O firmă de exploatare forestieră, a cărei activitate a fost blocată ilegal, a fost radiată în justiţie, deşi era în lichidare judiciară, având de plătit 40.000 lei la stat şi de încasat 800.000 lei. Administratorul firmei dă vina pe lichidatorul judiciar, acuzându-l de interese financiare care contravin legii.
SC ALBERTA IMPEX SRL a fost una dintre cele mai mari firme de exploatare forestieră din Gorj, până în anul 2001, când a fost oprită din exploatare de către reprezentanţii Direcţiei Silvice Târgu Jiu. Ulterior, firma a fost acuzată că nu respectă graficul de exploatare şi i-a fost reziliat contractul, ba mai mult, i s-a interzis participarea la licitaţiile organizate de instituţie pentru masa lemnoasă din judeţ. Patronul firmei, Eftemie Popescu, s-a judecat cu Direcţia Silvică şi, după câţiva ani, a câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), omul reuşind să dovedească faptul că a avut dreptate. Între timp, însă, firma a intrat în imposibilitate de plată, ajungând în lichidare judiciară. Aici a intrat în scenă firma de lichidări judiciare, SC BV CONSULTING SRL, reprezentată de Luminiţa Buşoi. Aceasta avea datoria ca, în schimbul unui onorariu, să se ocupe de această procedură.
Lichidator de bună credinţă?
Potrivit legii, firma de lichidare trebuia să urmărească bunurile şi creanţele firmei aflate în lichidare, în scopul achitării creditorilor, în acest caz statul, la care firma ALBERTA avea de plată în jur de 40.000 lei. De precizat că practicianul în insolvenţă Luminiţa Buşoi avea cunoştinţă de prejudiciul adus de reprezentanţii Direcţiei Silvice, întrucât în data de 05.10. 2007 s-a prezentat la sediul instituţiei, în vederea concilierii acestei situaţii, după cum reiese din adresa din care cităm: „În urma notificării nr. 07/18.09.2007 înregistrată la DS Tg-Jiu la nr. 8936/18.09.2007, ne-am prezentat subsemnata Buşoi Luminiţa, practician în insolvenţă, în dosarul nr. 98/95/2004 aflat pe rol la Tribunalul Gorj şi administratorul social al SC ALBERTA IMPEX SRL (Eftimie Popescu n.n.), în vederea concilierii pe cale amiabilă a situaţiei rezultate în urma 1136/14.03.2007 pronunţată de ICCJ SC Bucureşti.”
Întrucât concilierea nu a dus la nici un rezultat, patronul şi lichidatoarea s-au înţeles să meargă la instanţă, pentru a cere Direcţiei Silvice penalităţi şi daune interese, care au fost evaluate la 800.000 lei, din care se putea plăti şi datoria la stat şi mai rămânea şi patronul cu o grămadă de bani. Când să înainteze dosarul, Eftemie Popescu a aflat de la Luminiţa Buşoi că firma lui fusese radiată din Registrul Comerţului. Acesta consideră că „interese financiare majore au determinat-o să radieze firma”. Luminiţa Buşoi, care, deşi a ţinut permanent legătura cu patronul de la ALBERTA transferase dosarul, oficial, la alt practician, a refuzat să-şi prezinte punctul de vedere.
Notă: Despre acest subiect, puteţi citi mai multe amănunte în articolele publicate în trecut de ziarul nostru: Afacerea Frasinu’ şi Afacerea Frasinu’ (episodul II)