Oriunde în lume, există o poveste a locului și aceasta trebuie pusă în valoare de localnici, dacă vor, până și în cel mai retras colț de sat, să poată să facă turism. Asta vrem și noi să dovedim, în cadrul proiectului „Respect pentru Trecut, o șansă pentru Viitor”, în cadrul căruia realizăm acest material. Am străbătut, de-a lungul unui an, 10 localități din regiunea Oltenia, țara România și am găsit în ele multe motive să mergi acolo, măcar pentru câteva zile, pentru că ai ce să vizitezi și să experimentezi. De această dată, vă prezentăm comuna Mătăsari din Gorj, care s-a făcut cunoscută, până acum, doar prin faptul că aici se exploatează cărbunele. Noi am găsit, însă, multe alte lucruri interesante, ce merită să fie puse în valoare.
Am pornit, la Mătăsari, de la faptul că numele localității vine de la o veche legendă cu negustori de mătase și cu haiduci. Mai mult, am aflat că aici s-a produs mătasea naturală în casele localnicilor, ba, chiar am găsit, la o colecționară, viguri întregi de mătase țesută de bunica ei … iar de la poveste până la idee n-a fost decât un pas. Am contribuit, împreună cu localnicii, la planurile pentru înființarea Muzeului Mătăsii, care, cu siguranță, va atrage mulți turiști. O dată veniți aici, aceștia se vor putea bucura de gastronomia locală, vor putea învăța cântecele și dansurile tradiționale din localitate, vor putea participa la obiceiurile care încă se păstrează, vor face sport dacă își doresc, vor avea ocazia să viziteze cariera de unde se extrage cărbune și se vor putea ruga la bisericile sau la casele de rugăciune ale celor 7 confesiuni din localitate.
Legenda „Mătăsarii”
Am pornit spre Mătăsari împreună cu o parte dintre tinerii din echipa de proiect, membri ai Ansamblului Cobilița, format din voluntari ai Asociației PRO Vertical, ce implementează proiectul „Respect pentru Trecut, o șansă pentru Viitor”. Acesta este finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Erasmus+. Aici, am completat echipa de implementare cu tineri din cadrul Liceului Mătăsari, precum și cu cadre didactice, după care am plecat pe firul poveștii acestei comune. Deși e localitate minerească, denumirea ei nu are nici o legătură cu această activitate. Mătăsari vine de la mătase, pentru că, potrivit monografiei acestor locuri, niște negustori de mătase au fost jefuiți, aici, de haiducii care-și duceau viața prin pădurile din zonă. Aceștia trăiau în cete, prădând bogații pe care-i prindeau, după care împărțeau prada țăranilor, păstrând pentru ei cât aveau nevoie să trăiască. Erau răzvrătiții împotriva regimului, dar colaborau pe ascuns cu sătenii, apărându-i, chiar, de năvălitori, iar oamenii îi priveau ca pe niște eroi.
„În zonă are loc o întâmplare adevărată, o legendă, o poveste spusă din bătrâni. Haiducii care trăiau în această zonă i-au jefuit de bani pe negustorii de mătase care vindeau mătase boierilor din zonă și acest loc s-a numit ‘Mătăsarii’.”(Claudiu Purdescu – profesor istorie, Liceul Mătăsari, județul Gorj)
Întâmplarea cu pricina nu este datată în monografia localității, dar s-a produs, cu siguranță, înainte de 1614, când apare prima atestare documentară a două sate ce aveau, deja, această denumire.
„Primul document oficial care atestă existența așezării Mătăsari apare în secolul al XVII-lea, mai precis în anul 1614, când domnitorul Radu Mihnea emite un act, un hrisov, care atestă existența a două sate, Mătăsarii de Sus și Mătăsarii de Jos.”(Claudiu Purdescu – profesor istorie, Liceul Mătăsari, județul Gorj)
Mineritul în Mătăsari
În perioada 1974-1984, a început exploatarea cărbunelui, în Mătăsari. S-au deschis Mina Mătăsari, Cariera Jilț Sud și Cariera Jilț Nord, comuna cunoscând o dezvoltare aproape urbană. Au venit oameni din întreaga țară să lucreze în minerit, s-au construit blocuri și exista planul ca localitatea să devină oraș. După 1997, însă, situația s-a schimbat radical, când au început disponibilizările colective de personal în minerit. Din cauza încălzirii globale, sunt făcute planurile pentru închiderea exploartărilor de cărbune, chiar înainte de epuizarea zăcământului.
