Suspină vinul în ulcică!

Loading

S-au reîntors norii peste vârfurile însetate ale Carpaţilor. Să fie polimă de îndestulare a pământului şi izvoarelor cu darul ploilor? S-a făcut rece vuietul văilor şi vântul neîmblânzit şi aspru coboară mereu-mereu dinspre munţi. Foşneşte prin pădurile din preajma satului şi vântură frunze gălbui, arămii şi roşii peste cărăruile înşirate în pantă şi în curmeziş de coastă, până pe umeri de deal cu viile întomnate de uimirea strugurilor. Aici, anotimpul a adus sărbătoarea culesului puţin mai târzior decât în alte ţinuturi ale regiunii, pentru că, în vecinătatea imediată a muntelui, răcoarea înălţimilor mai ţine o vreme ciorchinii în ram de viţă.

După un an de muncă, truditorii gliei au ce turna în ulcioarele  de pământ
După un an de muncă, truditorii gliei au ce turna în ulcioarele de pământ

Mulţumiţi de prinosul gliei şi al soarelui, gospodarii şi-au reunit tot neamul, cu mic, cu mare, lângă via încărcată de rod cu bob rubiniu în care vinul aşteaptă încă botezul luminii. Ca într-un vis din copilărie, de sub cupola frunzelor de-aramă, înroşite de focul toamnei, se ivesc ciorchinii înveliţi de culoarea şi aromele anotimpului încărcat de belşug. Bulgări de struguri cuprinşi de lumina cerului albastru coboară în coşuri şi panere, mângâiaţi de bucuria din privirile culegătorilor şi neastâmpărul mâinilor harnice ale acestora. Alegi bobul cu gingăşia ochiului şi el îţi linişteşte pofta cu un gust ancestral, plin de dor şi taină.

Deșertarea viilor

Pe Valea Motrului, de la Apa Neagră, până sub ramuri şi coborâri de plai, aproape de  înălţarea peste orizont a Pietrei Cloşanilor, dealurile poartă printre sălbatice aglomerări de mur şi ferigă trainice împrejmuiri cu vii, frumoase şi binecuvântate vii risipite pe feţele însorite ale povârnişurilor, mai peste tot locul prinse la brâul pădurilor, ca nişte grădini rare în care visul înfloreşte şi rodeşte uimitor de bine. Solitari şi cotropiţi de flacăra lui octombrie, cu toată coroana înroşită de unduirea toamnei, cireşii îşi păstrează ceva vreme frunzele, să mai încununeze cu farmec peisajul şi să le vânture apoi pe tăpşanul tainic al potecilor pierdute prin păduri, peste dealuri şi coclauri. Le stau pe aproape stejarii sihaştri, uitaţi de cetăţile codrilor zvelţi, frasinul, teiul, mesteacănul şi nucul, presăraţi în tabloul pastelat şi plăcut al toamnei. Măceşul şi-a zămislit buchete de fructe printre cununi de spini, să-mblânzească un pic zăpezile pe obrajii roşii ai focului din piept de deal.
În valea adâncă şi ferecată în pereţii înalţi de stâncării pusnice, strălucirile argintii ale râului ce susură tainic pe sub umbre de munţi amintesc de ierugile de altădată, pierdute azi la Padeş şi în alte sate de pe Motru. De acele legendare frământări de val, desprinse din trupul râului, în oglinda cărora bancuri de mreană neagră săgetau apa prin limpezimi de undă şi adâncimi virgine. Atunci, zbănţuiala peştilor peste frunţi de piatră înlăcrimată părea netulburată de porniri străine naturii şi vieţii. Zăvoaiele se-nveleau doar cu vălul luminii. Purtau ruguri de rouă prin aniniş şi-şi cerneau frunzele toamnei peste covor de iarbă verde şi fragedă, în cristaline răsfrângeri de izvoare şi ierugi. Astăzi, gânduri stranii le-au sugrumat frumuseţea aruncând în poala lor sinistre grămezi de rău, saci groteşti de gunoaie şi neastâmpăr sălbatic de infamie. Zăvoaiele sunt triste şi agresate de ticăloşi, nimeni nu le sare-n ajutor!

Rapsodiile toamnei

Urcăm iarăşi spre via-ngălbenită de freamătul vremii. Agăţaţi de braţul viei, strugurii parcă se întorc din veşnicie. Unii ciorchini rămân la tâmpla aracului, să plângă ploile şi zăpezile peste ei, alţii se lasă surprinşi de inocenţa copiilor, sub grinda conacului unde bunicul a hotărât să-i păstreze, tot pentru deliciul nepoţilor, în poveşti de iarnă la gura sobei. Moş Dinu a spânzurat o coardă, două, acolo, să râdă-n soare, spre bucuria Ariadnei, care aleargă ştrengăreşte printre butucii tăcuţi şi trişti ai viei. Nepoata lui Dinu Morega nu ştie cât de scurtă e vremelnicia şi-şi dezmiardă copilăria în zâmbet candid, nepereche. Ştie de la bunicul ei că, la iarnă, strugurii puşi la păstrare pe căpriorii din pod îi vor potoli din nou curiozitatea gustului, spre mulţumirea sufletului ei de copil.
Cerniţi cu văpăi de amurguri fierbinţi în treacătul anului şi pudraţi de ceaţa dimineţilor, strugurii aşteaptă resemnaţi în panere. Coborâte din creştet de deal, pe umerii înalţi şi gravi ai bărbaţilor casei, coşurile se-odihnesc oleacă până-şi rostogolesc ofranda-n gura zdrobitorului. Dinu îşi umple căuşul palmelor cu surâs de struguri şi sărută cu privirea jertfa lor. Boabele curg râuri sub braţul din lemn de cireş, care zemuieşte rodul viei în vinul ce se naşte şi se prelinge în burta hârdăului. Nu este primăvară, dar via plânge iară! Atunci, în ochiul viţei, din răni, de la tăiat, acum, din bob de struguri, zdrobit şi-nsângerat!
Braţul bătrânului caută-n amurgul viei. Uitându-se pe sine, via face pasul de răscruce, pentru a coborî-n izvoarele vinului. Pe vadul zdrobitorului, poţi să asculţi suspinul ei. Când bobul de smarald pleacă-n vale strălucitor şi plin de dor, să curgă-n şoapta vinului celest. În toată tulbureala lui, odată turnat în largul putini de stejar, vinul susură întruna. Tot mai încet, tot mai încet, până-şi limpezeşte sufletul şi ne zâmbeşte clar din ochi de pahar. Din când în când, Dinu răsuceşte vranul să măsoare puterea mustului. Suspină vinul în ulcică! Ariadna gustă şi ea din licoarea domnească. Năstrapii îi sar pe obraji. Câtă bucurie răsare-n ochii fetiţei! Surâsul ei face toamna mai frumoasă…