Elevii din Ceauru investighează trecutul învățământului public din zonă

Loading

Două echipaje de elevi de la Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești participă în perioada aprilie-iunie 2022 la concursul național „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale” iniţiat de Societatea de Științe Istorice din România în parteneriat cu Facultatea de Istorie a Universităţii din București şi Institutul Naţional de Patrimoniu.

            Echipele de gimnaziu  au derulat o activităţi de cercetare alegând un obiect considerat de ei reprezentativ pentru patrimoniu cultural mobil gorjean, promovând astfel conservarea acestuia și încercând să îl  readucă în atenţia întregii comunității. Dintre numeroasele temele de studiu oferite de vastul patrimoniu cultural găzduit de Gorj, elevii aflaţi sub coordonarea domnului profesor Cornel Șomîcu , s-au oprit să studieze trecutul învățământului public din localitate.

Activităţile derulate în cadrul concursului, realizate cu sprijinul președintelui Filialei Iaşi a SSIR, prof.dr. Gheorghe Nichifor şi al Muzeului Județean ”Alexandru Ștefulescu”  vin să continue activitatea de cercetare şi de promovare a patrimoniului gorjean  derulată de elevii Școlii Gimnaziale ”Antonie Mogoș” şi în anul anterior când au participat la prima ediţie a concursului, obținând rezultate remarcabile.

Tema aleasă de echipaj merge până în Evul Mediu.Se poate spune că începuturile învăţământului de pe aceste meleaguri se pierd în negura timpului. Astfel, primul loc de învăţătură pare să fi fost mânăstirea Tismana şi asta încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Primii copişti ce apar în Banat provin din Moldova, Transilvania şi Oltenia.

              Cele mai interesante lucrări copiate sunt ale unor dascăli originari din Stolojanii Gorjului, devenit din 1968 sat al comunei Băleşti. Cea mai veche lucrare cunoscută este scrisă în limba slavă în 1758 de către dascălul Ion Popovici, fiul popii Vasile din Stolojani. Lucru este confirmat şi de un triod tipărit la 1731, aflat la parohia Stolojani din Gorj, unde există o însemnare de mână: „Acest sfânt şi dumnezeiesc Triod ce l-au dăruit popa Vasile ot Stolojani bisericii lui ce au făcut el… şi l-am legat eu Filip Daniil ot Stolojani sân popii Vasile şi osteneala de la sine”. Popa Vasile şi fiul său din Stolojani nu poartă numele de Popovici, aceasta era varianta aplicată dascălului Ion de către autoritatea eclesiastică de la Vârşeţ.

             Un alt dascăl, Popovici Radu Stolojan, originar tot din Stolojanii de pe Jaleş, cu siguranţă înrudit cu Ion, a copiat, tot la Oraviţa, la 1764, o carte de rugăciuni. Autorul ţine să menţioneze că este nepotul egumenului de la Mânăstirea Tismana unde cel mai probabil că a învăţat îndeletnicirea de copist şi a emigrat, ca şi dascălul Ion, gata format, la Oraviţa.

              La zece ani, al treilea Popovici, Marco Romanescul dascălul, învăţător din satul Brebu, fiul preotului Alexei din judeţul Gorju de Sus, copiază, la 1773, Legenda Duminicii. Cei trei copişti, Ion, Radu şi Marcu, originari din Stolojani, după cum reiese din însemnările lor, aveau o mare experienţă în această îndeletnicire, moştenită prin tradiţie din şcoala învăţată în Gorj, la Tismana, sau poate chiar la Stolojani, unde era un schit de călugări pomenit la 1677. Din Stolojanii Băleştiului au mai imigrat în Banat şi alţi gorjeni.

                       Dacă învăţământul public urban a fost stabilit prin Regulamentul şcoalelor din 1833, învăţământul din lumea satelor a rămas doar sub iniţiativă particulară. În mediul rural sătenii din Gorj au întreţinut multe şcoli pe cheltuială proprie. Aflăm asta dintr-un raport al Ocârmuirii judeţului Gorj către Departamentul Trebilor din Lăuntru unde se spune că în 1835 existau 26 de şcoli săteşti şi una orăşenească, toate particulare, totalizând 327 şcolari. O asemenea şcoală exista la Corneşti, sat al actualei commune Bălești.

