Mafia trufelor şi la Gorj

Vedeam zilele trecute, la o televiziune comercială, un reportaj interesant despre trufele din România, „diamantul pământului” cum erau numite acestea. Pentru cei care nu au avut ocazia să le cunoască, vorbim despre un fel de ciuperci, albe sau negre, care cresc la rădăcina unor arbori, precum tuberculii cartofilor şi care pot ajunge, în funcţie de mărime şi calitate chiar la 5000 de euro, la o greutate aproximativă de 800 de grame. În acelaşi reportaj, se spunea că străinii au interesul să discrediteze capacitatea României de a deveni producător de trufe, tocmai pentru că sunt superioare celor din străinătate, iar sezonul de recoltare a lor este de nouă luni pe an, comparativ cu alte ţări cu tradiţie. Şi, pentru a se vedea nivelul la care acestea sunt apreciate, trebuie spus că trufele, ce au un gust iute şi sunt folosite în restaurantele de fiţe, drept condimente, se mănâncă în stare crudă şi în cantităţi foarte mici, având un puternic efect afrodiziac.
Deci, aceste ciudăţenii ale naturii, foarte puţin cunoscute în România, există în ţara noastră şi, după cunoştinţele mele, chiar şi în Gorj. De asemenea, la noi există căutători de trufe, sau, mai precis stăpâni de câini căutători de trufe (care costă, lejer, peste 10.000 de euro). De ce se vorbeşte de mafia trufelor în ţara noastră? Pentru că nu există legislaţie în domeniul recoltării lor. Deci totul se face la negru, cei care le adună şi le vând străinilor neplătind nici un fel de taxă. Mai mult, potrivit codului silvic din ţara noastră, nu ai voie să sapi în pădure, pentru că distrugi puieţii de regenerare naturală. Deci, indirect, recoltarea trufelor e interzisă, pentru că acestea se găsesc până la adâncimi de 40-80 de centimetri. Iată, deci, primul motiv pentru care trufele, una dintre bogăţiile pământului românesc, îmbogăţesc numai pe unii, cu toate că acestea se află în pădurile statului sau ale proprietarilor, de unde tragem concluzia că nu avem de-a face doar cu acţiune ilegală şi pentru care nu se plătesc taxi, ci chiar de un furt. Aşa se explică lupta asiduă pentru acest venit, care poate îmbogăţi pe oricine, în timp scurt şi fără prea multă muncă. Căutătorii de trufe români luptă, chiar, pentru cucerirea teritoriilor, pe principiul Vestului Sălbatic: „dreptul primului venit”. Cine descoperă, prima dată, o zonă în care cresc trufe, care se dezvoltă numai acolo unde există o anumită combinaţie de arbori, nu aşa, peste tot, are, apoi, grijă ca să nu vină alt căutător peste el. Metoda e simplă, dacă vede o maşină la marginea pădurii şi un cetăţean care pretinde că-şi plimbă câinele e clar. Mai întâi îi sugerează că ar fi cazul să plece, iar dacă acesta se mai întoarce, riscă să-i fie otrăvit câinele, dacă nu chiar mai rău. Tocmai de aceea, câinilor care caută trufe în România li se pune preventiv căpăstru pe cap şi acel fier în gură, ca la cai, cât stau în pădure, ca să nu poată mânca. Periculoasă mafie, nu-i aşa?…