
Consiliul Județean Gorj își continuă angajamentul de a îmbunătăți infrastructura rutieră a județului, prin noi investiții esențiale pentru o mobilitate sporită și eficientă. Pe 3 decembrie 2024, va fi semnat acordul pentru reabilitarea a 53,014 km de drumuri județene, valoarea proiectului ridicându-se la 144.015.000,00 lei (fără TVA), iar termenul de finalizare estimat este de 18 luni.
„Proiectul vizează următoarele drumuri:
DJ 663 (DN 66 – Dâmbova – Cârbești – Tâlvești – Urechești);
DJ 672C (DN 67 – Tălpășești – Stroiești – Răchiți – Runcu);
DJ 665A (DN 67 – Bălănești – Voiteștii din Vale – Grui);
DJ 672B (Ursați – Frătești – Suseni);
DJ 664A (Turcinești – Rugi – Curpen – Stănești – Ursați).
Prin acest demers, reafirmăm angajamentul nostru de a transforma Gorjul într-un model de conectivitate regională. Mulțumim tuturor celor implicați în derularea acestei inițiative esențiale pentru comunitățile locale”, transmite Cosmin Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
