IMAGINI ÎN CUVINTE Liliac de la Ponoarele

Loading

Vremea s-a trecut de miezul primăverii şi anotimpul întârzie să-şi orânduiască minunile în viaţa naturii şi a oamenilor. Valuri de aer rece şi ploi friguroase coboară mereu dinspre munţi tulburând ritmurile vegetale ale întupării frumosului prin păduri, prin livezi şi prin grădini. Scăpată din deschiderile astrelor, luna lui Florar încearcă să se aşeze printre aceleaşi nebănuite frumuseţi şi foloase cu care ne-a obişnuit ani la rând. În tot efortul de a primeni viaţa, primăvara se confruntă cu unele potrivinicii perfide ale unui timp mai puţin prielnic împlinirilor muncii şi bucuriilor traiului de zi cu zi.

Cu toate opreliştile care apar în calea luminii germinatoare, acolo, lângă pridvorul cerului,  pe plai şi-n luminişuri, imperiul verde al ierbii şi farmecul multicolor al florilor de tot felul şi-au împămânenit bogăţia. Pe sub cununi de munţi şi peste umeri de coline, livezile îşi pregătesc în taină isprava polenizării. Au început să se ivească pe ramuri buchete de fructe abia polimite, ca ofrandă a tainicelor şi liniştitelor treburi făurite de albine şi alţi lucrători în ordinea firească din laboratoarele secrete ale naturii.

Truda albinelor continuă şi acum, în ciuda deselor descinderi ale ploilor rebele şi reci, după care, harnicele culegătoare de polen se vor retrage spre podoabele înmiresmate ale pădurilor înalte, printre flori rare şi pline de nectar, în tihna înmiresmată şi-n basmul poienilor celeste, urmându-şi cu stoicism misiunea lor divină.

Peste întinderile netede şi inundate de culoarea belşugului, în luncile înconjurate de smerenia colinelor domoale, grâul vrea să fie rege. Valuri de aer crud se rostogolesc în adieri blânde prin desişul lăncierilor cu zor de spic încărcat de rod. Cu toate că suntem doar la mijloc de mai, soarele-şi aruncă mici dogori de iunie, ieşind uneori din cuptoru-i încins. Nu străluceşte prea mult şi se retrage, însă, aşteptându-şi ceasul!

Minunile florale ale anotimpului

S-au încărcat de rod şi speranţe grădinile. E multă bucurie şi lumină-n ochii sătenilor. Pentru că raiul lunii mai le intră încet şi sigur în puterea sufletelor, alinându-le dorul de bine şi înstărire. Peste fruntea ulucilor bine rostuite stau aplecate minunile florale ale anotimpului. Bulgări albi de zăpadă înflorită primenesc imaginea gospodăriilor, casă cu casă, care mai de care mai frumoasă, mai arătoasă, mai împodobită cu florile primăverii. Miresme şi culori diverse atrag albinele, într-un joc nemărturisit, printre petale viu colorate şi frunze verzi, fragede. Prin liziere şi-n adânci ferestre de păduri se pregătesc să înflorească măceşul, socul, păducelul şi tot ce mai poate împlini cu frumuseţe templul codrului împrimăvărat.

Este sărbătoare de mai şi peste cornetele mehedinţene, acolo, în vecinătatea plină de mistere a Podului lui Dumnezeu, la Ponoarele. Aici, se pare că pământul a fost binecuvântat cu comori ale existenţei, îngăduinţei şi frumuseţii firii, mai mult ca oriunde în lumea noastră. Aici, unde regăsim mereu povestea rozelor risipite în preajma caselor majestuoase şi-n înveşmântarea primăvăratică a grădinilor de la ferestre. O poveste care rămâne undeva, în plăsmuirea versului şi-n tinereţea efemeră a tuturor, dar mai ales în iubirile şi-n sufletul oamenilor.

Mereu spectaculos, liliacul

Regăsim însă, aici, odată cu venirea lunii lui mai, mereu trecător şi mereu spectaculos, liliacul cu bulgării săi de flori violacee, arbustul floral tradiţional al locurilor. Iată de ce odată cu venirea lui Florar peste ţinuturile din Ponoarele, toate drumurile duc spre cornetele dăruite cu podoaba monumentalei păduri de liliac. Aici, printre făpturi de stâncă sură şi firul mărunt şi îngăduitor al ierbii, s-au înălţat în toată splendoarea lor corolele pădurii cu flori de liliac.

Pe aceste unduiri de relief brumat cu piatră sură şi plin de mistere, oleacă mai sus de privirea ochiului umed al Lacului Zăton, care se umple cu lacrimi doar la vremea primăverii, s-a petrecut nuntirea florii violet de liliac.  În acest spaţiu generos al naturii,  în amfiteatrele văilor şi dolinelor largi, an de an,  vin să admire minunea florilor de liliac mii de iubitori de cântec, joc şi voie bună, oameni care ştiu să preţuiască mirajul clipei şi al frumosului.

Oamenii vin cu drag şi dor la sărbătoarea florilor care, în toată solemnitatea şi bucuria reîntoarcerii lor prin universul dăinuirii noastre, oferă tuturor oamenilor mulţumirea pentru contrastele şi strălucirea culorii violet, pentru unicitatea şi încântarea formaţiunilor florale,  a parfumului rar şi reconfortant pentru orice trecător prin spaţiul acestei păduri, dar mai ales pentru peisajul deosebit de îmbietor, udat totdeauna cu miresme topite-n strop de rouă.

Sărbătoare la Ponoarele

Este luna lui mai. Suntem la Ponoarele, satul unde înfloreşte cel mai mult şi cel mai frumos liliac din România. Acolo, unde culoarea violet înveleşte cornetele cu miracolul şi zămislirile ei de frumuseţe şi energie, cu trăiri ritualice, culese dintr-o nemaipomenită poftă de viaţă cu care natura este obişnuită, ca un dar de la ea, ca o stare de spirit ce se cuibăreşte încet-încet în inima şi-n preocupările celor care iubesc frumosul şi măreţia pădurii de liliac.

În gând mi se-nfiripă versul celebru al poetului. Parcă aud pe-aproape-n fir de vale cântând privighetoarea. Ce concert şi ce logodnă? Poezie, păsări, flori, culori, miresme – toate într-un inedit ritual al seraficelor rânduieli.

Spre bucuria mea, privesc cum înfloreşte liliacul! Ce minune! Să fii la Ponoarele! Ceva mai aproape de Dumnezeu! Să sorbi cu privirea florile liliachii, să-ţi umpli pieptul cu aerul miresmelor nevăzute şi să fii mulţumit că trăieşti fericirea, purtându-ţi paşii pe sub umbra pădurii de liliac!