Curiozitatea oamenilor a fost stârnită întotdeauna de lucrurile misterioase şi neobişnuite din jur, exercitând o anume influenţă asupra noastră, un soi de atracţie care stimulează imaginaţia şi de la care cu greu ne-am putea sustrage.
Un astfel de subiect îl poate dezvolta şi prezenţa monumentelor de dimensiuni impresionante constituite dintr-una sau mai multe pietre de mari dimensiuni, aliniate, ridicate de către oameni, în general în cursul preistoriei, fără ajutorul mortarului și nici al cimentului pentru a-i fixa structura. Vorbim desigur despre construcţiile megalitice al căror nume provine din termenii grecești megas (μέγας) „mare” și lithos (λίθος) „piatră”.
Uriaşe blocuri de piatră cioplită sau granit. Înfipte în sol sau doar aşezate pe el. Izolate sau în grupuri. Cercuri, arce, bolţi, alei de piatră atât de lungi încât juri că delimitează piste de aterizare. De altfel, multă lume e convinsă că au fost create de extratereştri sau cu ajutorul acestora. Oricum, o explicaţie terestră nu prea există. Megaliţii sunt prezenţi peste tot pe glob, dacă unora dintre ei nu li s-a pierdut deja urma şi aşteaptă cuminţi, de câteva milenii, să înţelegem ce-i cu ei. În linii mari megaliţii sunt de trei feluri: menhirul (o piatră mare, verticală), cromlehul (ansamblu de menhire dispuse circular) şi dolmenul (o piatră plată orizontală aşezată peste două sau mai multe menhire).
Arheologul francez Eugene Pittard consideră că în ţara noastră, elemente şi construcţii megalitice propriu-zise sunt foarte puţine la număr comparative cu alte ţări, interesul fiind cu atât mai mare la identificarea vreunui „uriaş bloc de piatră”.
Megaliticele Gorjului
Prezenţa unor astfel de „pietre” de dimensiuni foarte mari pe teritoriul Gorjului, asemănătoare celor de la Stonehenge, suscită în continuare interesul, curiozitatea şi fascinaţia celor care întâmplător, sau cercetând subiectul, au aflat de existenţa lor.
Consultând o serie de lucrări referitoare la judeţul Gorj, am identificat astfel de monumente megalitice, adică menhiri, dolmeni, cromlehuri şi camere mortuare rezultate din combinaţia acestora, vechi de câteva mii de ani, în localităţi precum Schela, Cheile Sohodolului, Săcelu sau Polovragi.
Misterioasele construcţii megalitice din Gorj s-au aflat de-a lungul timpului în atenţia unor cercetători precum Alexandru Ştefulescu, cel care în prefaţa uneia dintre cele mai valoroase cărţi de istorie locală, „Gorjul istoric şi pitoresc”, preciza că „din epoca preistorică abia se află câteva menţiuni sporadice pe ici pe colea. Între Schela şi Arsuri se află pe un frumos platou ce se numeşte «Hărăboru» pe care se văd petri înfipte în pământ şi locuitorii le zic «Morminţii Hărăborenilor». Aceşti morminţi sunt un monument dolmenic din timpul perioadei de peatră lustruită şi de bronz.”
În anul 1897, arheologul Teoharie Antonescu semnalează oficial că acolo exista un monument megalitic format din numeroase pietre echidistante – menhiri – dispuse în mai multe șiruri de pietre înfipte în pământ și rânduite la egală distanță una de alta formând un dreptunghi regulat, care la rândul său închidea un șir de trei cercuri concentrice de piatră de aceași mărime ca cele din dreptunghiul exterior și tot la aceași adâncime înfipte în pământ. Sub unele dintre aceste pietre s-a identificat şi un strat subțire de cenușă amestecată cu cioburi de oale și resturi de cărbuni și obiecte de piatră.
Acest monument megalitic fusese identificat pe locul numit „Gruiul Muierilor” din apropierea localităţii Schela şi de autenticitatea lui nu există îndoială, dar trei ani mai târziu, Nicolae Densuşianu, autorul lucrării „Dacia Preistorică” mergând la faţa locului, nu a mai găsit aproape nimic din tot ceea ce anunţase Teoharie Antonescu şi semnalaseră de altfel şi alţii, ca de exemplu intelectualul Witolld Rolla Piekarski.
Mai târziu, în 1921 savantul C.S. Nicolăescu-Plopşor, nepot al deputatului gorjean Dincă Schileru (originar din Schela Gorjului), nu a mai găsit absolut nimic. Oricum ceva fusese acolo şi chiar Nicolae Densuşianu identificase câţiva „menhiri” izolaţi care aveau însă o înălţime foarte mică.
Să mai precizăm deasemenea faptul că „Morminţii Hărăborenilor” sunt menţionaţi şi în două documente (hrisoave) datând din secolul al XVII-lea.
Stranie aşadar prezenţa acestor megaliţi preistorici, posibil cu rol funerar, în localitatea din nordul Gorjului, dar şi mai inexplicabilă este ulterioara lor dispariţie, în decursul a doar câtorva decenii.
