, Ion-general şi Costică-căpitan; prefecţi: Eugen-subprefect şi Grigore-prefect. De remarcat că şi doctorii din familie au deţinut funcţia de prefect sau directori ai unor instituţii din judeţ sau din ţară. Deşi nu au beneficiat de notorietatea Magherilor, Culcerii au lăsat în urmă o istorie care se cuvine să fie cercetată cu atenţie.
Culcerii au sosit la Târgu-Jiu în 1842 când Dimitrie Culcer ajungea medic al oraşului şi ginere al prefectului de atunci, N. Otetelişanu. Cu ici întreruperi, această familie a rămas la Târgu-Jiu până în perioada comunistă. Gorjenilor le-au rămas în memorie mai ales medicii: Dimitrie Culcer (1807-1867), Dumitru-Tache Culcer (1850-1927) şi Dimitrie Max Culcer (1882-1969). Multe din însemnările despre familia Culcer şi cele două secole de istorie le datorăm lui Gabriel Culcer, fiul lui Dimitrie Max Culcer, cel care a dedicat şi o carte tatălui său şi familiei prestigioase din care face parte. Din nefericire, fiul său Mircea a murit prematur. Mai multe case din centrul vechi al oraşului Târgu-Jiu sunt legate de istoria acestei familii venită de pe meleagurile Sălajului. Încă din secolul al XIX-lea, trecutul familiei Culcer are legătură cu localitatea Dobriţa unde au deţinut importante proprietăţi. Dar să lăsăm istoria să vorbească…
Doctorul Dimitrie Culcer, făuritorul primului spital la Târgu-Jiu
Dimitrie Culcer(u) s-a născut în anul 1807 în comuna Stârci (Bogdánhaza), din comitatul Crasnei, judeţul Sălaj. Se pare că s-a născut într-o familie de iobagi care lucrau pe moşia contelui Hunyadi. Va absolvi Liceul Piariştilor din Cluj-Napoca şi Facultatea de Medicină din Pesta. În facultate se va întreţine din munca proprie pentru că trecuse munţii în Muntenia).
Îşi va desăvârşi studiile la Viena iar apoi va lucra la Giurgiu şi Calafat. La 8 mai 1841 îşi tece examenul de liberă practică în ţara noastră şi în iulie 1842 îl regăsim în Principate, trimis la Giurgiu să „altoiască”(vaccineze) copiii din judeţ şi să inspecteze „zalhanalele”(abatoarele) în timpul tăierii vitelor. Cum în 1842 se înfiinţează în Principatul Munteniei de către Obşteasca Adunare câte un post de medic de fiecare judeţ, cu 5000 lei pe an, având îndatorirea „de a alerga la toate epidemiile de boală ale locuitorilor şi ale vitelor, şi la altoitul copiilor din judeţ”, din ianuarie 1843 îl găsim în postul de medic al judeţului Gorj.
Prima grijă a noului medic de judeţ a fost să ceară înfiinţarea unui spital în Târgu-Jiu, pe care însă numai în 1845 reuşeşte să îl vadă realizat; un an după aceea, prezintă „Maghistratului” (Primăriei) oraşului o listă cu toate obiectele necesare organizării acestui spital în spirit modern. Spitalul a funcţionat la început în casele pitarului N. Protopopescu (pe Str. Tudor Vladimirescu de astăzi, colţ cu Sfinţii Apostoli), apoi în casele paharnicului N. Otetelişanu, pe Str. Tudor Vladimirescu de astăzi, colţ cu Str. Griviţa, unde locuia pe atunci şi doctorul, şi, în fine, pe Str. Tudor Vladimirescu, colţ cu Str. Magheru de astăzi, chiar în locul în care se află în prezent spitalul Târgu-Jiu. De la 1864 spitalul a avut local propriu pe Str. Unirii, unde mai există şi astăzi.
Culcer a locuit însă de la început în casele paharnicului Nicolae Otetelişanu, prezidentul Judecătoriei Gorj, descendentul unei foarte vechi familii boiereşti oltene.
