Profesorii continua protestele până la demisia ministrului Daniel David

Sindicatele din Educație au reluat  protestele la sediul Ministerul Educației și cer demisia ministrului Daniel David, la 3 zile după amplul marș din 8 septembrie 2025.

Zeci de profesori au protestat joi, 11 septembrie 2025,  în fața Ministerului Educației, nemulțumiți de legea 141/2025, așa numita lege „Bolojan”. Membri ai FSLI  și FSL ”Spiru Haret” au venit în fața Ministerului pentru a cere din nou demisia lui Daniel David. Este primul protest după cel amplu din 8 septembrie, în prima zi de școală.