Un ţăran din Ceauru Gorjului a ajuns celebru la începutul secolului al XX-lea după ce mai multe case construite de el au ajuns exponate de muzeu, una dintre ele regăsindu-se la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti iar alta în Gorj la Curtişoara. Specialiştii au descoperit un geniu popular care nu încetează să uimească, un creator care a transformat în artă tot ceea ce strămoşii săi îi lăsaseră.
Antonie Mogoş a luat parte la reconstrucţia bisericii din satul Ceauru din perioada 1881-1882, făcând parte din personalul acestei biserici, implicându-se activ în toate acţiunile referitoare la această reconstrucţie.
Povestea caselor Mogoş
Ajuns la vârsta bătrâneţilor, în anul 1900, Antonie Mogoş pentru a regla într-un fel partea sa de moştenire de la părinţi, vinde dreptul său nepotului de frate Mogoşi B. Mihail din comuna Bălăceşti care consta în: „una bucată pământ loc muncitor învecinându-se la răsărit cu şoseaua comunală la apus cu Radu Guran la miază zi cu moştenitorii, def. Biţă Mogoşi şi la miază noapte cu Matei Mogoşi şi
Toată partea ce m-i se cuvine ca frăţie din plaţul casei, aceşti imobili sunt situaţi în hotarul comunei Bălăceşti veniţi în posesiunea mea vânzătorul moştenire de la defuncţii mei părinţi şi acestora prin delimitare după legea rurală din anul 1864 fiind bine cunoscuţi cumpărătorului care va intra în stăpânirea lor cu începere de astăzi înainte”…, preţul cu care a fost vândută această avere a fost de 200 lei. Tot în aceiaşi zi Antonie Mogoş cumpără de la cumnata sa Maria, soţia fratelui său Biţă, …”una bucată pământ loc muncitor, având latul douăzeci stânjeni la capul despre răsărit, mergând spre apus până se îngustează rămâind numai de un stânjen lat şi lung din apa Uncioaia despre răsărit spre apus până în hotarul Buicani; învecinându-se la miază zi cu moştenitorii Gh. Ionică şi la miază noapte cu Ion Tămăşescu. Acest imobil este situat în hotarul comunei Ceauru venit în posesiunea mea vânzătoarea moştenire de la def. mei părinţi şi acestora prin delimitare după legea rurală din anul 1864 fiind bine cunoscut cumpărătorului care va intra în stăpânire-i chiar de azi”…, preţul vânzării fiind de 250 lei.
După ce în anul 1906 primeşte banii pe casa de lemn vândută renumitului etnolog Alexandru Tzigara-Samurcaş, pentru a putea să-şi construiască o nouă casă din zid, Antonie Mogoş vinde la 24 martie 1908 locuitorului Şendroiu Daia tot din comuna Ceauru: „una bucată de pământ zisă ţeul casei cu toate clădirile şi sădirile ce se află pe dânsa şi care se învecinează la miază zi cu şoseaua comunală, la miază noapte cu moştenitorii Gr. Bunilă, la răsărit cu Ion Fl. Nanu şi la apus cu G. Mogoşi.
Una bucată pământ care se învecinează la m. noapte cu I. Tămăşescu la m. zi cu Vas. Ionică la răsărit cu apa Uncioaia şi la apus cu hotarul Bălăceşti cu toate ce se află pe dânsa, ambele bucăţi de pământ sunt situate în hotarul comunei Ceauru, delimitate după legea rurală din 1864 moştenire şi veche stăpânire bine cunoscută cumpărătorului şi care nu are decât una patra hectar.
De asemenea mai vând numitului cumpărător toată averea mea mobilă ce o am compusă din vite, vase şi în fine orice fel de avere mobilă fără a-mi rezerva nimic pe seama mea”…, preţul cu care a vândut această avere a fost de 200 lei.
Un an mai târziu, mai precis la data de 21 decembrie 1909, Antonie Mogoş vinde lui Ştefan I. I. Gheorghe, locuitor tot din Ceauru: „a treia parte din averea mea imobilă cu care sunt împroprietărit după legea rurală de la 1864 care avere se află situată în hotarul com. Ceauru mai rezervându-mi mie dreptul asupra acestei averi de a stăpâni până la încetarea mea din viaţă.
Pământul vândut este din cel rural de la 1864 devenit în posesiunea mea împroprietărire după legea rurală bine cunoscut cumpărătorului în a cărei averi cumpărătorul va intra în posesiune după încetarea mea din viaţă”…, preţul convenit pentru vânzare a fost de 300 lei.
