După Babe şi Moşi, ce au adus zile ale căror temperaturi au fost mai aproape de iarnă decât de primăvară, încurajaţi mai mult de prognozele meteorologilor decât de soarele timid ce se iveşte ici colo în timpul zilei, a venit vremea sa spunem “La revedere!” iernii. Faptul ca zilele în care ne vom putea mişca în voie prin oraş, fără să avem nevoie de tot felul de paltoane, mănuşi sau fulare, în care să ne bucurăm în tihnă de razele soarelui sau de bogăţia cromatică a pomilor proaspăt înfloriţi sunt foarte aproape, trezeşte în sufletele noastre de români sentimente intense şi nebănuite. Cum probabil mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, 2011 este anul internaţional al voluntariatului şi, chiar dacă cu întârziere, astăzi o să mă opresc şi o să expun câteva din realităţile “fenomenului” voluntariatului la români. Dar, înainte de toate, pentru o analiză, ar trebui să plecăm de la o definiţie corectă şi completă a acestuia “Voluntariatul este activitatea desfăşurată din proprie iniţiativă, prin care o persoană fizică îşi oferă timpul, talentele şi energia în sprijinul altora, a comunităţii, fără o recompensă de natură financiară….”
Cum în toate scrierile, poporul roman e înfăţişat ca fiind format din oameni harnici, ospitalieri, darnici, cu frica de Dumnezeu şi iubitori de pace, ingrediente mai mult decât suficiente pentru spiritul de voluntariat, ne-am aştepta ca toată România să fie plină de ONG-uri, care să-şi dispute într-o confruntare acerbă rezolvarea problemelor semenilor noştri şi nu numai atât. Imaginaţi-vă cum ar fi ca dimineaţa, înainte de ora 8.00, toate trecerile de pietoni din preajma şcolilor să fie pline de părinţi care dirijează circulaţia, pentru ca odraslele lor şi ale semenilor lor să ajungă în siguranţă la şcoală, spitalele să fie pline de persoane care să asigure anumite servicii, nu vitale, dar importante, acum cu lipsa de personal, sau oraşele să fie baleiate de persoane care strâng şi ultimul bilet de troleu de pe jos aruncat, sau scăpat fără de voie de câte un concitadin. Păi, dacă nu intuiţi, vă spun tot eu, probabil că ar fi ca la Praga, Bruxelles, Londra, Berlin, Amsterdam şi lista ar putea continua cu nenumărate exemple de locuri unde oamenii au înţeles că voluntariatul înseamnă mai mult decât o activitate ne-renumerată, este un fel de a fi.
La noi, activităţile de voluntariat sunt oarecum timide şi fiind, de regulă, nemediatizate, se zbat într-un semianonimat, ceea ce face ca impactul lor la nivelul conştiinţei colective să tindă către zero. În lipsa ONG-urilor, în anumite locuri, rolul acestora este preluat de şcoli, sau chiar de instituţii private. Chiar dacă uneori stângaci, sau pe alocuri ridicol, vezi aici elevii trimişi să adune peturi de la groapa de gunoi, fără saci, mănuşi, sau alte mijloace de protecţie. Sunt printre puţinii care par să arate că nu le este indiferent unde şi cum trăiesc, iar aste e bine, pentru că ei reprezintă viitorul.
De câteva zile un post de radio local, face apel la o mobilizare generală în vederea igienizării şi a îndepărtării tuturor gunoaielor de pe străzi, parcuri şi maidane. Poate e timpul să ne raliem lor si poate mai mult ca oricând e timpul să înţelegem că igienizarea nu se opreşte la uşa casei, sau a apartamentului şi că scările imobilului, străzile si spatiile verzi sunt poate la fel de importante.
