Știința a unit Oameni și Idei la Liceul „Mihai Viteazul” din Bumbești-Jiu, de Noaptea Cercetătorilor Europeni

Bumbești-Jiu a fost, pentru o seară, centrul științei în județul Gorj, găzduind cu succes Noaptea Cercetătorilor Europeni 2025. Evenimentul, având organizator principal Liceul „Mihai Viteazul”, a reușit să aducă știința mai aproape de comunitate, demonstrând că aceasta poate fi distractivă, accesibilă și esențială pentru viitor.

Cu o participare entuziastă, câteva sute de copii, părinți și pasionați de toate vârstele au luat parte la experimente interactive și demonstrații științifice captivante. Standurile au fost pline de invenții, roboți, reacții chimice spectaculoase, fenomene fizice, expoziții, toate explicate pe înțelesul tuturor.

O Echipă dedicată și o performanță notabilă

Evenimentul a fost marcat de o atmosferă caldă și prietenoasă. Profesori din diverse domenii, reprezentanți ai asociațiilor prezente, ai Muzeului Județean Gorj și ai Parcului Național „Defileul Jiului”, sprijiniți de zeci de elevi voluntari, au stat de vorbă cu vizitatorii, răspunzând la întrebări și inspirând tinerii să descopere diverse ramuri ale științei.

Un aspect notabil al acestei ediții este că Bumbești-Jiu a fost singurul oraș din județul Gorj al doilea cel mai mic oraș din țară unde s-a organizat NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI, o performanță care arată implicarea comunității și a instituțiilor locale și județene.

Organizatori: Liceul „Mihai Viteazul” Bumbești Jiu, Asociația Astronomică Artemis, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Asociația PRO Vertical, Asociația DEP, Parcul Național Defileul Jiului – Defileul Jiului National Park, Asociația Mediu curat- viață sănătoasă și Asociația de Sprijin și Intrajutorare Solidaritatea.

#NoapteaCercetatorilorEuropeni #Stiinta #BumbestiJiu #Gorj #ColegiulMihaiViteazul #Cercetare #Experimente #Educatie #EleviVoluntari #LMV #EvenimentStiintific #Inovatie #Comunitate #stiintapentruviitor #MuzeulJudeteanGorj #AsociatiaProVertical