Mii de directori de școli amenință cu demisia

Cu circa două săptămâni înainte de primul clopoțel, mii de directori de școli se gândesc să demisioneze, după ce Guvernul se face vinovat de reducerea salariilor acestora cu circa 2000 lei. Situația este de-a dreptul disperată, directorii respectivi ar trebui să implementeze PNRR.

Situația a devenit publică după ce directorii unităților de învățământ, alături de AVE România (Asociația pentru Valori în Educație) și cele două mari federații sindicale din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” (FSE ”Spiru Haret”), confirmă situația critică din domeniu.

2.500 de directori și directori adjuncți din întreaga țară au semnat o scrisoare deschisă, prin care solicită măsuri urgente de rectificare a grilei de salarizare, se arată într-un comunicat de presă.

Din documentul menționat aflăm: ”Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2023, adoptată în luna iunie, a determinat creșterea salariilor pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, însă fără corelarea și pentru personalul cu funcție de conducere. Drept care, în prezent, un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor.

Potrivit Legii nr. 153/2017, în forma aplicabilă, salariile de bază ale personalului de predare pornesc de la gradația 0 de vechime în muncă și avansează conform treptei de vechime, în timp ce salariile de bază ale directorilor și directorilor adjuncți, precum și ale celorlalte funcții de conducere, nu sunt corelate cu vechimea. Diferențele de salarizare dintre personalul didactic de predare și personalul didactic de conducere, în defavoarea celor din urmă, au început să apară încă din 2019, însă modificările aduse Legii 153/2017 în iunie 2023 le-au accentuat semnificativ”.

Propuneri

Directorii de școli, secondați de AVE România și sindicate au avenit cu mai multe propuneri:

– Modificarea actualei legi-cadru a salarizării (Legea nr. 153/2017), în sensul în care salariul de bază al directorului și directorului adjunct să pornească tot de la gradația 0 de vechime în muncă, permițând astfel aplicarea corespunzătoare a gradațiilor specifice tranșelor de vechime;

– Instituirea posibilității de a opta pentru salariul de care directorii pot beneficia: alegere între salariul specific funcției de director și salariul pe care l-ar primi ca personal de predare, cu condiția ca în ambele variante să fie integrată o majorare de 10% a salariului de bază (de care beneficiază în prezent diriginții, învățătorii, educatorii, institutorii și profesorii pentru învățământ primar);

– Acordarea unei prime lunare pentru directori și directorii adjuncți, din septembrie 2023 și până la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, într-un cuantum net de 1.200 de lei pe lună.

Ce spune FSLI

”FSLI consideră justificate cerințele directorilor cu privire la majorarea salarială. Salariile sunt sub multe funcții de execuție, ceea ce înseamnă că aceeași persoană ar câștiga mai mulți bani dacă ar exercita funcția de profesor decât în situația în care deține poziția de director. Salarizarea directorilor nu mai este motivantă. Ne întrebăm de ce ar sta o persoană cu 25-30 de ani de experiență timp de 8-10 ore în școală. În toată lumea civilizată, funcțiile manageriale sunt remunerate semnificativ mai bine decât funcțiile de execuție”, a spus Simion Hăncescu, președintele  FSLI.