Meşter lemnar renumit pentru locuinţele din lemn pe care le-a construit, a devenit celebru mai ales prin locuinţa sa prezentată la o expoziţie din Bucureşti de către Aretia Tătărescu în luna iunie a anului 1934 când această bijuterie arhitecturală a fost apreciată de multe personalităţi de renume ale ţării dar şi de către o delegaţie din Franţa condusă de primarul Parisului.
Expoziţia-târg a fost organizată la iniţiativa distinsei doamne Aretia Tătărescu ajutată de către Pia Alimănişteanu dar şi de Subsecretarul de Stat I. Manolescu-Strunga în Bucureşti lângă statuia marelui politician Ion C. Brătianu. Aici a fost prezentat întreg judeţul Gorj, datorită doamnei Tătărescu, printr-un bazar de cusături şi ţesături naţionale, haine gorjeneşti împreună cu casa renumitului nostru maestru Antonie Mogoş. „Prispa ei primitoare, vatra cu ceaunul de mămăligă, mobilierul modest dar cu adevărat românesc – toate acestea te transportă în căsuţa lui Mogoş din Ceaurul Gorjului, pe care ochiul pătrunzător al d-nei Arethie Tătărescu a ales-o ca cea mai reprezentativă casă în stil gorjenesc. ”
„Casa din casă” la Muzeul Ţăranului Român
„E tipul caselor din regiunile muntoasă, cu păduri în belşug. Toată casa e din bârne de stejar; toată e de lemn, fără nici o cărămidă. Unele grinzi sunt lungi de câte 10 metri.
I-a trebuit 70 de copaci, pe cari singur i-a cioplit cu barda. A lucrat la această casă trei ani de zile. Pe fruntarul casei, reprodus aici se vede cioplit anul începerii lucrării: 1875; pe ştenapul porţii: 1878. Grinzile şi toate încheieturile lor sunt aşa de bine croite, încât s-au aşezat şi “încheiat” perfect la reconstituirea în muzeu.
Economia casei este foarte simplă, după cum se vede în plan. Două „hodăi“ şi o pivniţă. Odaia principală de 3,75X3,60m. are două ferestre mici, cu zăbrele sau „cebuce“ de fier; odaia din mijloc n-are decât o ferestrue; iar ultima încăpere, zisă şi pivniţă, primeşte lumina prin deschiderea uşii, mult mai largă, în acest caz. Înălţimea încăperilor este de numai 2 metri din vatră până-n podeală; uşile însă şi mai mici (1,72), aşa că nu poţi intra fără a te apleca.
De-a lungul casei se întinde ceardacul sau tinda, largă de un metru. Jumătatea de jos e închisă de bârne groase, de “temeiul şi prăgarul “ casei. Cealaltă parte e deschisă. Pridvorul acesta constituie faţada principală, podoaba casei. Şi aceasta e într-adevăr tare mândră la casa lui Mogoş. Toată e înflorită cu sculpturi. Cei şeapte stâlpi, mai ales, sunt minunaţi. Scunzi şi subţiri, sunt totuşi destul de bine legaţi, ca să poată susţine cu uşurinţă greutatea ce-i apasă. Şi, deşi aşa de rudimentari ciopliţi, ei conţin, în germen, toate elementele coloanei clasice. De aceea produc o impresie aşa de plăcută şi desăvârşită. Au baza şi capitelul la fel: de formă pătrată, cu câte „o floare făcută cruce“ pe fiecare faţă. Fusul stâlpului e cu glafuri, lucrate în spirală, „sucitură făcută cu dăltuşul“. Stâlpii nu au aceeaşi grosime peste tot. Prezintă o umflătură – clasica entasis – şi mijlocul e însemnat chiar printr-o crestătură în formă de inel.
Proporţia şi eleganţa acestor stâlpi e admirabil reuşită. În faţa stâlpilor mărginaşi şi a altor câţiva corespund la perete nişte pilaştri, „undrele“, cu aceiaşi „sucitură” ca ornamente. Stâlpii sunt prinşi în fruntarul de pe prăgar şi susţin fruntarul de sus, care corespunde arhitravei. Acesta este dintr-o singură bucată. Ambele fruntare au muchiile cioplite „în şarpe“ şi „în colţuri“. Partea fruntarelor între stâlpi e scobită, aducându-se puţin a boltă. Tot boltite sunt şi cele două încheieturi laterale. Deasupra fruntarului de sus apar capetele grinzilor, pe cari e aşezată „cosoroaba “ sau cornişea. Şi aceasta are crestături în colţuri.” (ARTA ÎN ROMÂNIA – STUDII CRITICE de Al. Tzigara-Samurcaş, Ed.Minerva, 1909).
Dan Cismaşu
Cornel Şomâcu