Sub steagul Revoluţiei paşoptiste
La 19 februarie 1848, doctorul se căsătoreşte cu Anica, cea de-a doua fiică a lui Nicolae Otetelişanu. În iunie 1848 izbucneşte în Ţară Revoluţia de la 1848, Culcer participând la evenimentele de la Târgu-Jiu. Memoria publică îl consemnează participând la ceremonia publică de ardere a Regulamentului Organic şi a Pitacelor de Boierie. Revoluţia a fost înăbuşită iar el va trebui să suporte consecinţele.
La 1 decembrie 1848 are un prim fiu, Vladimir. Se pare că a avut 13 băieţi şi 2 fete, dar nu i-au trăit decât 7 fii: Vladimir, Tache (Dumitru), Grigore, Iancu (Ion), Nicu, Costică şi Eugen.
Organizarea sistemului sanitar gorjean
Din fericire, activitatea medicului Dimitrie Culcer era prea importantă pentru ca autorităţile să îşi mai pună problema să îl pedepsească. Culcer trebuia să se ocupe şi de organizarea sanitară a satelor, problemă ce nu se pusese în trecut; tot el trebuia să îngrijească şi bolnavii din judeţ, pe cei din oraş, pe cei din arestul închisorii; el trebuia să administreze şi să conducă spitalul, să îngrijească şi să opereze bolnavii, să se ocupe de pregătirea personalului sanitar inferior. Culcer avea e lângă funcţia de medic uman şi pe cea de medic veterinar, luptând pentru prevenirea şi combaterea epizootiilor, controlul vitelor tăiate şi îngrijirea celor bolnave… Pe măsură ce îşi organiza munca, se identificau cu tot mai multă claritate noi şi noi sarcini, aşa că a venit un moment când s-a simţit literalmente depăşit, şi în februarie 1849 a cerut un ajutor care să ocupe funcţia de medic al oraşului. Comitetul Sanitar a apreciat însă că doi medici era prea mult pentru un judeţ ca Gorjul, aşa că, până în 1850, Culcer a lucrat tot singur. După acest an avem un medic al oraşului, Culcer rămânând doar medic al judeţului. După 1857 se mută în judeţul Dolj, mai întâi la Calafat şi apoi la Craiova.
Aici va avea de înfruntat în 1862 teribila muscă columbacă, roind dintr-o peşteră aflată la Porţile de Fier. Vitele încep să moară pe capete sub înţepăturile redutabilei insecte, şi combaterea flagelului tot medicului de judeţ i-a revenit şi a făcut-o cu succes. Până la urmă calamitatea a fost stăvilită şi la începutul anului următor apărea în Monitorul Medical un raport asupra muştei columbace, semnat de doctorul Dimitrie Culceru (Culcer).
Ultimii ani
În 1864 i s-a oferit şi a acceptat funcţia de medic şef al Capitalei. A rămas până în 1866 când a început să aibă probleme după plecarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Bolnav, se va retrage la Târgu-Jiu, unde va deceda în august 1867. În luna mai 1866, Dr. Dimitrie Culcer revine în Târgu-Jiul său iubit, ca medic al oraşului. El nu activează însă în acest post decât câteva luni, căci la 13 august al aceluiaşi an, se aprobă, în sfârşit, mult aşteptata pensie, 1200 lei pe lună. Moare subit pe când mergea la un caz.
A fost înmormântat în Cimitirul oraşului, acolo unde şi acum îşi doarme somnul de veci.
O moarte pentru sănătate
Culcer a continuat să muncească, acordând asistenţă medicală gratuită pretutindeni unde aceasta i se cerea, o asistentă absolut gratuită, căci medicul gorjean nu a admis niciodată să-şi creeze o sursă de venituri din suferinţele bolnavilor. „…Devotamentul lui pentru bolnavi, mai ales pentru cei săraci, a mers până la sacrificiu…”, sublinia Al. Ştefulescu în a sa Istorie a Târgu-Jiului. Despre sfârşitul său subit, Gabriel Culcer povestea: „Era într-o noapte răcoroasă de sfârşit de august; nu trecuseră nici două săptămâni de la pensionare; Culcer este sculat în grabă la ora 1 şi chemat urgent la un bolnav. În drum spre locuinţa acestuia, în trăsură, moare însă brusc, lovit de encefalită”.
