În perioada 17-18 iunie, 2022 în cadrul Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru” se desfășoară cea de a VI -a Conferință Internațională ”Cultură și Civilizație Europeană în Dimensiune Virtuală.” Activitățile sunt derulate în parteneriat cu Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și urmăresc stabilirea de punți de colaborare între mediul academic și școlile din învățământul preuniversitar, de a inova, valida și promova modele de bune practici educaționale, de a facilita cooperarea la nivel european cu alte instituții din Europa.
Conferința s-a bucurat de interes în rândul mediului didactic încă de la prima ediție și așa cu aprecia și conf. Univ. Dr. Mădălin Bunoiu, „în acest moment nu se mai vorbește doar de tradiție ci și de consecvență”. Interesul pentru această conferință a făcut ca aceasta să se desfășoare fără întrerupere și în cei doi ani de pandemie provocată de virusul SARS CoV2 și să adune an de an tot mai mulți participanți la activitățile ei.
În acest an, Conferința de bucură de cea mai numeroasă participare de până în prezent, iar în prima zi au fost programate pentru a fi prezentate 29 de lucrări pentru secțiunea profesori și 32 de lucrări pentru secțiunea elevi/studenți proveniți din trei țări.
Participanții din prima zi a conferinței, au avut bucuria să participe la o serie de prelegeri susținute de invitați de mare prestigiu din domeniul educației dar și să afle că o parte din aceștia sunt foști absolvenți ai liceului gorjean.
Lucrările conferinței au fost deschise de Inspectorul Școlar General al Județului Gorj, Dana Elena Constantinescu și au fost continuate de domnul Mădălin Octavian Bunoiu – președintele ARACIS România, fost elev al liceului, de doamna prof.univ.dr. Valentina Balas de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, de domnul prof.dr. Costin Scurtu de la Muzeul Național „Regele Ferdinand” din Constanța –fost elev al liceului, dar și de domnul conf.univ.dr. Hadrian Gorun de la Universitatea ”Constantin Brâncuși ” din Târgu Jiu. Tot din partea Universității ”Constantin Brâncuși” și-au dat concursul și alte cadre didactice cum ar fi Rocselana Verdeș, Genu Căruntu, Albinel Firescu ș.a.
După sesiunea de prelegeri, lucrările s-au desfășurat pe secțiuni, unde elevii, studenții și profesori au putut să-și prezinte rezultatele muncii lor, să obțină feedback de la specialiști și reprezentanți ai mediului universitar, dar și să se cunoască și să stabilească noi conexiuni și, de ce nu, prietenii.
Foarte apreciate au fost lucrările elevilor și profesorilor sloveni, coordonați de domnul profesor Janez Klemencic, care au prezentat rezultatele obținute de elevi și profesori în realizarea unor aplicații software de promovare a unor obiective culturale și istorice din Slovenia.
La finalul primei zile a conferinței, coordonatorii fiecărei secțiuni au apreciat calitatea materialelor prezentate, dar și interesul extraordinar al elevilor și studenților pentru lucrările acestei conferințe.
În a doua zi a conferinței sunt programate o serie de întâlniri pe secțiuni pentru a putea prezenta ultimele lucrări și pentru a trage concluziile finale.
Lucrările selectate și prezentate urmează a fi publicate în cadrul unui volum al conferinței și vor fi puse la dispoziția participanților, pe site-ul conferinței https://eccvd.eu și pe pagina de web a liceului gorjean www.ctgm.ro
Coordonatorii activităților, apreciază că lucrările conferinței au fost un real succes, prin numărul de lucrări și calitatea acestora, prin calitatea invitațiilor, prin implicarea partenerilor din mediul universitar dar și a partenerilor media Emi TV, săptămânalul Vertical și Revista online ”Școala Gorjeană”.