Vranjes, dorit de Rapid și Dinamo?

Loading

Cariera lui Stojan Vranjes a cunoscut multe suișuri și coborâșuri de la venirea sa la Pandurii Târgu Jiu, în 2010. Astfel, după ce a stat mult pe banca Pandurilor s-au chiar nu a prins lotul echipei în turul sezonului 2010-2011, Vranjes a avut o primăvară frumoasă în 2011, sub comanda lui Grigoraș jucătorul bosniac având o evoluție foarte bună, încununată cu 5 goluri. Totuși, după o ceartă cu Grigoraș, Vranjes a ajuns la CFR Cluj, unde a reușit să câștige campionatul, ardelenii impunându-se și grație celor două goluri marcate de bosniac.
Cu toate acestea, CFR-ul nu-l mai dorește, sau îl dorește, dar pe niște bani ce nu sunt de acceptat nici de Pandurii și nici de jucător. Dacă ardelenii nu-l vor, Rapidul și Dinamo par a fi interesate de serviciile lui Vranjes. Dinamo trece printr-o pasă foarte proastă, dovadă fiind și rezultatele din jocurile amicale, așa că un transplant de genul Vranjes ar putea revitaliza echipa din „Groapă”. Nici varianta Rapid nu pare una irealizabilă. Cu un nou antrenor în persoana lui Ioan Ovidiu Sabău, Rapidul ar putea să meargă pe mâna lui Vranjes, mai ales că tocmai l-a vândut pe Sburlea la FC Vaslui pentru 500.000 de euro.
Stojan Vranjes se află în ultimele 6 luni de contract cu Pandurii, perioadă în care rugulamentele îi dau dreptul de a negocia cu orice echipă, chiar și fără acordul echipei gorjene.