România, vasul în derivă al politicii europene

După o perioadă mai lungă în care nu am mai abordat acest gen publicistic, revin cu apariția săptămânală obișnuită de mulți ani pentru cititorii ”Verticalului”. Se întâmplă multe în România și în preajma acesteia dar,  din diverse motive,  presa internațională evită sau nu explică subiectele așa precum ar fi necesar, mai ales pentru o societate cu tot mai multe carențe culturale cum este cea europeană în prezent. Bunăoară, la Paris sau Madrid, la București sau Berlin, trecând prin Italia, Serbia și Albania, oamenii încep să iasă în stradă nu pentru că sunt manipulați de Moscova, Beijing sau alți dușmani mai mult sau mai puțini închipuiți ai noii ordinii mondiale, ci împinși în față efectiv de scăderea galopantă a nivelului de trai. Făcând abstracție de România, pe care nu o întreabă nimeni și nlmlc, nici măcar de conjunctură, aparent democrațiile consolidate ca Franța, Germania, Spania, Italia și-au ignorat proprii cetățeni alegând austeritatea economică pentru finanțarea unui război,  oricare ar fi acesta. Cetățenii europeni o duc mult mai greu  de la pandemie încoace pentru că o clasă politică europeană s-a dovedit incapabilă să le apere interesele.

Desigur, Rusia este de condamnat pentru agresiunea împotriva Ucrainei și aflăm asta zi de zi, 24 de ore din 24,de pe cvasi-totalitatea mijloacelor mass-media oficiale. Ce nu înțeleg,  cei care își pun întrebări, se referă la  realitățile zilnice pe care le trăim. Cu ce este vinovat germanul sau românul, cetățeanul european prin excelență, care trebuie acum să bage mâna adânc în buzunare să plătească gaze și curent foarte scumpe,  fără să mai contabilizăm contribuțiile directe ale țării respective pentru ”Salva Ucraina”. Oamenilor nu li se spune adevărul desi e mai mult decât evident, europenii o duc mai prost de la un an la altul fără ca sacrificiul acestora să aibă urmări practice, o țară nucleară nu poate pierde un război decât în condiții greu de împlinit. Vladimir Putin a spus asta destul de clar în ultimele zile, Rusia nu va da înapoi și nu există mijloce care să o oblige să facă asta.

În atari condiții, efortul investițional al Europei și Americii construit pe tipologia desuetă a unui nou ”război rece” nu este decât o uriașă irosire de resurse. Să nu uităm aici că nota de plată a  țărilor din răsărit care nu au capacități investiționale ca cele din Vest, de aceea autoritățile de la București, inclusiv noul Guvern, nu ne spun cu cât contribuim pentru Ucraina. Cu siguranță, la sărăcia din România orice efort pare mare iar la nivelul UE poate ar părea prea mic. Vorbim de opinia publică pentru că la nivelul actual e greu de crezut că mai are cineva secrete.

Unde este România în tot acest context politic? Țara noastră este sublimă dar lipsește cu  devârșire la nivel de decizie politică. Suntem în  bătaia vântului iar puterea de decizie a fost pierdută acum două decenii la intarea in UE. Ce ar putea să salveze România în perioada următoare ar ptea fi doar de origine divină!