Anularea validării, pe Muntele Dumitra

Loading

După ce VERTICAL “a şters de praf” un dosar de validare din 2006, care dădea foştilor moştenitori ai autorului 1.ooo de hectare de pădure, faţă de 500 cât au dovedit cu acte, Prefectura Gorj a cerut în instanţă anularea validării. În cauză, este vorba de Muntele Dumitra din Parcul Naţional “Defileul Jiului”, care a intrat, deja, în tot felul de tranzacţii dubioase, cercetate de Direcia Naţională Anticorupţie.

Parcul Naţional, Defileul Jiului, salvat, parţial, de hoţi.
Parcul Naţional, Defileul Jiului, salvat, parţial, de hoţi.

Plecând de la ilegalităţile făcute de nişte funcţionari în favoarea moştenitorilor lui Grigorie Chifu, care au dus la dosare la DNA şi instanţele de judecată de la Târgu Jiu şi Braşov, am mers pe firul poveştii înapoi şi am constatat că e cusută cu aţă albă de la început. Cerând, în baza Legii 544, privind liberal acces la informaţiile publice, copie după dosarul de validare al Muntelui Dumitra, am constatat că moştenitorii au primit tot muntele, deşi au dovedit dreptul de proprietate decât pentru jumătate din el.

Remember
Autorul dobândise drepturile sale în 1922, prin cumpărătură de la Tănasie Iacobescu, care la rândul lui cumpărase de la Sava Şomănescu. Numele acestuia din urmă apare în Monitorul Oficial din 1914 ca proprietar al Muntelui Dumitra, care e înscris ca având suprafaţa de 1000 de hectare. Actul de vânzare- cumpărare din *22 depus la dosar de moştenitori dovedeşte, însă, proprietatea cumpărătorului numai pentru jumătate din munte, pe care a şi plătit-o la încheierea actului, urmând să devină proprietar pe diferenţă după achitarea integrală a sumei stabilite: „Subsemnatul Tănasie Iacobescu, proprietar, domiciliat în comuna Runcu, judeţul Gorj, declar că vând de veci şi liber de orice sarcini D-lui Grigorie N Chifu, proprietar, (…), următoarele; „jumătate parte indiviză din muntele „Dumitra” din judeţul Gorj, pendinte de hotarul comunei Sâmbotin, cu tot ce se găseşte pe el, (…).” E drept că, mai departe, documentul mai stipulează şi alte terenuri, printre care şi o pătrime de munte din cealaltă jumătate, preţul integral al tranzacţiei fiind de 450.000 lei. La încheierea tranzacţiei, Grigore N. Chifu a plătit doar 300.000 lei, urmând ca restul sumei, de 150.000 lei, să o plătească în rate anuale primului proprietar, Sava Şomănescu, la care vânzătorul era dator. De asemenea, vânzătorul se angaja să plătească şi el sfertul de munte cu care a rămas, tot cu 150.000 lei, tot în rate anuale, fostului proprietar, iar dacă Chifu ar fi plătit în locul lui, să devină el proprietar: „În caz că nu voi face aceste plăţi, de câte 50.000 (cinci zeci mii), la datele de mai sus fostului proprietar, reprezentând partea mea din restul preţului vânzării şi aceste plăţi se vor face de către D-l cumpărător Grigorie N. Chifu, cu scopul fie de a împiedica rezilierea contractului de vânzare, intervenit între mine şi d-l Sava Şomănescu, sau pentru orice alt motiv, prin plata acestora făcută de d-l Grigore N. Chifu pentru mine D-lui C.S. Şomănescu, la scadenţele de mai sus, d-l Grigorie N. Chifu se va considera ca proprietar în partea de jumătate indiviză ce-mi rămâne din această proprietate… din prezentul act de vânzare, în proporţie cu ratele ce le va plăti în locul meu d-lui C.S. Şomânescu.”
Că urmaşii lui Grigorie Chifu nu au adus la dosar chitanţele care să dovedească plata întregului munte  e clar, pentru că secretarul primăriei, Victor Şolea , împreună cu fostul primar Ion Stănculete, au făcut o sinteză a cazului din care spicuim: „Din actele ulterioare, respectiv actul dotal din 1930, rezultă că Grigore N. Chifu s-a achitat de obligaţiile pe care le avea faţă de vânzător şi a preluat întreaga suprafaţă din Muntele Dumitra de 1000 ha teren cu pădure.” Din actul dotal invoct rezultă, însă, altceva. Şi anume că unul dintre cei patru copii, Marieta, a primit: „a patra parte indiviză din muntele Dumitra situat în judeţul Gorj ce îl am cumpărat de la dl. Th. Iacobescu şi care munte în întregime se învecineşte…”. Mai departe scrie însă, cât valorează acea a patra parte din munte: „Valoarea acestei a patra părţi donate din muntele Dumitra este de lei 75.000.” Deci de aici rezultă clar că Marioara a primit un sfert din jumătatea de munte plătită, într-adevăr, pentru că un sfert din 300.000 face exact 75.000 lei.

S-a găsit actul „pierdut”
Într-o schiţă din dosarul de validare  apare un arbore genealogic în care sunt trecuţi cei patru urmaşi ai lui Grigorie, şi în dreptul fiecăruia e trecută suprafaţa de 132 ha. Mai mult secretarul primăriei îşi recunoaşte scrisul mai jos, acolo unde arată că, potrivit unui act de vânzare din 1941, moştenirea fiecărui dintre cei patru copii e de 132 de hectare, aşa că în total au avut puţin peste 500 de hectare. Acesta nu-şi mai aminteşte, însă, de ce a scris aşa ceva şi nici nu are actul invocat la dosar. După dezvăluirile făcute de VERTICAL în acest caz, prefecture Gorj s-a autosesizat şi a deschis o anchetă, în cadrul căreia a desoperit actul din 1941, din care rezultă clar că unul dintre moştenitori a vândut suprafaţa de pădure moştenită ca fiind un sfert de munte, dar suprafaţa era de exact 132 de hectare, cât apărea în arboreal genealogic, deci e clar că cei patru moştenitorfi au împărţit doar jumătate de munte şi nu pe tot.
În urma acestor demersuri, Prefectura Gorj a constratat că dosarul de validare al Muntelui Dumitra e lovit, paţial, de nulitate şi a cerut, în instanţă, anularea validării.