Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Evoluţia legislaţiei arhivistice româneşti (IV)

Evoluţia legislaţiei arhivistice româneşti (IV)

Submitted by on 15 December 2010articol citit de 2,807 ori | No Comment
Aurelian Sacerdoţeanu, unul dintre cei mai mari arhivişti români din toate timpurile, director general al Arhivelor Statului în perioada 1938-1953, analizând unele probleme de istorie a dreptului arhivistic, preciza că izvoarele de natură juridică sunt legile, regulamentele şi instrucţiunile privind chestiunile de arhivă, iar acestea sunt destul de numeroase şi de vechi, integrându-se în mod normal în însăşi istoria arhivelor. Este, prin urmare, normal ca urmărirea elementelor de legislaţie din acest domeniu de-a lungul timpului să se confunde, într-un fel, cu istoria arhivelor şi a instituţiei care a avut ca fundament ideea „arhivei generale”.
Constantin Aricescu a jucat un rol foarte important în evolutia arhivelor

Constantin Aricescu a jucat un rol foarte important în evolutia arhivelor

Venit la conducerea Arhivelor Statului din Moldova în anul 1850, Vasile Alecsandri se confrunta cu probleme serioase legate de păstrarea documentelor, neavând un local corespunzător, dar şi de metodele de lucru care aveau nevoie de schimbări. Pentru a rezolva aceste probleme era nevoie să conştientizeze autorităţile asupra importanţei arhivei, motiv pentru care în 1851 a elaborat un proiect de act normativ, în preambulul căruia scria: „Arhiva unui stat este o avere publică care merită cea mai de aproape îngrijire a cârmuirei”.