           Abia în 1838, bizuindu-se pe legea de organizare a seminariilor din 1834 – care prevedea pentru cântăreţii bisericilor obligaţia de a-i învăţa pe copii satelor „carte şi cântări” –, Departamentul Trebilor din Lăuntru prin intermediul Eforiei pune bazele învăţământului rural. Lipsa de învăţători a făcut ca la începutul anului 1838 ocârmuitorii judeţelor şi profesorii şcolilor naţionale să primească instrucţiuni privind recrutarea viitorilor dascăli – fii de preoţi, ţârcovnici, grămătici şi fii de ţărani clăcaşi – pentru şcolile rurale. Aceşti candidaţi la învăţători trebuiau să fie instruiţi pentru perioade scurte (circa 2 luni) pe lângă şcolile naţionale din oraşele reşedinţă de judeţ.

            În 1842 funcţionau 92 de şcoli în tot judeţul, printre acestea, în plasa Jiului, regăsim Tămăşeştiul şi Ceauru cu învăţătorul Ion Popescu şi Stolojaniul şi Găvăneştiul cu învăţătorul Ion Păun.

         Dintr-un tabel intitulat „Starea morală a şcoalelor din judeţul Gorj la 27 iulie 1848” avem o situaţie la nivelul Plasei Jiu unde se încadra cea mai mare parte din localităţile zonei Băleşti. Astfel, în Plasa Jiu erau 44 de sate cu 4187 de familii şi doar 31 de şcoli. Dintr-un total de 1476 de băieţi, doar 603 mergeau la şcoală. Din cele 932 de fete, niciuna nu urma şcoala. Tot în 1848 la Stolojani funcţiona învăţătorul Gheorghe Popescu.

         Un alt document de sinteză, întocmit probabil de profesorul Şcolii Normale în primăvara anului 1848, ne oferă date interesante pentru istoria învăţământului în zona Băleştiului. Învăţătorul Vasile Găvănescu funcţiona pentru satele Băleşti şi Voinigeşti. Situaţia este şi mai interesantă la celelalte rubrici: la Băleşti existau 119 familii, 40 de tineri de vârstă şcolară, doar 17 urmau şcoala; la Voinigeşti existau 30 de familii, 20 tineri de vârstă şcolară şi 15 care urmau efectiv cursurile. Învăţătorul Petre Nicolae funcţiona pentru Tămăşeşti şi Ceauru, situaţia din aceste sate fiind următoarele: la Tămăşeşti erau 61 de familii, 31 de tineri de vârstă şcolară, doar 9 urmau şcoala; la Ceauru erau menţionate 80 de familii, 40 de tineri de vârstă şcolară, doar 6 urmau şcoala. Învăţătorul Constandin Fuiorea avea la Rasova 84 de familii, 30 de tineri de vârstă şcolară şi 19 care veneau la şcoală. Învăţătorul Ion Prisacu funcţiona la Corneşti şi Găvăneşti în slujba a 71 de familii la Corneşti şi 54 la Găvăneşti. Mai reţinem pe învăţătorul Constantin Arcanu care funcţiona pentru Copăceni şi Buduhala şi Constandin Furdui la Vârţu şi Şomaneşti.

            Pentru anul 1864 găsim în arhivele locale o situaţie cu starea materială a unor şcoli comunale din judeţul Gorj. Astfel, în comuna Băleşti funcţiona o singură şcoală pentru cele două sate, Băleşti şi Rasova, care avea condiţii precare: „De lemn. Fără umblătoare. Are: 6 bănci slabe, masă, tablă, semicercuri”. Primarul comunei Băleşti în vremea aceea era Dumitru Mălăescu. În anul şcolar 1865-1866 au funcţionat 163 şcoli comunale, printre care Băleşti, Tămăşeşti, Rasova, Vârţu, Bălăceştii de Sus.

            Proprietarii localurilor de şcoală în anul şcolar 1864-1865 în zona Băleştiului erau moşnenii dar şi mânăstirea Tismana sau diverşi particulari. Astfel, la Băleşti şi Voinigeşti, Tămăşeşti, Rasova, Bălăceştii de Sus, Vârţu şi Găvăneşti proprietarii şcolilor erau moşnenii, la Ceauru era Mânăstirea Tismana iar la Corneşti, Tălpăşeşti şi Copăceni, şcoala din Corneşti era rodul unei colaborări între moşneni şi A. Viişoreanu. Anterior, în anii şcolari 1857-1858 şi 1858-1859 găsim 32 de elevi din Băleşti, Voinigeşti, Tămăşeşti şi Rasova coordonaţi de învăţătorul Nicolae Mălăescu.       