În aceste condiții, din localitatea monoindustrială în care toată suflarea câștiga din minerit, sau lucra la prestatorii acestei industrii, Mătăsariul trebuie să se transforme, să găsească alte surse de venit, alte activități din care oamenii să-și căștige existența. Iată de ce spunem noi că ideea de a valorifica patrimoniul tradițional, prin punerea lui în valoare și atragerea turiștilor, poate fi una dintre soluții.
Cât există tineri, există speranță
În ultimul timp, populația localității a scăzut. O dată cu disponibilizările din minerit, unii dintre cei veniți din alte zone ale țării au plecat, iar alții, dintre cei rămași, vin acasă doar în vizită, pentru că lucrează în străinătate. Totuși, cât încă există tineri în Mătăsari, există speranță. Autoritățile locale fac tot ce pot, pentru a-i determina pe aceștia să rămână aici, oferindu-le condiții cât mai bune de trai, învățământ și petrecere a timpului liber. În localitate există liceu, casă de cultură modernă, ansamblu artistic, sală de sport, patru terenuri sintetice pentru activități sportive, echipă de fotbal, iar investițiile în comună continuă.
„Avem un proiect de construire atelier școală, un atelier nou, care se face pe bugetul local, pe două nivele, modern, cu panouri solare deasupra, pentru eficiența energetică, o sală de sport a liceului, care este modernizată recent. Avem mai multe proiecte, în general, cu finanțare prin Programul Anghel Saligny, făcute pentru rețea de gaze pentru satele Brădețel și Croici, proiecte de reabilitare termică și eficientizarea energetică a grădiniței, a liceului. Bineînțeles, nu toate proiectele vor fi finanțate, dar avem cât mai multe proiecte, ca să prindem cât mai multe finanțări. Acum, avem aprobare în consiliul local să schimbăm parte din mobilierul liceului.” (Dorin Ionescu – viceprimar comuna Mătăsari, județul Gorj)
Pe lângă condițiile oferite, tinerii sunt atrași și cu recompense, cu diverse ocazii, dar și pentru obținerea de rezultate deosebite la învățătură, precum și la concursuri și olimpiade.
„Tot timpul, consiliul local și primăria au fost aproape de școală, prin diverse activități. De exemplu, în fiecare an, consiliul local premiază elevii care au obținut rezultate bune la concursuri și olimpiade școlare, au premiat și pe domnii profesori, toți copiii din Mătăsari primesc cadouri de la primărie, cu ocazia serbării de Moș Crăciun.”(Claudiu Purdescu – consilier, Consiliul Local Mătăsari, județul Gorj)
Cinstirea eroilor
Un loc unde se cade să te oprești, când ajungi în Mătăsari, este acela unde, în fiecare an, se depun coroane de flori în cinstea eroilor. După ce treci de Mâna Minerului, care-ți urează „Noroc bun”- salutul tradițional al minerilor, imediat ce intri în zona centrală, pe partea stângă a drumului, îți atrage atenția un monument ridicat în cinstea eroilor căzuți în război. Pe el sunt înscrise numele mătăsărenilor ce au pierit în luptele de la: Mărășești, Mărăști, Oituz, Nistru, Tisa, Cerna, Jiu și Turtucaia.
Credința și obiceiurile încă se păstrează
Minerii care au venit la Mătăsari din toate zonele țării au adus cu ei credința lor, astfel că, pe lângă 6 biserici ortodoxe, s-au mai înființat aici încă 6 case de rugăciune, pentru celelalte confesiuni. După ce treci de primărie, tot pe partea stângă, se află biserica ortodoxă cea mai mare din zonă. Aceasta adăpostește acoperămintele Sfintei Parascheva de la Iași.