Mda… Optimist ca întotdeauna, domnul Marius…
Voluntariatul reprezintă, dacă ar fi să dăm o altă definiţie, apropiată de cea oferită de autor, acţiuni făcute de bunăvoie, fără vreo constrângere, în mod conştient. CONŞTIENT! Ei, aici avem o problemă… Scrii mai sus că „poporul român e înfăţişat ca fiind format din oameni harnici, ospitalieri, darnici, cu frica de Dumnezeu şi iubitori de pace”. Unde, în enumerarea asta, este vreo referire la faptul că românii sunt CONŞTIENŢI? Şi, pe bună dreptate! Românul nu este conştient, el este doar reactiv-leneş. El reacţionează doar când îi intră apa-n gură, şi nici atunci prea mult sau prea tare, ca nu cumva să-şi deranjeze lenea ancestrală, mioritică! Nu se deranjează el când e vorba de viaţa lui – în „Mioriţa”, deşi-i zisese precursoarea Cooperativei Ochiu’ şi timpanu’ că ăilalţi pun de-un complot şi-i pregătesc de-un parastas proaspăt, el o fâlfâia cu fluiere, cu nunţi, bla, bla, în loc să pună mâna de-un retevei mai apropiat şi să aducă problema pe făgaşul normal. În ziua de astăzi, guvernarea actuală i-a înjumătăţit salariul, i-a umblat la bucata de pâine de la gura copiilor, iar vegetalul mioritic contemporan holbează ochii şi-nfoaie urechile la discursuri despre comunişti, moguli, posturi TV de atac, permanente ieşiri din recesiune care nu se mai întâmplă odată, şi stau în banca lor cuminţi, nu cumva să rişte să le fie mai bine! Despre ACEŞTI oameni scrii, domnule Marius, că există riscul să devină voluntari? Păi, SUNT voluntari! Se oferă voluntari, cobai chiar, la tot ce visează noaptea cârmuitorii României, ca să poată îndeplini a doua zi. Se oferă voluntari ca să îmbogăţească un Videanu, un Berceanu, un Falcă, un Cocoş şi orice alt portocaliu mai răsărit şi aflat sub privirea galeşă a Cotroceanului. Sunt voluntari la lucruri pe care şi cei de la Auschwitz se mai opuneau oleacă – măcar atât cât li se permitea! Mai trebuie să se experimenteze pe români injecţiile cu benzină în inimă şi tacâmul e complet! Numai că, între timp, Herr Doktor Mengele (pardon, Boc…) s-a mai rafinat! Nu mai face injecţii cu benzină, nu mai strică nici măcar benzina, la cât costă acum litrul: se uită, pur şi simplu, cum bolnavii mor la coadă la internare în spitalele din ce în ce mai puţine, mai slab dotate şi cu personal insuficient şi din ce în ce mai slab calificat – cei buni ori au ieşit/ies la pensie, ori au plecat/pleacă de zor în ţări în care nu există niciun Băsescu la preşedinţie, niciun Boc în fruntea guvernului, niciun Attila, Botiş, Alo miliţianu, Igaş ori Udrea la vreun minister, unde omologii ANAF-ului nu-s colectorii şpăgilor la nivel naţional, unde nu se fură voturi până şi-n parlament, iar exemplele pot continua pe pagini întregi! Numeşte-mi O SINGURĂ ŢARĂ în care voluntariatul este dezvoltat şi în care populaţia ar suporta cu liniştea românească MĂCAR UNA dintre măsurile pe care le-a experimentat guvernul Boacănă pe pielea cetăţeanului de rând, şi-ţi ridic statuie lângă bustul lui Magheru din curtea liceului! Românul de rând mai degrabă îi dă-n cap colegului de suferinţă ca să-i ia pâinea de la gură, decât să vină la o grevă generală! Românul de rând, când vine careva să-l convingă să iasă la vot, zice: „OK, votez! Da’ ce-mi dai???”. NU se uită, fir-ar el să fie de moţat, că i se dă cu o mână şi i se ia cu o mie de mâini! Şi, dacă ar suporta doar el consecinţele lăcomiei sale de peşte sinucigaş, ar fi OK, însă suportăm şi noi, ceilalţi, faptul că s-a dedulcit el la un kil de făină râncedă şi o găleată portocalie pe care a spart-o, deja, chiar în ziua votului, dar DUPĂ ce prestase pentru parşivul „donator voluntar”…
Cam asta cu voluntariatul la români, dragul meu! Apreciez, totuşi, optimismul tău profesoral, care te obligă să vezi un viitor laureat al premiului Nobel în orice loază de 15 ani şi cu buzunarul plin de chiştoace, dar care va eşua, lamentabil, ca şomer „descurcăreţ” cu fier vechi, stâlp de cafenele afumat cu etnobotanice, tată al cinci copii ce vor umple canalele şi, bine-nţeles, vor fi generaţia de „voluntari” de mâine… Şi, nu ştiu de ce, dar cred că, în ce am scris mai sus, deja mă pot considera ca fiind optimist…
Dragă Marius,
Ţi-am citit editorialul dimpreună cu Tibi. Eu mă număr printre voluntarii culturalizatori ai Gorjului. Dimpreună şi cu tine, facem „Serile la Brădiceni” de 14 ediţii. Însă, întreprinderea noastră, crede-mă, este un autosacrificiu. Făceam, zilele acestea, un sondaj pe străzile Târgu-Jiului, şi constatam cu stupefacţie că foarte puţini intelectuali erau informaţi despre acest eveniment, despre „Cuget liber”, despre „Caietele Columna” etc., încât a trebuit să-i declasific şi să-i trimit în lumea de jos a rumegătoarelor ignorante. Jalnică situaţie, la care actuala guvernare, mai mult decât precedentele, şi-au adus… „contribuţia”. Această contribuţie este nefastă, întrucât ea tinde spre cruntul epifenomen al globalizării, care este această stupidă manipulare a maselor, în sensul rău! Aşa că, dragul meu, optimismul tău inebranlabil nu se justifică prin nimic! Oamenii cu bani dau din umeri, pentru că nu-şi pot sparge cochilia propriului interes, iar oamenii simpli, care ar putea fi, prin educaţie, autentici voluntari, nu dispun încă de acei lideri formatori de o înaltă moralitate! Oricum, eu te felicit, dar te sfătuiesc să fii mai dur, mai just şi mai acerb în emiterea judecăţilor tale de valoare!
Ion Popescu-Brădiceni