Din prima zi a lui martie şi până-n echinocţiu, dumbrava şi-a aşternut vatra cu mireasma şi nuanţele de violet ale brânduşelor. Au înflorit în cele din urmă viorelele, brebeneii şi cocoşeii, vâlcelele s-au umplut de glasurile zglobii ale copiilor plecaţi după flori în inima adâncă a pădurilor tălăzuite de iureşul răcoros al vântului de primăvară. Ieşeau apoi la drumul mare cu mâinile pline de bucheţele alb-viorii să le vândă trecătorilor, să câştige şi ei un bănuţ, să-şi cumpere una-alta pentru nevoile vârstei. Când îi vedeam cu braţele întinse în deschiderea şoselei implorându-te să le cumperi florile îmi venea imediat în minte imaginea bătrânei din colţul pieţei, care venise la oraş cu coşuleţe încărcate cu ghiocei din grădină, tot pentru un ban. Înţelegeam că şi ea vine din aceeaşi lumea a satului, cu oameni nevoiaşi, care vor să facă un ban dăruind bucurie şi aşteptând generozitate din partea sufletelor mari.
Oprim în mijloc de codru şi cumpărăm flori de la copii, cinci bucheţele. Pe neaşteptate, bucuria înfloreşte pe chipul lor. Se prind de mâini şi sar voioşi spre cărăruia care duce în satul Vânăta. Ne îndepărtăm la drum, ocolind printre unduiri de colnice şi pâlcuri de salcâmi, spre Tismana. Sălcii singuratice se profilează în larg de luncă. Apele şiroiesc dinspre dealuri mărunte pierzându-se în bălţile ce-au pus stăpânire pe pajiştile de la cotitura Sângerişului. Ieri a trecut pe aici ultima caravană a iernii, a nins de dimineaţă până spre prânz de ziceai că zăpada s-a oprit câteva zile până să plece definitiv în neant. Azi este echinocţiul, soarele trece vreo trei ore prin eclipsă, de mâine ziua urcă în timp ţinând mai mult lumina în viaţa noastră. S-a încărcat de nea Cioclovina, abia se vede schitul! Şi Orlea a ieşit din vaduri.
Intrăm iarăşi în satul copilăriei. Coronamentul dealurilor este alb, munţii nu se văd de fruntea norilor plumburii. Motrul unduieşte în valuri înalte printre siluete de arini pitici şi înmuguriţi. Câteva excavatoare muşcă din prundiş, răpindu-i râului niscaiva cupe de balast pentru lucru şi zidire nouă. Sunt semne că balastiera lui Troacă a ieşit din iarnă. Miroase a desprimăvărare în Câmpia Soarelui. Se zăresc câteva pete galbene în lăstărişul din Cornul Pietrei. Pesemne a înflorit cornul, cel dintâi arbust care dă culoare crângului. Liziera pădurii de stejar din Şuşara şi tot câmpul de aici sunt împânzite de ciopoare de oi ieşite la păscut. Cete de miei jucăuşi sar peste hopuri. La Padeş, oierii îşi fac de pe acum socoteli pentru urcatul turmelor la munte. Munţii noştri sunt râvniţi şi de alţii, dar în Stâna Mare nimeni nu intră, este muntele satului moştenit de la străbuni. Severică, ciobanul, desfundă şanţul de ape la podişcă. Satul intră încet în primăvară.
Ne-ntoarcem pe vale să vedem ce mai este prin vatra noastră. Ionică nu a terminat de ridicat şatra pentru vară. Mai are să-i pună acoperişul. Moş Bălănescu doar ce a coborât de la vie. A terminat-o de tăiat. Numai el ştie taina rodului îmbelşugat, zice că tot secretul este în tăiere. El stă în măiestria cu care îndeplineşti acest meşteşug. A zăbovit cu treabă toată dimineaţa în şaua dealului, în bătaia vântului. Este ostenit şi înfrigurat, de aceea intră la beci să se dreagă cu un ţoi de ţuică. Are optzeci de ani şi nu se ostoieşte deloc. Trece pârleazul în grădină să taie şi coroana vişinilor şi cireşilor plantaţi acum doi ani, să pregătească zestrea de fructe pentru strănepoata sa, Anastasia. Mai are de întărit uluca şi se gândeşte ce face cu nucul uriaş din glezna ogaşului care s-a aplecat din rădăcină şi poate să cadă oricând peste acareturi. A mai plantat vreo câţiva meri şi peri, să aibă copiii fructe. Trage de două-trei ori cu grebla să niveleze ţarina pentru ceapă. Ar vrea să pună şi nişte praz aici, în pământul negru din liniştea văii. Ieri credea că nu mai scapă de iarnă. Nu este omul care să stea prea mult în casă, în reazem de sobă cladă, s-asculte cum toarce focul. Preferă mişcarea în aerul rece al zilei şi-n ochiul soarelui, să se bucure de lumină şi poftă de trai. Munca pentru el înseamnă viaţă. Şi-i place să fie cât mai multă vreme în preajma copiilor, să le susţină viitorul!
Mai spre seară ne retragem sub Somini, pe pământurile de sub coastă unde se află siliştile pe care sătenii îşi rostuiesc culturile an de an. S-a întors barza în cuibul din capul satului. Sunt două tractoraşe prinse în brazdă. Nu au intrat încă în legende caii şi căruţele. Se zdruncină încă hulubele pe uliţe şi-n hârtoapele din câmp. Sunt de poveste plăvanii lui Manică. Era cea mai puternică pereche de boi din sat. Jugul lor urnea şi piatra muntelui din loc. S-au revărsat şi-aici apele. În luciul lor, alunecă stoluri de raţe. Stârci cenuşii şi albi veghează malurile. Triluri de păsări răsună din zăvoi. Se-mbrobodesc în puf mugurii-n sălcii, se-ntemeiază iarba printre arini. Culegem urzici din răsărit de ruguri. Mii de toporaşi zărim printre cioturi. Murmură Motrul în gând de coastă, râul se pierde prin zăvoaie! Găsim gardul căzut lângă zarzăr, a obosit grădina de-atâta iarnă. E limpede izvorul, curge-ntruna! Se desprimăvărează locul, cântă mierla!
