
Târgu-Jiu, 9 iulie 2025 – Doi tineri au fost urmăriți și interceptați de un echipaj al Jandarmeriei Gorj, după ce au devenit agitați la vederea patrulei și au încercat să fugă printre blocurile din zona Bulevardului Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Târgu-Jiu.
Potrivit unui comunicat transmis de Jandarmeria Gorj, intervenția a avut loc în jurul orei 18:10, în timpul unei misiuni de patrulare auto:
„La data de 09 iulie, în jurul orei 18:10, în timpul unei misiuni de patrulare pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din municipiul Târgu-Jiu, un echipaj al Jandarmeriei Gorj a observat doi tineri care, la vederea forțelor de ordine, au devenit agitați și au încercat să fugă printre blocurile din zonă.”
Jandarmii au reușit să-i prindă rapid pe fugari, iar în urma verificărilor s-a constatat că aceștia fuseseră implicați într-un conflict spontan, soldat cu agresarea unei alte persoane.
„S-a stabilit că cei doi fuseseră implicați într-un conflict spontan, în urma căruia au agresat o altă persoană pe fondul unor discuții în contradictoriu”, se mai arată în comunicat.
Pe numele tinerilor au fost întocmite acte de constatare conform art. 193 din Codul Penal – lovirea sau alte violențe, urmând ca documentele să fie înaintate către Poliția Municipiului Târgu-Jiu pentru continuarea cercetărilor.
Jandarmeria Gorj transmite că va continua acțiunile de prevenire și combatere a faptelor antisociale și face apel la cetățeni să adopte un comportament civilizat și responsabil în viața de zi cu zi.