             Potrivit statisticilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, şcolile din comuna Băleşti au apărut la următoarele date: Şcoala Gimnazială Corneşti a apărut în 1909, această şcoală a fost mutată într-o clădire nouă în 2007; Şcoala Primară Stolojani în 1918; Şcoala Primară Tămăşeşti în 1920; Şcoala Primară Rasova în 1924; Şcoala Primară Tălpăşeşti în 1956; Şcoala Generală Băleşti în 1957; Şcoala Generală Ceauru în 1966; Şcoala Primară Corneşti Vechi în 1968; Şcoala Primară Voinigeşti în 1972; Şcoala Primară Corneşti Noi în 2000.

               Despre istoria Şcolii Gimnaziale ”Antonie Mogoș” Ceauru(cu această denumire din 2012)  ne-au fost deosebit de utile încercările de monografie făcute de învăţătorul Vasile Bretoiu şi profesorul Ion Negrescu, ambii directori ai instituţiei în diverse etape. Primul local de şcoală a fost construit, între anii 1870-1872, pe locul numit „Oborul Împărătesc”, în locul de lângă biserica satului, această denumire de „Oborul Împărătesc” a fost dată încă din timpul lui Kiseleff.

               Atât biserica, cât şi şcoala, erau aşezate pe uliţa Jienilor iar casa învăţătorului era pe uliţa principală şi dădea în ea de la sud spre nord şi distanţa era de 300-400 de metri.

               Clădirea şcolii nu avea temelie, ci avea bârne groase de lemn, aşezate direct pe pământ, camerele (clasele) erau făcute din lemn şi tencuite cu pământ iar acoperişul era din şindrilă. Localul avea două încăperi: una cu dimensiunile de 5/4 m, iar alta de 4/2 m. În prima clasă preda învăţătorul iar în a doua erau duşi elevi care nu ştiau în ziua respectivă adică la arest. Clasele aveau sobe oarbe şi erau încălzite cu lemne. Sala unde învăţau elevii avea trei ferestre iar cealaltă doar una. Se învăţa de la răsăritul soarelui şi până la apus cu pauze de recreaţie de 10 minute şi pauză de masă la ora 14.

                 La această şcoală învăţau copii din Ceauru, Tămăşeşti, şi câţiva din Băleşti (nu aveau şcoală) care aveau posibilitatea să se deplaseze.Şcoala s-a deschis la 1 septembrie 1872.

                Şcoala publică  s-a construit cu ajutorul sătenilor, între anii 1888-1892, din cărămidă cu fundaţie şi temelie din piatră de munte, Era acoperită cu ţiglă, sălile erau spaţioase de 10 m lungime şi 6 m lăţime cu trei ferestre îndreptate spre nord, pardosită iar între cele două săli era cancelaria, cu dimensiunile de 6 m lungime şi 3,5 m lăţime, cu o singură fereastră mare, spre nord. Din cauza numărului mare de copii, în anul 1913 s-a mai adăugat încă două săli de clasă una spre est şi una spre vest şi s-au mai înfiinţat încă trei posturi de învăţători.

                Din cauza numărului tot mai mare de copii în anul 1952 s-a mai construit încă o sală de clasă spre vest, iar în anul 1956-1958 încă una spre est, astfel şcoala avea şase săli de clasă, o cancelarie şi o mică încăpere pentru depozitarea materialului didactic.

               Şcoala a funcţionat în satul Ceauru Vechi până în anul 1966 când datorita construirii barajului de la Rovinari în spatele căruia trebuia sa se adune apa, satul a fost mutat la marginea de sud a satului Băleşti pe lângă pârâul Rasova, iar la satul Ceauru a fost înglobat in anul 1968 şi satul Bălăceşti.

                În anul şcolar 1966-1967, Şcoala Generală Ceauru a funcţionat la Şcoala Generală Băleşti. Începând cu 1 septembrie 1967 a început sa funcţioneze în actualul local cu un nivel, 8 săli de clasă, 2 laboratoare, cancelarie, secretariat, cabinet director, cabinet metodic etc.

                  Şcoala Generală Ceauru a primit statut de şcoală coordonatoare pentru Şcoala Generală Băleşti şi Şcoala Generală Corneşti în 1981. Următoarea schimbare s-a produs în anul 2006 când Şcoala Generală Ceauru a primit personalitate juridică iar Şcoala Generală Băleşti şi Şcoala Generală Corneşti au devenit structuri.