După semnarea Tratatului de aderarea al României la Uniunea Europeană, de la Bruxelles, oficialii U.E. se declarau surprinşi de procentul extrem de ridicat, în jur de 70%, al populaţiei din România care declara că doreşte integrarea în structurile europene. Astăzi, aceiaşi oficiali ar fi, probabil, extrem de surprinşi să afle că 70% din cei 70% nu cunoşteau și nu cunosc ce înseamnă Uniunea Europeană: impunerea unui deficit bugetar de maximum 3%, sau a unei rate a inflaţiei de sub 10%; cât de stricte sunt rigorile impuse de U.E. în privinţa liberalizării preţurilor, a importurilor şi exporturilor; ce efecte va genera accelerarea procesului de restructurare a economiei, prin valurile de disponibilizări. Niciodată nu e prea târziu, dar cât să mai cârpim România?
După două decenii de capitalism şi perioada ultimilor patru ani în care foşti și actuali guvernanţi au închis ochii la toate eșecurile României ca țară, de fiecare dată cetăţeanul a închis și el ochii şi a aplicat oblic ştampila rotundă, atât cât conturul acesteia să se încadreze în chenarul electoral. Marea familie a fostei guvernări democrat-liberale, cu mercedes-uri clasa S şi genţi Louis Vuitton a sfâşiat o Românie peticită economic, la limita supraviețuirii, o Românie cârpită astăzi de social-democrați, o perioadă și social-liberali.
Cât suntem de săraci ştim şi singuri, fără să mai arate Uniunea Europeană cu degetul. Cel puţin nu suntem singurii est-europeni cu această problemă şi împărţim frustrarea cu vecinii bulgari. Slujba, partenerul de viaţă şi locuinţa sunt cele mai importante elemente ale unei vieţi bune pentru români, după cum arată un studiu întocmit de Fundaţia Europeană pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Este curios la prima vedere cum ştiu ei, străinii, mai bine decât noi, cu ce probleme ne confruntăm şi de ce avem nevoie. Și aceasta pentru că ei vor și pot, în timp ce noi doar ne cârpim.
