Suntem în luna lui Brumărel, dar lunca este încă verde, brumele întârzie să se aşeze pe firul ierbii. Vara s-a adâncit bine în inima toamnei ţinând departe frigul şi fulgurările de gând ale iernii ce va să vină. Peste crânguri şi coline, flăcărui galbene, maronii şi roşii au împurpurat pădurile într-un tablou de toamnă rară şi nebănuit de frumoasă. Vântul hoinăreşte neascultător peste colnice şi prin ramuri, desfrunzindu-le şi încărcându-le cu dor de viaţă. Parcă s-a spart în ochiul frunzei cerul. Irişi albaştri tremură în poala pădurii. Nori albi şi negri încarcă depărtările. Semne de iarnă coboară discret peste ţinutul de basm al Ţării Maramureşului.
Drumul spre Bârsana începe din sufletul fiecăruia. Pentru noi, după întâlnirea cu spiritul de la Săpânţa, drumul acesta începe de la Sighetul Marmaţiei, de unde Tisa sărută ţara cu unda şi lumina ei plăpândă. De aici, pe sub aripi de nor şi ferestre de lumină deschise în bolta cerului albastru, străbatem Valea Izei spre răsărit, să ajungem în locul hărăzit de Dumnezeu pentru rugăciune şi primenire de inimă şi gând.
Privim cum, peste zări, se leagănă frunze rătăcite-n zbor, venind dinspre şoaptă de codri şi trecând în nemurirea doinei cu vers de dor. De peste întinderea culmilor se coboară ecouri şi ritmuri de cântec din glas de fluier ori din taragotul legendar al lui Dumitru Fărcaş. Muzica aceasta răscolitoare curge frumos din pacea codrilor şi-ţi linişteşte sufletul cu blânde şi fermecătoare aduceri-aminte din aşezările vestite din acest spaţiu românesc bogat în artă şi tradiţii, din Ţara Lăpuşului, din Ţara Chioarului, din Ţara Cosăului, din Ţara Codrului, de pe Mara, de pe Vişeu şi Tisa, din Borşa, Cavnic, Baia Sprie, din Ocna Şugatag, Ieud, Poienile Izei, Botiza, Rozavlea şi din alte localităţi renumite prin meşteşugul şi arta de a dărui grai şi frumuseţe lemnului.
Călătoria noastră continuă spre una dintre cele mai renumite mănăstiri din Maramureş. Străbatem acest ţinut încărcat de istorie şi datini pierduţi undeva aproape de susurul de taină al Izei, sub nimbul veacurilor încrustat cu măiestrie în măreţia şi taina porţilor de lemn, ridicate monumental la intrarea în casele oamenilor simpli şi ospitalieri aşezaţi de milenii în sălbăticia şi unicitatea peisajului de aici.
Admirăm de-o parte şi de alta a drumului podoabe ale moştenirii, prezente în casele maramureşenilor, mărturii care vorbesc despre respectul localnicilor pentru lemn şi pădure, pentru lutul şi pământul din care îşi zămislesc arta cu care îşi umplu de zestre viaţa şi îşi definesc identitatea. Prin aceste locuri, oamenii şi tot ce se orânduieşte în preajma lor trăiesc în marea tihnă a veacurilor, într-o inedită armonie a firii şi spiritului. Valea Izei este spaţiul de legendă al sufletului lor, împăcându-i cu sinele, cu natura, cu lucrurile, cu cântecul şi dorul.
Suntem foarte aproape de locul cel mai strâmt dintre toate vadurile Izei. Aici parcă se adună toate colinele, pădurile şi trăirile oamenilor. Dar, cel mai mult aici, la ieşirea din satul Bârsana, sub geană de codri curaţi şi teferi, se întemeiază credinţa, iubirea şi nădejdea întru puterea şi afirmarea frumuseţii firii umane. Nu trecem podul Slătioarei, spre Strâmtura, unde marginile dumbrăvilor colorate de octombrie în frumuseţi de curcubeu autumnal vor să se întâlnească în liniştea valului din malul Izei, la loc de strîmtură între dealuri, dar alegem urcuşul spre fruntea plaiului, să intrăm mărinimoşi în raiul Mănăstirii Bârsana – Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Şi să înţelegem miracolul acestei minuni pământene!