Un an mai târziu trebuie semnalat, tot în Moldova, un act al Departamentului Trebilor din Lăuntru, cu implicaţii asupra documentelor care vor fi preluate de Arhivele Statului, iniţiativa aparţinându‑i lui Mihail Kogălniceanu, director al acelui departament.
Arhivele în timpul lui A.I.Cuza
Până la Unirea Principatelor, instituţia Arhivelor a parcurs o perioadă de tatonări, atât de ordin calitativ cât şi cantitativ. În plan administrativ, evenimentul a avut un corespondent şi în domeniul arhivelor. Astfel prin Ordonanţa Domnească din 4 aprilie 1862 s-a creat Direcţia Generală a Arhivelor Statului, la Bucureşti, în cadrul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.
Ca urmare a dispoziţiilor date la 6 iunie 1862, de către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, conducerea de atunci a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, va întocmi un „Proiect de regulament pentru organizarea Arhivelor Statului”, care conţinea o serie de prevederi privind funcţionarea instituţiei.
Un alt act legislativ important îl constituie Ordonanţa Domnească nr. 705 din 23 iulie 1863, care dispunea ca toate actele mănăstirilor să se concentreze la Arhiva Generală a Statului, pentru conservarea lor.
Un eveniment de mare semnificaţie pentru Arhivele Statului, 1-a constituit actul din decembrie 1863, prin care s‑a votat secularizarea averilor mănăstireşti.
În luna mai a anului următor, s-a instituit o comisie pentru selecţionarea actelor mănăstireşti, care însă a fost desfiinţată prin Decretul din 24 august 1864, dându-se această sarcină Arhivelor Statului.
În perioada când a condus destinele instituţiei, Cezar Bolliac a urmărit votarea legii prin care documentele mănăstirilor urmau să fie aduse la Arhivele Statului, ceea ce se întâmplă la 4 martie 1865.
Modificări legislative
Mai târziu, la 4 februarie 1867, datorită situaţiei materiale precare a instituţiei pe care o conducea, directorul Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, Grigore Manu, se adresa cu un raport în care arăta modificările necesare pentru regulamentul instituţiei.
În anul 1869 se întocmeşte un nou regulament pentru organizarea Arhivelor, de acelaşi Grigore Manu pe baza căruia Constantin D. Aricescu va elabora în anul 1871 un regulament de serviciu interior, pentru ca în iulie 1872, prin decretul domnesc nr. 1236, să fie aprobat Regulamentul pentru organizarea serviciului Arhivelor Statului, care va rămâne în vigoare până în anul 1925, când a fost votată o nouă lege.
Unele paragrafe ale legii votată în anul 1925 referitoare la organizarea Arhivelor Statului au fost modificate printr‑o altă lege în anul 1934.
Schimbările survenite în societatea românească după instaurarea regimului comunist au determinat apariţia unor noi reglementări legislative privind organizarea instituţiei arhivelor. Printre acestea pot fi enumerate: Decretul nr. 17/1951 prin care Arhivele Statului au trecut de la Ministerul Învăţământului Public la Ministerul Afacerilor Interne, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 472/1951 prin care Arhivele şi‑au extins activitatea asupra întreprinderilor şi instituţiilor, Decretul nr. 353/1957 pentru înfiinţarea Fondului Arhivistic de Stat al R.P.R. şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1119/1957 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Arhivelor Statului şi administrarea Fondului Arhivistic de Stat al Republicii Populare Române. Legislaţia a fost completată în anul 1961 cu Instrucţiunile nr. 3813 pentru expertizarea arhivelor, care au introdus ca instrumente principale de lucru Nomenclatorul dosarelor şi Indicatorul termenelor de păstrare. O altă reglementare legislativă care a determinat schimbări în munca de arhivă a fost Decretul 472/1971 privind Fondul   Arhivistic  Naţional. Importanţa acestuia constă în stabilirea  de competenţe noi care au extins autoritatea Arhivelor Statului. Decretul a introdus conceptul de Fond Arhivistic Naţional.
După evenimentele din decembrie 1989, prevederile Decretului 472/1971 au devenit inadecvate în condiţiile unei societăţi ce tindea să se bazeze pe o economie de piaţă. Transformările din structurile instituţionale şi apariţia sectorului particular au constituit principalii factori ce au impus necesitatea elaborării unei noi legislaţii arhivistice. Astfel, Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale a stabilit că administrarea, supravegherea şi protecţia tezaurului arhivistic naţional al României este asigurată de către instituţia Arhivelor Naţionale în calitate de administrator unic. Această lege, prevede criteriile de formare, atestare şi perfecţionare a personalului de specialitate din Arhivele Naţionale şi din unităţile creatoare şi deţinătoare de documente. Ea a fost completată şi modificată, până în prezent, prin mai multe acte normative.
Au fost adoptate, de asemene, multe acte legislative menite să reglementeze şi să adapteze activitatea Arhivelor Naţionale la schimbările survenite în societatea românească. Printre acestea, pot fi amintite Legea nr. 111/1995, Legea nr. 182/2000, Legea nr. 544/2001, Legea nr. 677/2001, Legea nr. 182/2002, Legea nr. 233/2002, etc.
În acelaşi timp, au fost elaborate o serie de acte normative printre ale căror prevederi se regăsesc anumite dispoziţii cu impact asupra activităţii desfăşurate de Arhivele Naţionale. Asemenea prevederi sunt conţinute de Legea nr. 18/1991 cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.188/1999 cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 500/2002, H.G. nr. 781/2002, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 7/2004, Legea nr. 544/2004, H.G. nr. 1723/2004, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 4/2005, H.G. nr. 1484/2005, Legea nr. 119/2010, etc.
De la apariţia primelor documente ce reglementează activitatea Arhivelor, dinamica legislativă a căutat să răspundă realităţilor sociale formate de-a lungul timpului. Multitudinea actelor normative şi nevoia de legiferare continuă, reflectă complexitatea activităţii şi responsabilitatea tot mai mare care este acordată instituţiei Arhivelor Naţionale în vederea administrării, supravegherii şi protecţiei speciale a Fondului Arhivistic Naţional al României.
Ion Ungureanu

Comments are closed.