
Un adolescent în vârstă de 16 ani din Târgu Cărbunești este cercetat penal pentru violență în familie, distrugere și nerespectarea ordinului de protecție, după ce și-a agresat bunicul și a vandalizat un autoturism, în plină stradă.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 22 iunie, în localitatea Târgu Cărbunești, sat Pojogeni. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, un bărbat de 71 de ani din comuna Prigoria a sunat la poliție pentru a reclama că a fost agresat de nepotul său în timp ce se afla la domiciliul fiicei sale.
„În jurul orei 19:30 (…), a avut un conflict spontan cu nepotul său (…), în urma căruia a fost lovit de acesta cu o bucată de lemn, la nivelul antebrațului stâng, iar ulterior acesta a distrus, cu aceeași bucată de lemn, luneta autoturismului parcat la poarta locuinței”, se arată în comunicatul IPJ Gorj.
Victima nu a dorit îngrijiri medicale, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că nu exista un risc iminent, dar i-au înmânat acestuia o cerere pentru a se adresa instanței.
Mai grav, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că adolescentul era sub incidența unui ordin de protecție emis de Judecătoria Târgu Cărbunești încă din septembrie 2024, care îi interzicea să se apropie de locuința sau locul de muncă al mamei sale.
„A reieșit faptul că față de tânărul de 16 ani a fost emis un ordin de protecție (…), prin care avea obligația să nu se apropie de locuința acesteia și să păstreze o distanță minimă de 50 metri față de aceasta”, mai precizează IPJ Gorj.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt.