„Am primit binecuvântarea IPS părinte mitropolit doctor Irineu, de a solicita sfintei Mitropolii a Moldovei și Bucovinei acoperămintele care au acoperit-o pe Sfânta Cuviasă Maică Parascheva de la Iași și le-am primit în dar, avându-le aici în biserica noastră, începând din data de 29 octombrie 2009 și credincioșii aducând rugăciuni, când simt nevoia, către Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.” (Preot Dumitru Purcel – Parohia Mătăsari 2, comuna Mătăsari)
Pe frontispiciul bisericii sunt realizate, în mozaic, un stil mai rar întâlnit în Oltenia, icoanele cu primele două hramuri ale lăcașului de cult, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Iararh Martir Antim Ivireanul. O dată cu resfințirea bisericii și a picturii, în anul 2012, aceasta a mai primit un hram, cel al Maicii Domnului. De asemenea, picturile murale de pe pereții interiori, precum și icoanele împărătești sunt foarte valoroase.
„Biserica este construită în formă de cruce, pictura este în tehnica fresco și a fost făcută de domnul pictor Gheorghe Ecovescu, care a fost ucenicul lui Keber. Icoanele împărătești sunt ceva mai deosebite, au fost comandate la atelierele de la Patriarhia Română și sunt executate manual, din nichel și aureola în aur. (Preot Dumitru Purcel – Parohia Mătăsari 2, comuna Mătăsari)
Pe cât de frumoasă și strălucitoare am găsit biserica din centru, pe atât de ștearsă și tristă e cea din satul Runcurel, monument istoric la care nu s-au mai făcut investiții, pentru că trebuia să fie strămutat, cu tot cu morții din cimitir și cu ultimii oameni care au mai rămas în sat, pentru a se putea extinde cariera de cărbune din vecinătate. Ce ne-a impresionat aici, este un obicei despre care am mai auzit că s-ar fi păstrat în zonă, dar e singurul loc unde l-am găsit în realitate: cimitirul este plin de colinde. Pentru că la fel au fost numite și cântecele de Crăciun, care se cântă când se merge la colindat, trebuie să precizăm că, de fapt, colinda este un băț de alun. El este curățat de coajă, după care, fâșii de coajă sunt înfășurate în spirală pe acesta. Apoi, bățul e afumat cu lumânarea, iar după ce fîșiile de coajă sunt date jos, bățul apare decorat în spirale, sau linii și romburi de culoarea lemnului sau a fumului, în funcție de cum au fost așezate fâșiile. Demult, colindele erau folosite de cei care mergeau prin sat cu obiceiurile de iarnă, să se sprijine în ele, să nu alunece pe zăpadă sau pe gheață și tot cu ele se apărau de câini. Localnicii ne-au povestit că obiceiul mersului cu colindele la crucile din cimitir se numește „colindatul morților, înainte de Pițărăul celor vii.” Asta pentru că obiceiul se ține în ziua de Pițărăi, în ajunul Crăciunului, când atât copii cât și oameni mari pleacă prin sat la colindat și se întorc cu mere, colaci și dulciuri. Colinda din lemn semnifică viața, dincolo de moarte.
Mătăsărenii au făcut mătase până de curând
Spuneam, la început, că denumirea localității Mătăsari vine de la negustorii de mătase care, înainte de 1600, au fost jefuiți aici de haiduci. Mii de ani, mătasea fusese adusă în Europa din China. Era un material, pe cât de misterios pe atât de prețios, iar Drumul Mătăsii, care parcurgea chiar și Marele Zid Chinezesc, a ajuns, se vede treaba și la noi în țară, inclusiv prin Mătăsari. Asta pentru că boierii și domnițele din Țările Române plăteau bani grei să poarte haine de mătase, care erau la mare modă în acele vremuri.
