Încă foarte tânără, la doar 16 ani, Andrea Denisa Vlădulescu, elevă la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, în clasa a X-a, se pregăteşte de lansarea primului său volum de versuri. Sugestiv intitulat „Emoţiile unei bule de acid” acesta grupează poezii reflexive, adolescentine, de caldă respiraţie interioară, care trădează o lume a visării, o lume comună tinerilor, capabilă să exprime însă un talent autentic.
Este volumul de versuri „Emoţiile unei bule de acid” un jurnal adolescentin în versuri, sentimental pe alocuri, în care Andreea Denisa Vlădulescu, la cei 16 ani, îşi recunoaşte sufletul „scris pe hârtie creponată”: „Tonuri de crepuscul / se loveau / de pereţii goi / ai camerei. / Umărul meu / îţi poartă şi astăzi / lacrimile” (Umărul meu). Este înainte de toate curajul unui spirit tânăr, încă în formare, de a-şi asuma acest „presupus joc” al cuvintelor, gândurilor şi stărilor interioare, în care „dincolo de artere, / vene, capilare, / carne sângerândă / şi bătăi perplexe”, poeta îşi analizează inima: „o simplă bucată din suflet” (Analiză).
Ce impresionează la prima lectură a versurilor acestei tinere poete este discreţia discursului liric, dublat de un imaginar proaspăt. Aceasta oferă cititorului şansa de a duce mai departe filigranul delicat înfăşurat în jurul versurilor sale, atent şlefuite.
În urma unor profunde lecturi a marilor poeţi şi scriitori români şi universali, Denisa abordează într-o viziune proprie concepte precum: eternitate, vis, timp, mister, religie a fanteziei. Se resimte totuşi în versurile sale o apăsare ce vine din interiorul unui sine dispus să „rememoreze amintiri”, într-o răzvrătire a singurătăţii tapată cu „prea multe cuvinte”, aşa cum ne mărturiseşte însăşi tânăra poetă: „Ne-am pierdut / cu fiecare clipă / ce-a sângerat / în răstimp. / Un alt război / se poartă astăzi / în noi” (Un alt război).
De ce „emoţiile unei bule de acid”? În primul rând ar fi de spus că poezia sa este o radiografie a sinelui poetic feminin, încă tânăr, aflat într-o continuă maturizare, o regândire a limbajului şi a expresiei poetice. Andreea Denisa Vlădulescu este cel mai tânăr talent nativ, cultivat în spiritul transcendenţei sinelui creator. Prin respiraţia sa lirică, ea dezvăluie stări de o reflexivitate aparte, mizând pe diversitatea pragmatică specifică vârstei: „Sunt doar / o bulă de acid / într-un pahar / cu apă minerală / – ţin în mâini / o istorie / de trei secunde”.
Universul său literar este unul complex, de un existenţialism adolescentin profund. Aşa cum marele Nichita avea să afirme: „clasicul vede idei, romanticul sentimente, modernul vede deodată idei şi sentimente”, la fel şi Andreea Denisa Vlădulescu reuşeşte să contopească chintesenţa trăirilor comune, adolescentine, cu întreaga-i viziune creatoare ce o individualizează.
La marginea existenţialismului, tapat adesea cu stări acute de incertitudine, tânăra poetă mărturiseşte: „La limita / suferinţei / îmi las trupul / să se descompună / în candoarea / unei ploi / de incertitudini” (Perisabil) sau „Sunt singură, / într-un câmp / deschis, încolţită / din toate părţile / de gloanţele / emoţiilor mele” (Atentat). Uneori Denisa îşi recunoaşte înfrângerile, acestea „răsunându-i odios / în vene”. Teama „destinului asfixiat” împinge poeta să „îşi vândă sufletul unui înger”, cerând la schimb „doar un nimb”. Se conturează o nelinişte cerebrală, acut resimţită, lucid-ironică transpusă în versuri: „Durerea asta / îngrozitoare de cap – / e singurul semn / că port ceva / pe umerii goi” (Durere).
Căutând să nu confere timpului nimic din „strălucirea uitării”, „cu viaţa scrisă / pe bucăţi colorate / de hârtie”, Denisa „îşi plânge gândurile, abstract auzind doar sunetele deformate ale tăcerii”: „Uneori / mi-e sufletul / înzestrat / cu neputinţă / – fiecare / gest provizoriu / macină clipele / ce stau în loc / pentru noi” (Neputinţă).
„Îmi ating adesea / sufletul, (ni se destăinuie Andreea Denisa Vlădulescu) / să văd când începe / sau se termină / o emoţie”. Căutând să se detaşeze metonimic de propriile stări interioare, aceasta surprinde „emoţia cortinei / căzută brusc / la sfârşitul spectacolului” (Emoţii de amiază).
Pentru tânăra poetă, finalul este „unul spontan”. Ne mărturiseşte aceasta cu dezinvoltura vârstei, exprimate direct: „Mult prea spontan, pentru a-l defini, sau pentru ai decodifica înţelesul”.
Andrei Popete-Pătraşcu
