Runcurel, satul care nu vrea să moară

Ianuarie 2020, o iarnă atipică pe ulițele satului Runcurel din preajma Mătăsariului. De fapt, ce a mai rămas din acest sat sfâșiat în fiecare zi de lucrările a două cariere miniere care își vor da întâlnire foarte curând în centrul așezării sau pe locul unde își dorm somnul de veci  strămoșii celor din Runcurel. Deși puține case mai sunt locuite în prezent, cei mai mulți locuitori acceptând înțelegerile de despăgubire propuse de Complexul Energetic Oltenia și părăsind zona, Runcurelul trăiește iar cimitirul ne oferă chiar o  lecție, aproape fiecare mormânt este îngrijit și vizitat constant de urmași.

După Găleșoaia, Timișeni, Poiana-Rovinari și alte sate mai puțin cunoscute, satul Runcurel  din apropierea Mătăsariului este pe cale să dispară pentru a face loc lucrărilor de exploatare a cărbunelui. Lucrările sunt atât de avansate încât foarte curând mineri din bazinele Motru și Jilț își vor da întâlnire chiar deasupra acestei așezări. Că lucrurile nu s-au înfăptuit deja, că satul nu a dispărut deja, se datorează-spun localnicii-doar faptului că mineritul nu a dispus de resursele financiare necesare operațiunilor de strămutare. Cei rămași sunt conștienți că mai devreme sau mai târziu vor trebui să plece dar încă speră. Deși nu o mărturisesc cu glas tare, oamenii încă speră într-o minune, unii și-au arat ogorul, alții au tăiat via și unul, mai temerar, pregătește o grădină nouă chiar lângă drumul betonat și foarte deteriorat  care străbate satul. Poate cea mai frumoasă poveste de rezistență ne-o spune cimitirul satului-după cum remarcă dr. Albinel Firescu-  acolo unde și cei plecați din zonă vin să-și cinstească părinții sau bunicii.

Satul Runcurel de-a lungul vremii

Potrivit documentelor de arhivă, satul Runcurel(u), la fel ca și Brădețel și Croici din aceeași zonă, datează din secolele XV-XVII. Așezarea este situată la vest de Mătăsari, de-a lungul văilor Sbârcea, Runcurel și Valea lui Stan, pe grindurile dealurilor Brusturelui și Cireșului. Din nefericire, o asemenea descriere o mai pot face doar localnicii, excavatoarele uriașe schimbând deja geografia zonei în ultimii ani.

Potrivit specialiștilor, numele satului ar veni de la masivele defrișări de păduri din zonă-runcuri. Sătenii din Runcurelu au fost împroprietăriți masiv, peste 150 de hectare, în urma legilor date de Alexandru Ioan Cuza.

Până în 1956, satul Runcurel a aparținut de comuna Brădet, apoi de Mătăsari după desființarea acesteia.

În satul Runcurel în 1977 erau un număr de 216 locuințe și 659 locuitori iar în 2002 erau 219 locuințe și 863 locuitori. De aici a început declinul, de la peste 200 de locuințe în urmă cu mai puțin de două decenii, acum mai sunt doar câteva locuite iar alte zeci au fost deja demolate pentru a face loc lucrărilor miniere.

Cea mai frumoasă poveste, biserica și cimitirul

Desigur că un asemenea intertitlu poate stârni nedumerire dar doar la început. La Runcurel asistăm la un paradox, deși satul mai trăiește doar prin câțiva locuitori care încă nu au părăsit zona, cimitirul și biserica arată impecabil. Biserica de lemn, tencuită în ultimele decenii, datează din anul 1890 și are hramul Sf. Ioan Botezătorul. Dr. Albinel Firescu, șef de secție în cadrul Muzeului Județean ”Alexandru Ștefulescu”, cel care ne-a însoțit în periplul nostru la Runcurel, ne mărturisea despre acest loc special:  ”Cimitirul satului este cel mai viu loc al comunităţii, deşi e pe  cale să fie ucis. De fapt, este un soi de mişcare de rezistenţăîmpotriva exploatării miniere învecinate. Încă de la intrare, te întâmpină o poartă maiestuoasă, rudă bună a troiţelor  cu cruci multiple. În dreapta, monumentele eroilor căzuţi  în al Doilea Război Mondial, unul chiar pe 23 august 1944. Toate onorate cum se cuvine. Restul cimitirului – curat şi  luminos, unde nu au fost bolţi, delimitările sunt făcute cu  pietre văruite, frecvenţa florilor şi a luminărilor anunţând  un pelerinaj permanent. Şi, foarte interesant, multe  colinde – un obicei unic. În fiecare dimineaţă a ajunului  de Crăciun, copii şi rude ai celor înveşniciţi merg şi înfig   la căpătâiul bunicilor colinde ca ofrandă. Astfel de colinde  se dau şi de pomană pentru sufletele adormiţilor, apoi se  împart colindeţii. La Runcurel, băţul de alun ornamentat, prin afumare, cu două spirale ce se întretaie în sens  opus şi lasă să se vadă, ca negativ, celebrul romboid –  sămânţa vieţii, se numeşte „colindă” şi nu „piţărău”, ca în alte părţi ale Gorjului. Motivele de decor, cele două  spirale, sunt respectate cu sfinţenie, reprezentând, de  fapt, o prelungire, o reînnoire a stâlpului funerar. Motivul  romboidal a fost preluat în arta modernă cu acelaşi sens  de renaştere, înţelesul desluşindu-l tot un copil de la ţară- Constantin Brâncuşi.

Biserica, din punct de vedere simbolic, este centrul  satului. Acolo se întâlnesc oamenii, se reînnoadă legături, se petrec generaţii. Pisania Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” anunţă anul de început 1886 şirefaceri succesive „pre cum se vede”. Figurile blânde ale  Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril reprezintă zugrăvirea caldă  a picturii ţărăneşti. Fresca e afumată de miile de lumânări  de un secol şi jumătate. ”

Pentru ca povestea satului să continue….

Viața contemporană nu ne  permite ca pentru lucrări de importanță națională, și exploatarea cărbunelui este încă vitală pentru economia națională, să ocolim zone. Modificăm traseul unor autostrăzi pentru motive mai mult sau mai puțin închipuite dar nu salvăm istoria și tradiția acestor locuri. Peste câteva luni sau un an nimic nu va  mai aminti de Runcurel sau de tradițiile și obiceiurile zonei, un tezaur care se pierde pentru că nu găsim resurse ca să conservăm și să salvăm.  Există câteva case la Runcurel care pot fi preluate cu costuri minime de relocare de către Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu”, Consiliul Județean Gorj încearcă acum să găsească fondurile necesare, dar pot să apară și inițiative private în domeniu. Putem să încercăm ca la Curtișoara, acolo unde tranziția nu a mai adus achiziții importante, să mutăm un colț din Runcurel. După cum nici Complexul Energetic Oltenia nu ar trebui să neglijeze păstrarea unor zone în bazinele carbonifere care să poată fi exploatate turistic.