Revista “LUMINA DIN CUVÂNT” a primit TITLUL DE LAUREAT PE ŢARĂ anul trecut

 

            Aflată în anul al cincilea an de la prima apariţie, revista „Lumina din cuvânt”, publicaţie şcolară a Palatului Copiilor din Târgu-Jiu, a obţinut TITLUL DE LAUREAT PE ŢARĂ, echivalent al Premiului I, la Concursul Naţional al Revistelor Şcolare din România, desfăşurat la Bucureşti. Diploma cu nr. 4 804 din iunie 2023, semnată de Ministrul Educaţiei, consfinţeşte acest succes de prestigiu al tinerilor publicişti gorjeni, realizat cu nr. 4-5 ale revistei făurite de ei în atelierul de creaţie al Cercului de Educaţie Civică (Jurnalism şi Comunicare), sub coordonarea atentă şi calificată a prof. Ion Elena, pasionat de jurnalism încă din anii gimnaziului, precum elevii săi de azi.

            Situaţi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului naţional, micii ziarişti de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu se străduiesc acum să îşi păstreze titlul de a fi cei mai buni din ţară, la categoria revistelor de gimnaziu. Pentru a-şi atinge obiectivele activităţii de presă scrisă, ei sunt animaţi de încrederea în propriile calităţi, în iluminările de gând şi în talentul lor, în stăruinţa consecventă şi sfaturile avizate ale profesorului-îndrumător, care le este mereu aproape.

            Altfel, micii condeieri şi colegiul redacţional al revistei beneficiază de sprijinul unui nume foarte cunoscut în presa gorjeană şi nu numai. Profesorul Ion Elena a publicat sute de articole în mai multe ziare şi diverse reviste din judeţ şi din ţară, este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România de aproape trei decenii şi colaborator al cotidianului „Gorjeanul” de peste o jumătate de secol (debut publicistic – 2 aprilie 1972, în „Gazeta Gorjului”). În prezent, este redactor al ziarului „Vertical” şi al revistei de cultură „Spicon”, care apar în Târgu-Jiu, şi are în palmares mai multe premii la concursuri de creaţie literară şi publicistică.

            A mai obţinut opt titluri de laureat pe ţară cu revista şcolară „Jurnal 11” a Şcolii Gimnaziale „Pompiliu Marcea” din Târgu-Jiu, a fost redactor-şef al „Revistei Învăţătorimii Gorjene” şi al ziarului „Ager”, a înfiinţat revista „Drumuri spre suflet”, editată de CJRAE Gorj. Este autor al volumelor de reportaj „Adio, frumoaselor zăpezi!”, „Struguri cu soare în priviri” şi „Desculţ prin roua verde”, are în lucru mai multe cărţi care aşteaptă botezul tiparului.

            Este foarte mulţumit de rezultatele obţinute de elevii săi în competiţia naţională a celor mai bune reviste din gimnazii şi licee. Ca răsplată pentru premiul obţinut de revista lor, Andreea-Marieta Verboncu Ciobanu (redactor-şef al revistei „Lumina din cuvânt”) şi Elena-Georgiana Pîrgaru (secretar general de redacţie), eleve în clasa a VII – a A la Şcoala Gimnazială „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu, care frecventează de peste doi ani Cercul de Educaţie Civică de la Palatul Copiilor, au participat timp de o săptămână la tabăra de creaţie de la Muncel (Judeţul Iaşi), desfăşurată la sfârşitul lunii iunie 2023. Aici s-au întâlnit cu colegii gimnazişti şi liceeni din întreaga ţară şi au realizat împreună „Revista Muncel”.

            Este firesc să precizăm că juriul care a stabilit ierarhia celor mai bune reviste şcolare din ţară a fost alcătuit din specialişti din Ministerul Educaţiei şi jurnalişti de prestigiu ai presei scrise din România. La finalul evaluării, revista „Lumina din cuvânt” a fost apreciată cu 496 de puncte dintr-un maximum de 500 de puncte, în concurs fiind înscrise 30 de reviste. Pe locurile următoare, la secţiunea reviste de gimnaziu, s-au clasat publicaţiile: „Aspiraţii” (Şcoala Gimnazială „Alexandru Vaida Voievod” Cluj-Napoca, Judeţul Cluj, 494 p.), „Oglinda” (Palatul Copiilor Cluj-Napoca, Judeţul Cluj, 493 p.) şi „Start smart” (Şcoala Gimnazială Viişoara, Comuna Viişoara, Judeţul Cluj, 492 p.).

            La secţiunea reviste de liceu, dintre cele 40 de publicaţii şcolare înscrise în concurs, s-au detaşat în câştigătoare următorele: locul I – „Als Ob” (Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negreşti, Judeţul Vaslui, 500 p.), „Via News” (Colegiul Naţional „Tudor Vianu” Bucureşti, 500 p.) şi „Vlăstarul” (Colegiul Naţional „Spiru Haret” Bucureşti, 500 p.); locul II – „ArtEast” (Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, Judeţul Iaşi, 499 p.), locul III – „NOI” (Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca, Judeţul Cluj, 498 p.), „Spre lumină” (Colegiul Naţional Iaşi, Judeţul Iaşi, 498 p.) şi „Aegyssus XXI” (Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea, Judeţul Tulcea, 498 p.).

            Prezente în această inedită competiţie a celor mai tineri jurnalişti ai ţării, revistele liceenilor gorjeni au ocupat următoarele poziţii: locul 14 – „Praxis” (Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Judeţul Gorj, 489 p.); locul 26 – „Totuşi” (Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Judeţul Gorj, 479 p.), locul 37 – „Cuget Liber” (Colegiul Naţional „General Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu, Judeţul Gorj, 468 p.).

            Spre finalul acestor rânduri, suntem îndreptăţiţi să-i felicitâm pe talentaţii jurnalişti din Gorj care, prin scrierile lor aşezate în frumoase pagini de reviste, au reuşit să obţină marele premiu şi să aducă instituţiile şcolare din judeţul natal pe locuri fruntaşe ale recunoaşterii naţionale.