Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Zăpada lui octombrie

Zăpada lui octombrie

Submitted by on 17 October 2013articol citit de 1,427 ori | No Comment

A fost mai întâi timp cald şi blând peste ţinuturi, vara se pierduse bine în mirajul autumnal. Brusc şi nepermis, bizareriile vremii se iuruşesc agresiv peste rânduielile noastre, ale oamenilor. Nu s-au conturat îndeajuns culorile toamnei şi bruftuluirea anotimpurilor a bulversat orice aşteptare de împlinire şi mulţumire pentru perioada feluritelor ofrande din vii, livezi, câmpuri şi grădini.

Gospodarii nu au reuşit încă să strângă toate roadele toamnei, unii struguri încă nu au fost transformaţi în must

Gospodarii nu au reuşit încă să strângă toate roadele toamnei, unii struguri încă nu au fost transformaţi în must

Zile la rând a bătut vântul dinspre miazănoapte răscolind coclaurile şi sufletul aşezărilor. Valuri de nori negri şi grei s-au lăsat peste vârfuri de munţi şi umeri de coline, peste pădurile răvăşite de răsucirile vijeliilor nărăvaşe. S-au dezlănţuit apoi ploile repezi şi reci, revărsând izvoarele şi apele peste drumuri şi poteci, rănind adânc trupul pământului, covorul ierbii încă verzi, rosturile satelor, agoniseala gospodarilor.

Iarna la prolog

Şi-au fost surprinse turmele prin munţi, de nu vor fi simţit păstorii strâmbătatea vremii. Nici vorbă de nutreţ în preajma stânii, se-ntorc uimite zăpezile prin curmături, să vadă cum mai pregătim sosirea iernii. Şi s-au albit pe rând toţi munţii. Parângul, cel dintâi între-ai Olteniei Carpaţi, şi-a învelit întreg masivul cu un cojoc gros ca-n decembrie. A nins aprig şi greu peste Mohoru, Păpuşa şi Dengheru. Şi peste Jiu a nins, în Straja, în Godeanu şi în Munţii Cernei. Zăpada lui octombrie a zburat din sat în sat, pe sub pridvor de munţi. A nins şi la Cloşani, la Schela, în Crasna şi Novaci, la Polovragi şi Alimpeşti a nins.
Octombrie nu apucase să-şi pasteleze-n glaben frasinii şi mestecenii din peisaj, dar a adunat bulgăraşi de nea printre ramuri. S-au troienit drumurile înalte şi s-au închis trecătorile între provincii. În Rânca, schiorii au intrat pe pârtie. La Padeş, sătenii au aprins focul în sobă. O săptămână, iureşul frigului neobişnuit a încurcat viaţa oamenilor. A fost o vreme în care imunitatea unora a fost pusă la mare încercare. Şi scepticii şi-au dat seama că iarna nu-i ca vara! Multă tristeţe e pe vale. Şiroiri tulburi îşi fac loc printre pietrele din uliţe. Ploi şi burniţe încarcă aerul rece cu umezeală de-ţi pătrunde oasele. Tremură gaiţele-n salcâmi. Dârdâi de frig şi-ţi doreşti arşiţa verii.
Gutuile-nvelite-n puful lor tac mâlc trăgându-şi peste faţă frunzele. Vor mai zăbovi în ram să-şi aurească în deplinătate obrajii şi s-aprindă felinarele-n livezi. După aceea le vei simţi în umbletul ghetelor, ca pe nişte ghemotoace de aur uitate sub cupola arborilor din grădină. S-a deschis cerul şi soarele a scrâşnit iar din dinţi. Şi coşurile au fumegat peste sat. Au năvălit din larguri de văzduh brumele şi-au brumărit tot ce-au întâlnit pe vatră. Sugrumată de frig, s-a stins fasolea verde pe ogor. Tare amărâtă-i Muica Domnica, îşi împlinise o pădure de araci doldora de păstăi, cu mult rod şi verde ca niciodată. Ştia că brumărel este acasă, dar a crezut că mai aşteaptă şi el, nu îmbracă aşa de repede ţarina în cristale de chidă. Dimineţi brumărite au opărit tot ce-a fost verde în grădini. Şi ardeiul. Şi roşiile. Şi ţelina. Şi alte bunătăţi ale gustului şi cămării.
Surâd merele aglomerate pe ram. Sunt tot mai roşii din zi în zi. Se-aprind lent şi sigur merii. Focul din coaja fructelor îndulceşte miezul şi împrăştie-n aer mireasma pomului copt. Peste cortina cerului albastru strălucesc în soare buchete de mere printre care zumzăie albine, viespii şi gărgăuni în cautare de arome. Sfredelesc cu uneltele lor miezul şi pătrund în adâncimile de palat ale fructelor de unde culeg dulceaţa picurată de soare şi sevele pământului în toată această minunăţie a regnului vegetal.
Mulţi culegători sunt împăcaţi că şi-au coborât strugurii în putini şi butoaie. Alţii s-au pierdut cu treburile şi bruma a mângâiat bobul în viţă. Ovidiu, băiatul cel mare al lui Dionisie, şi-a făcut rost de o maşinărie pentru desciorchinat. Le-a cerut culegătorilor să îndepărteze din rod boabele nesănătoase, să aşeze în coşuri doar ciorchinii curaţi, în teasc să rămână numai bobul-bob. Şi-atunci să vezi ce must! Ce lacrimă curată, rubinie, are flăcăul în ochi de pahar! Ce susur se-aude în vrane şi scoc de slăvină! Şi spumegă vinul, să-mbuneze gândul! Noroc! Bucuraţi-vă, oameni!

Comments are closed.