25 octombrie 1944 este un moment simbolic în istoria poporului român deoarece este ziua când ultimul teritoriu al nostru a fost eliberat de sub dominaţia germană. În semn de recunoaştere şi cinstire a evenimentului, sărbătorim în fiecare an Ziua Armatei Române. Se spune însă că această zi aleasă pentru ultima luptă la Carei nu a fost întâmplătoare, comandanţii români vrând să o lege de ziua de naştere a regelui Mihai, cu un rol foarte important în întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste.
Cu siguranţă că putem vorbi în istoria noastră de o tradiţie de a lega marile evenimente de datele unor conducători. În acest caz, ziua de naştere a regelui Mihai I a fost aleasă de militarii români pentru eliberarea “ultimei palme de pamânt românesc de sub ocupaţia hitleristă”. De fapt nu trebuie să fim militari să ne imaginăm că desfăşurarea operaţiunilor militare ar fi putut precipita sau amâna această dată, avem de-a face de un gest de curtoazie a militarilor faţă de suveranul de atunci, cu un rol important în întoarcerea armelor împotriva Germaniei.
Ziua Eliberării
La 25 octombrie 1944, armata română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal alcătuiesc pagini de istorie nepieritoare, un drum glorios, soldat pe pamantul transilvan cu numeroase jertfe. Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, condusă de generalul Dăscălescu, şi trupele armatei I ale generalului Atanasiu au căzut vitejeşte în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi Carei, în total peste 50.000 de oameni (morţi şi răniţi). După 25 octombrie 1944 armata română a participat, alături de armata sovietică, în lupta pentru eliberarea Ungariei. Ea a desfăşurat acţiuni militare pe Tisa mijlocie, pentru eliberarea oraşelor Debreţin şi Nyiregyhaza şi a participat la marea operaţiune pentru eliberarea Budapestei, unde şi-a adus o contribuţie importantă la ruperea centurilor fortificate ale oraşului şi la nimicirea marilor centre de rezistenţă. Armata română a avut un mare rol în eliberarea oraşului Miskolc şi în cucerirea munţilor Hegyalya, Bukk şi Matra. Pe frontul din Ungaria, armata română a angajat peste 210.000 militari, eliberând 14 oraşe mari şi 1.224 de comune. În cursul acestor lupte, din rândul ostaşilor noştri au căzut la datorie 42.000 de oameni (morţi, răniţi, dispăruţi şi prizonieri). În Cehoslovacia, armata română, acţionând în continuare alături de armata sovietică, a desfăşurat acţiuni în perioada 18 decembrie 1944 – 12 mai 1945. La operaţiune, pe frontul Cehoslovaciei au participat 248.450 militari romani, din rândurile cărora au căzut 67.495 de eroi. De asemenea, aproximativ 2.000 de militari români din Regimentul 2 Care de luptă şi-au adus contribuţia la eliberarea părţii de nord-est a Austriei. Ei au înfruntat inamicul în lupte grele la Mistelbach, Zisterdorf şi Poysdorf. Cu un efectiv total de peste 538.536 de luptători, din care au pierit peste 169.822 de eroi, armata română, care a parcurs peste 1.700 de km de la Marea Neagră până în cadrilaterul Boemiei, a eliberat peste 200.000 km pătraţi de sub ocupaţie străină (România, Ungaria, Cehoslovacia şi Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoşi, a forţat 12 cursuri mari de apă şi a eliberat peste 3821 localităţi, dintre care 53 de mari oraşe. Ostaşii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii. Pe frontul de vest, efortul economic al României a atins fabuloasa sumă de 1.120.000.000 dolari, ceea ce însemnă de patru ori bugetul României pe exerciţiul financiar 1937-1938. Zilnic, contribuţia României în războiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de dolari. La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu victoria Naţiunilor Unite – armata română se găsea în apropiere de Praga şi în estul Austriei, prezentându-se cu un bilanţ bogat de luptă, şi s-a întors în ţară cu steagurile de luptă acoperite de glorie nemuritoare, trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria faţă de patrie şi poporul său, precum şi faţă de alte popoare.
O istorie a zilelor armatei
Mai bine de un secol de la înfiinţarea din epoca modernă, armata română nu a avut o sărbătoare clar delimitată. Astfel, începând cu anul 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, şi până în 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Cu jertfe în fiecare eveniment important, mai ales după Războiul de Independenţă din 1877-1878, armata a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălţării Domnului, devenită, după Primul Război Mondial Ziua Eroilor, şi la cele din Ziua Naţională a Regatului Românei (10 Mai).
Anumite arme au avut însă patroni spirituali. Aceşti patroni au fost confirmaţi pentru categoriile de forţe armate prin Înaltul Decret Regal nr. 1621 din 24.05.1929, iar pentru unităţile ce aparţineau aceluiaşi tip de armă prin Înaltul Decret Regal nr. 1343 din 17.04.1931. În martie 1948, acest gen de sărbătoare a fost abandonat, fiind apoi reluat din anul 1994. De exemplu, în prezent, zilele categoriilor de forţe ale armatei şi cele ale genurilor de armă şi specialităţilor militare sunt stabilite prin Regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare, R.G. – 4, aprobat prin ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M119 din 27 septembrie 2000.
Evoluţia sărbătorii în comunism
În perioada comunistă, la data de 20 iulie 1951, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis Decretul nr.125 prin care a declarat ziua de 2 octombrie, pentru prima oară, ca “Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.”. Motivul acestei alegeri îl constituia faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin aprobase organizarea Diviziei “Tudor Vladimirescu” din prizonieri de război români, devenind, astfel, “sâmburele” viitoarei “Armate Populare” din România, aceasta fiind condusă de gorjeni.
În 1958, prin Ordin al ministrului forţelor armate, s-a revenit la tradiţiile unităţilor şi marilor unităţi cărora li s-a permis să-şi sărbătorească sau să comemoreze principalele momente din toată perioada existenţei lor. Ideea după care întreaga armată română îşi avea “sâmburele” în Divizia “Tudor Vladimirescu” devenea astfel de domeniul trecutului.
După retragerea armatei sovietice din România, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, Ziua Forţelor Armate a fost mutată pe data de 25 Octombrie. Motivul principal al deciziei de schimbare a Zilei Armatei trebuie căutat tocmai în faptele de arme ale Armatei Române şi în rezultatul acestora: reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, foarte importantă pentru români, a prevederilor Dictatului de la Viena. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.
Modelul occidental
În general, armatele din Occident nu sărbătoresc o dată anume ca zi a armatei. În aceeaşi tradiţie se încadra şi armata română în perioada antebelică. Excepţie de la această regulă fac Franţa, care îşi serbează armata la data de 11 noiembrie – ziua armistiţiului din 11.11.1918 dintre aliaţi şi Germania – , şi Italia, la 4 noiembrie – armistiţiul de la Villa Giusti din 04.11.1918.
