Proiect Erasmus + KA229 la Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărescu” Tg-Jiu-debut și perspective

Loading

Școala Gimnazială ,,Gheorghe Tătărescu” Târgu Jiu, va implementa în calitate de partener european Proiectul Erasmus+ KA229 intitulat ”ECOLES VERTES” (Proiect de parteneriat strategic pentru susținerea schimbului de bune practici în domeniul școlar, schimb interşcolar), cod proiect 2019-1-FR01-KA229-063093_2.

Cu o valoare totală a grantului de 130761 €, proiectul este finanţat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene şi are o durată de 24 de luni, începând cu 01.09.2019.

Partenerii noștri în acest proiect vor fi: COLLEGE ROMAIN-ROLLAND, Franța (instituția coordonatoare),  ISTITUTO COMPRENSIVO „FALCONARA CENTRO”, Italia și AGRUPAMENTO DE ESCOLAS FREI GONÇALO DE AZEVEDO, Portugalia.

La nivelul tuturor unităților implicate s-au desfășurat  activități de diseminare în cadrul Consiliilor profesorale și al Consiliului Școlar al Elevilor: prezentarea obiectivelor generale ale proiectului, a partenerilor, precum și a beneficiilor directe și indirecte de care se bucură fiecare școală ca urmare a implementării acestui proiect.

Educaţia pentru mediu, temă de mare actualitate în învățământul românesc,  urmărește schimbarea viziunii pe care noi o avem asupra lumii şi înţelegerea relaţiilor care se ţes  între om şi natură.

Ce urmărim prin realizarea proiectului? Urmărim să schimbăm modul în care tinerii se implică în rezolvarea problemelor de mediu, punând bazele unei generații a schimbării, să schimbăm comportamente și modul de luare a deciziilor în activitățile de zi cu zi care au un impact asupra mediului, să promovăm responsabilitatea individuală și comunitară în raport cu natura, să contribuim cu materiale digitale (e-books, clipuri video, prezentări, jocuri tematice etc.) şi instrumente pedagogice inovatoare (lecţii cross-curriculare interactive) la procesul educaţional al fiecărui partener şi nu numai.

Pe lângă activităţile care vor avea loc pe TwinSpace-ul proiectului (spaţiul de lucru eTwinning dedicat proiectului), elevii şi profesorii implicaţi au posibilitatea de a  lucra împreună, în echipe internaţionale, desfășurând activități şcolare, extraşcolare, activităţi ştiinţifice, literare , artistice, plastice, sportive etc.

Formele  de realizare sunt diversificate: observaţii, experimente, povestiri ştiinţifice, desene, activităţi practice, plimbări, drumeţii, excursii, vizionări de diapozitive, jocuri de mişcare, distractive, orientări turistice, labirinturi ecologice, colecţii, expoziţii, spectacole, vizionări de emisiuni TV, expediţii, tabere, scenete ecologice, concursuri.

În perioada 24.11-30.11.2019, elevii Școalii Gimnaziale ,,Gheorghe Tătărescu” au oportunitatea de a beneficia de o experiență reală de învățare în cadrul primei întâlniri directe ce se va desfășura în Italia, intrând în contact direct cu istoria, cultura si mediul înconjurator local al instituției gazdă, urmând să-și îmbunătățească abilitățile de învățare (gândire creativă, gândire critică, colaborare, comunicare), dar și abilități de viață (inițiativă, flexibilitate).

Ne dorim să perseverăm în direcția  continuării derulării proiectelor de parteneriat european, acestea constituind o cale de a experimenta noi modalități de învățare pentru elevi, de comunicare interculturală eficientă, de îmbunătățire a managementului nostru, dar și modalităţi formale, nonformale şi informale de dezvoltare  personală și profesională.

Coordonator proiect,

Director, Prof. Adriana Rădoi