ARHIVE Înființarea Societății ”Tinerimea Română” din Târgu-Jiu

          

  Spre sfârşitul secolului al XIX-lea în oraşul Târgu Jiu a luat fiinţă o societate de ajutor pentru locuitorii tineri ai judeţului Gorj sub denumirea de ”Tinerimea Română”. Scopul acestei societăţi era acela de a ajuta pe membrii săi cu diferite sume de bani în cazuri de deces sau de boală, ajutor financiar pentru copii săraci ai judeţeului care urmau cursurile liceului sau şcolii primare din Târgu Jiu şi înfiinţarea unei biblioteci cu o sală de lectură.

            Cei care doreau să se înscrie în această societate trebuiau să o facă în scris în baza unei declaraţii prin care consimţeau la toate condiţiile impuse de statutul societăţii. Aceştia se împărţeau în membrii fondatori, membrii activi, membrii onorifici şi membrii ajutători. Membrii fondatori au fost aceia care au înfiinţat societatea iar membrii activi trebuiau să îndeplinească următoarele condiţii: să fi împlinit vârsta de 18 ani, dar nu mai mult de 40 ani, să se bucure de un prestigiu ”frumos” în societate şi să nu fie de naţionalitate israelit sau emancipat. Membrii ai acestei societăţi puteau fi persoane de sex masculin dar şi feminin cu domiciliul atât în judeţul Gorj dar şi în ţară.

            Societatea Tinerimea Română din Târgu Jiu a luat fiinţă la data de 7 iulie 1896, atunci când, preşedinte a fost ales funcţionarul Grigore Stoenescu iar vicepreşedinte comerciantul Petre I. Hobeanu. Membrii comitetului de administraţie au fost aleşi următorii: lumânărarul Giovani Seighi, comerciantul I. Dumitrescu, zugravul Franţ Micler, măcelarul Friţ Schuşter şi comerciantul V. Pătrăşcoiu. Tot cu această ocazie au mai fost aleşi şi tipograful T. Simţion ca secretar al societăţii precum şi comerciantul N. N. Lupulescu în calitate de casier. Statutul societăţii nou înfiinţate a fost depus la Tribunalul Judeţean Gorj în vederea autentificării primind numărul 2695 din data de 4 septembrie 1896.

            Comitetul de administraţie ales cu majoritate de voturi pe timp de un an se alegea din rândul membrilor cu o purtare corectă în societate din rândul celor cu domiciliul în oraşul Târgu Jiu şi trebuiau să aibă ”cunoştinţe despre însemnătatea asociaţiunei şi despre dorinţele ce-i incumbă demnitatea la care este chemat”, aceştia aveau îndatorirea de a administra toate acţiunile întreprinse de societate în vederea progresului material şi spiritual.

            Adunarea generală a societăţii avea să fie ţinută în fiecare an în perioada 1-15 ianuarie iar când era necesar aceasta se putea convoca ori de câte ori era necesar având ca şi atribuţii dezbaterea raportului anual întocmit de comitet referitor la activitatea societăţii, controla starea financiară, făcea propuneri şi alegea noul comitet pentru următorul an. Membrii de sex feminin din societate nu aveau drept de vot şi nici nu puteau fi aleşi în comitetul societăţii iar alegerea se făcea prin vot secret.

            Excluderea membrilor din societate se făcea în următoarele condiţii: pentru neachitarea cotizaţiei pe timp de trei luni consecutiv şi în urma unei avizări făcute de comitet, membrul respectiv putând să fie primit din nou în cadrul societăţii doar în urma unei noi reînscrieri plătind însă din nou taxa de înscriere. Se mai excludeau din societate şi membrii ”cari se vor dovedi că au o purtare imorală”, cei care criticau sau defăimau societatea în localuri publice sau cei care ”lucrează în contra ideilor societăţii”. Excluderea din societate a acestor membrii se făcea prin întocmirea unui proces-verbal, bine motivat, supus spre aprobare adunării generale ordinare. Înainte de a fi înscrişi în societate, membrii cu drept de ajutor trebuiau să dovedească printr-un certificat medical faptul că sunt sănătoşi şi nu au defecte fizice, excepţie făcând doar cei ce erau cunoscuţi personal care erau primiţi fără a prezenta această dovadă medicală.