Mai târziu, localnicii din Mătăsari s-au îndeletnicit cu producerea mătăsii în gospodării, de la creșterea viermilor de mătase până la țesutul firelor și confecționarea de obiecte de îmbrăcăminte. Comuniștii, care veniseră la putere în România, luaseră exemplul Chinei și au impus creșterea viermilor de mătase în toate școlile din mediul rural. Astfel, se spune că țara noastră ajunsese, în 1989, pe locul 6 în lume la producția de gogoși de mătase. În acel an, Comunismul din România a căzut, țara intrând în Capitalism, iar activitatea de creștere a viermilor de mătase, numită sericilultură, a intrat în declin.
Claudiu Purdescu, localnic și profesor de istorie la Liceul Mătăsari, își amintește și acum, cum mergea la școală cu plasa plină cu frunze de dud, pentru a hrăni viermii de mătase.
„Până în 1989-1990, elevi fiind, aduceam, pe rând, plase cu frunze de dud, erau crescuți în locația școlii, într-o sală de clasă, în toate școlile din satele din comuna Mătăsari. Mi-aduc aminte că, în satul Brădețel, a existat o plantație de duzi, 3 hectare, iar după retrocedarea terenurilor, acești duzi au fost tăiați.”(Claudiu Purdescu – profesor istorie, Liceul Mătăsari, județul Gorj)
La rândul său, Doina Chendea, fostă Dădălău, ce a lucrat ca bibliotecar și ai cărei părinți au fost cadre didactice la școlile din Croici și Mătăsari, ne-a povestit cum îngrijea viermii de mătase, când era copil.
„Noi, copiii, aveam obligația să adunăm frunzele de dud, cu care se creșteau viermii de mătase. După aceea, urma un întreg ritual zilnic, în care curățam. Se așezau pe foi de hârtie specială, apoi peste viermii de mătase se așeza altă folie de hârtie, găurită și deasupra se puneau frunzele și ei, singuri, își făceau curățenie, practic. Totul rămânea dedesubt, toată mizeria și ei se ridicau deasupra, la frunze.” (Doina Chendea – localnică din satul Croici, comuna Mătăsari, județul Gorj)
Doina are în colecția sa personală mătase lucrată în casă de bunica din partea mamei, Margareta Căruntu. Ea își amintește că aceasta avea războiul de țesut montat în casă, pe timp de iarnă, iar vara creștea viermi de mătase. După un timp, viermii se înveleau în gogoșile de borangic- așa cum mai este numit firul de mătase produs de ei, după denumirea moștenită de la turci. Gogoșile erau fierte, pentru a se extrage firul de mătase.
„Se fierbeau gogoșile și apoi se trăgea firul, la fiecare gogoașă și se punea firul de la mai multe gogoși la un loc și se trăgea pe o roată și așa apărea firul de borangic…” (Doina Chendea – localnică din satul Croici, comuna Mătăsari, județul Gorj)
După ce se obținea firul de borangic, acesta se țesea într-un război orizontal. Doina nu mai are, însă, războiul de țesut mătase al bunicii sale, pentru că l-a cedat, împreună cu alte obiecte, chiar și o casă tradițională, muzeelor din țară.
Casa este datată 1888 și a fost reasamblată la Muzeul Astra Sibiu, sub denumirea: „Gospodărie-atelier pentru obținerea și prelucrarea borangicului – Croici, comuna Mătăsari, județul Gorj”.
„ Au fost covoare, carpete, ii, costume populare și casa bunicilor din partea tatălui.” (Doina Chendea – localnică din satul Croici, comuna Mătăsari, județul Gorj)
Muzeul de acasă
Doina Chendea a lucrat ca bibliotecară la Liceul Mătăsari până în anul 2021. Acum e pensionară, așa că are mai mult timp pentru pasiunile sale. Una dintre ele este coleționarea de obiecte vechi, dar, în special, porțelan olandez pictat, numit „Delf”. O altă pasiune a Doinei este să picteze, având ca preferințe natura și portul tradițional.