Trecem pe sub arcada unei fascinante porţi maramureşene de lemn şi pătrundem în lumea de poveste a lui Dumnezeu. Învelită în flori multicolore, limpezite de privirile cerului şi răcoarea bobului de rouă, aleea se lasă după aplecarea dealului şi te conduce pe sub turnul clopotniţei într-un adevărat miracol al civilizaţiei lemnului şi al credinţei. Fascinantă şi impunătoare, imediat, în partea dreaptă, se ridică spre cer una dintre cele mai înalte biserici de lemn din lume. Turla, semeaţă şi solemnă, impresionantă împlinire a lucrului în trup de stejar şi brad, ţâşneşte ceremonioasă şi nepieritoare spre nesfârşit de cer. Păşim pe lespezile de piatră din trupul aleei care duce spre Stăreţie. Ne oprim în balconul încheiat din puterea bârnelor sculptate şi gustăm o ceşcuţă de palincă oferită cu generozitate de gazde. Privim prin deschiderea pridvorului împodobit de farmecul muşcatelor şi suntem cuceriţi de diversitatea artei arhitecturale care umple sufletul cu atâtea plăsmuiri din creaţia meşterilor lemnului.
Revenim între aleile împodobite de surâsul trandafirilor şi al florilor de toate culorile şi toate alcătuirile, într-un univers care te atrage prin puritate şi armonie şi nu te mai lasă să pleci curând de aici. Pe pajiştea verde împrejmuită de gărduţul împletit din ramuri de salcie admirăm stilul arhitectonic al Altarului de vară şi Aghiasmatarului. Sub umbrele pădurii, pe panta colinei încărcată de coroanele merilor înroşiţi de rod, se arată Casa Voievodală şi Casa Artistului, două construcţii întemeiate din piatră şi lemn care îţi încântă ochiul cu alese dăltuiri artistice ale simbolurilor maramureşene. Trăim în liniştea unei existenţe evlavioase şi în mângâierea naturii deosebit de primitoare. Suntem înconjuraţi din toate părţile de taina locului sacru şi încercăm să pătrundem taina rugăciunii. Nu vom uita uimirea ce ne-a cuprins la întâlnirea cu exponatele de artă populară, obiecte, costume, icoane şi carte veche din Muzeul „Gavril de Bârsana”.
Păşim spre altarul mănăstirii. Căutăm în adânc de smerenie şi suntem copleşiţi de puterea spiritului inovativ care a modelat lemnul, de stilul artistic care fascinează ochiul şi inima, de neastâmpărul creaţiei care te însoţeşte peste tot în duhul din Bârsana, într-o fericită rânduială monahală. Ne reîntoarcem la lumina cerului, coborând scara monumentală de la intrare. Urcam uşor cu privirea pe conul turlei ce încearcă să se prelungească spre astre pe calea razei de soare şi ne dăm seama cât de nepătrunsă poate fi casa măreţiei sfinte. Aici, în raiul de la Bârsana, armonia între zidire şi spiritul cretor dăruiesc binele, frumosul şi adevărul, valori care primenesc şi înzestrează zi de zi viaţa umană. Priveşti în jur şi te bucuri văzând că geniul ţăranului şi liniştea cucerniciei născocesc frumuseţi rare ale arhitecturii, sculpturii ornamentale şi iconografiei.
Încercăm să ne despărţim de acest aşezământ inegalabil şi înţelegem că Bârsana este locul ales pentru înflorirea spiritului uman prin credinţă. Aici s-au născut minuni din dăruirea de frumos, din gândul curat şi ziditor în piatră şi lemn, din sufletul ales şi generos care împleteşte evlavia cu arta de a construi. Bârsana este lumina cosmică a credinţei, unde biserica şi natura se unesc pentru a binecuvânta viitorul, la numai două decenii de la răscrucea mileniilor doi şi trei ale erei noastre. Aici, pădurea a fraternizat cu omul şi colinele, într-o dulce înţelegere. Şi s-a născut acest rai pe pământul românesc, raiul de la Mănăstirea Bârsana!