            Veniturile societăţii erau asigurate din taxele de înscriere şi cotizaţiile lunare ale membrilor, contribuţii benevole din partea membrilor onorifici şi ajutători, ”aranjarea” de petreceri câmpeneşti, baluri, concerte sau excursii precum şi alte mijloace de distracţie la fel şi din ”ofrande benevole” din partea diverselor persoane cu spirit caritabil. Taxele de înscriere percepute pentru membrii societăţii erau de 5 lei pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-30 ani şi 10 lei pentru cei între 31-40 ani iar lunar avea să mai fie plătită o taxă de un leu plus 10 bani pentru timbrul ce se aplica pe chitanţă. Membrii cu domiciliul în alte judeţe aveau o derogare privind plata taxei lunare, acestora acordându-li-se un timp de 6 luni pentru achitarea acesteia.

            Dacă într-o comună din judeţul Gorj se găseau înscrişi în societate un număr de cel puţin 12 membrii, aceştia se puteau organiza ca şi sucursală alegându-şi din rândul lor un preşedinte, un casier şi un membru secretar însă aceştia nu puteau lua nici un fel de hotărâre în numele societăţii fără acordul prealabil al comitetului central.

            La data înfiinţării, societatea Tinerimea Română cu sediul în Târgu Jiu şi-a ales ca patron spiritual pe Sfinţii Mihail şi Gavril, aceştia fiind sărbătoriţi în fiecare an atunci când membrii societăţii mergeau la biserică cu drapelul unde avea să se oficieze o manifestare în scopul propăşirii societăţii pentru scopul pentru care a fost înfiinţată aceasta organizându-se astfel şi o petrecere, un bal sau o altă formă de manifestare. Emblema societăţii consta dintr-o medalie de bronz de culoare albastră cu un postament având inscripţia ”Societatea Tinerimea Română din Târgu Jiu”, aceasta având o dimensiune de aproximativ 30 mm diametru pe care era aplicată forma unei coroane sprijinită pe două mări. Fiecare societar avea să primească la înscriere o diplomă ce conţinea emblema societăţii precum şi un statut care trebuia achitat cu o taxă de trei lei.

            Una dintre regulile stricte menţionate în statutul societăţii era acela că în cadrul acesteia era interzis ”a se face politică” iar membrii fondatori, prin deviza societăţii ”Prin muncă la isbândă”, erau obligaţi ”moralmente a pune umăr la umăr pentru reuşita scopurilor coprinse în acest statut, scopuri cari sunt menite a glorifica numele de român şi a contribui la vaza şi stima scumpei noastre patrii”.

            Printre membrii fondatori s-au mai aflat următorii: Alexie Vanvulescu, Costică Doetescu, Carol Hibner, Costică P. Constantinescu, D. I. Hobeanu, Gogu Dumitrescu, George Georgian, Gh. V. Ungureanu, Gh. Huidu, Grigore Dănăricu, Gh. Constantinescu, Gh. Ciucă, Gh. Peiovici, Ion Gh. Lupulescu, Ioana Al. Grigorescu, Ioana Grigore Dănăricu şi alţii.

            Societatea ”Tinerimea Română” cu sediul în oraşul Târgu Jiu şi-a desfăşurat activitatea până la data de 30 iunie 1925, atunci când, în baza sentinţei civile numărul 235 a Tribunalului Judeţean Gorj, aceasta nu a mai fost recunoscută ca firmă datorită modificărilor survenite în legislaţia societăţilor, modificări pe care membrii acestei societăţi nu le-au făcut în cuprinsul statutului.    

Daniel Cismașu