„Îmi plac peisajele și, în mod special, portul tradițional, tot ce mă duce la origini. E o legătură, poate, din bunici, din străbunici, care mă duce către acestea …. ”(Doina Chendea – localnică din satul Croici, comuna Mătăsari, județul Gorj)
Cu siguranță, Doina, care a păstrat în colecția personală ii de borangic, marame și chiar un vig de borangic țesut de bunica sa, a rămas în suflet cu meșteșugul producerii și prelucrării mătăsii. Asta pentru că, în picturile sale, marama și cămașa de borangic revin constant, fiind purtate cu mândrie de țărănci harnice și frumoase.
Muzeul Mătăsii, un vis ce poate deveni realitate
După cum spuneam la începutul acestui material, am venit la Mătăsari să descoperim tradiții, obiceiuri, gastronomia locală și chiar am reușit. La masa tradițională pe care gazdele ne-au oferit-o, cu drag, la final, am stat la sfat și am pus la cale o ideea ce i-ar putea atrage pe turiști la Mătăsari: înființarea Muzeului Mătăsii, care ar fi unic în România. Profesorul Dumitru Purdescu are în grijă, deja, o colecție muzeală, într-o veche școală, așa că primul pas e făcut.
„Acum 10 ani, la inițiativa unui fiu al satului, președintele Ligii Fiilor Gorjului, Filiala Timișoara, domnul Sevastian Bălescu, dânsul donându-și toate obiectele personale și prin contribuția elevilor, locuitorilor, am înființat un muzeu sătesc în cadrul Școlii Brădet, care, din păcate, s-a desființat, din cauza reducerii numărului de elevi.” (Claudiu Purdescu – profesor istorie, Liceul Mătăsari, județul Gorj)
Autoritățile chiar intenționau să mute colecția muzeală, din Școala Brădet în centrul comunei, într-o clădire recent renovată, așa că Muzeul Mătăsii poate deveni realitate cât de curând. Trebuie, însă, ca actuala colecție muzeală să fie completată cu obiecte din mătase, ce încă există prin casele localnicilor. De asemenea, trebuie colecționate obiecte ce erau folosite pentru creșterea viermilor de mătase și producerea firului de borangic, precum și un război de țesut mătase. Apoi, trebuie cumpărat mobilierului specific unui muzeu și făcute demersurile necesare înființării muzeului.
„Urmează ca consiliul local să achiziționeze mobilier și tot ce mai trebuie. În urma discuțiilor cu reprezentanții Muzeului Județean ‘Alexandru Ștefulescu’ din Târgu Jiu, voi muta muzeul sătesc de la Brădet și o să propun ca denumirea acestui muzeu să fie ‘Muzeul Mătăsii’, care va fi al întregii comune. Pentru ca obiectivul acestui proiect să reușească, adică să scoatem la lumină trecutul acestui meșteșug, al faptului că aici se producea și se prelucra mătasea, prin firul de borangic, vreau să fac un apel la toți locuitorii comunității să ne sprijine în acest sens, prin tot ce mai au dânșii, sau cunosc legat de acest meșteșug: ii,costume populare, carpete, marame și am informații că încă se mai practică acest meșteșug.”(Claudiu Purdescu – profesor istorie, Liceul Mătăsari, județul Gorj)
Veniți la Mătăsari!
Am plecat din Mătăsari cu promisiunea că vom pune și noi umărul pentru promovarea Muzeului Mătăsii. Când acesta va fi gata, va fi o mare sărbătoare, pe care o vom anunța din timp și la care vă invităm și pe voi, cei care vedeți acest material. Așa că, „Veniți la Mătăsari!”, iar noi, echipa de proiect, vom fi acolo să vă așteptăm și vă garantăm, încă de pe acum, că n-o să vă pară rău. Între timp, ansamblul folcloric din localitate, format din elevi ai Liceului Mătăsari, face repetiții, pregătindu-se, împreună cu autoritățile locale, să-și primească oaspeții.
