





În perioada 16-22 august s-a desfășurat la liceul ”Mihai Viteazul” din Bumbești Jiu, cea de-a 6-a ediție a Școlii de vară de astronomie ”CU OCHII SPRE CER”.
La această aventură plină de provocări, concursuri, ateliere de lucru, numeroase activități educativ-recreative și observații astronomice, au participat 26 de elevi gorjeni, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani.
Pe parcursul acestei școlii de vară, elevii au învățat noțiuni elementare de astronomie, precum: lucrul cu planisfera cerească, harta cerului și orientarea pe bolta cerească. De asemenea, au putut lua parte la observații astronomice pe timp de zi, observând câteva grupuri de pete solare și la observații de noapte, în care au putut admira relieful de pe Lună, planetele Saturn, Jupiter și Venus, dar și roiuri stelare, galaxii îndepărtate, nebuloase-rămășițe de supernovă, obiecte cerești care completează frumusețea Universului.
Ca în fiecare an, elevii cursanți ai școlii de vară au avut parte de o activitate informativ-preventivă din partea Jandarmeriei Române și a Biroului de Siguranță Școlară, în cadrul campaniei de informare „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”.
Printre alte activități interesante, care au captivat elevii și au fost antrenați în discuții foarte interesante, au fost experimentele interactive de fizică prezentate de dna. lect. univ. dr. Liliana Guran.
Prezentările video, din cele șase zile de aventură cosmică, au oferit informații despre cum se produc eclipsele de Soare și de Lună și de ce vedem, de pe Pământ, fazele Lunii, sau cum s-a format sistemul nostru planetar; de unde vin cometele sau care este diferența dintre meteori și meteoriți. Plecând mai departe în adâncurile Universului, cursanții au putut învăța cum se măsoară distanțele cosmice, cum se nasc și evoluează stelele și de ce ”fug” galaxiile.
Vânătoarea de comori cu tema ”RĂTĂCIȚI ÎN GALAXIE”, desfășurată pe timp de noapte, o aventură plină cu numeroase provocări, teste de logică și abilitate, căutare de obiecte fosforescente, lasere și multe surprize dulci, a fost unul din cele mai captivante concursuri de pe durata acestei școli de astronomie.
În atelierele de creație s-au construit cadrane solare, macheta rachetei Saturn V și a navetei spațiale Discovery.
„A fost una dintre cele mai reușite și captivante ediții ale acestei școli de vară de astronomie. Mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături! Mulțumesc, de asemenea, partenerilor Muzeul Județean Gorj, Asociația de Sprijin și Întrajutorare Solidaritatea și Parcul Național Defileul Jiului!”, a spus Marcel Jinca, președintele Asociației Astronomice ARTEMIS, în cadrul festivității de închidere a școlii de vară de astronomie ”CU OCHII SPRE CER”. Acesta le-a adresat participanților, următorul mesaj:
„Până la anul, când ne vom revedea, zâmbiți! Priviți cerul și conectați-vă cu Universul, dar nu uitați să creșteți frumos!”
