Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Visând prin raiul florilor…

Visând prin raiul florilor…

Submitted by on 4 April 2012articol citit de 1,632 ori | No Comment

În preajma Floriilor, reporterul a plecat din nou să admire natura. Ţinta îi este acum râul Tismana, o apă afectată de secetă parcă prea devreme în acest an. Ca de obicei, spectacolul naturii devine sublim împletit cu basmul şi credinţele populare.

Tismana-şi murmură clipele stăruind, ici-colo, printre pietre îngândurate, să ude sufletul mugurilor de primăvară

Tismana-şi murmură clipele stăruind, ici-colo, printre pietre îngândurate, să ude sufletul mugurilor de primăvară

Se simte un foşnet celest pe vale. Susură pădurea. Şi izvoarele şi-au primenit strunele. Se înfiripă freamăt blând dinspre adâncimi de codru. Mugurii se frământă pe ram, ceva miraculos se petrece în sufletul lor. Primăvara îşi pregăteşte culorile. Spre mal de ape, sălciile şi-au desferecat frunzele, de la ele începe verdele să intre în imensitatea pădurii, peste dealuri, peste culmi, peste munţi. Ici-colo, pe un genunchi de povârniş ori pe o geană de stei, bulgări galbeni de corn înflorit slobod peste peisaj năframa culorilor calde ale anotimpului tuturor reînnoirilor.

Pe Valea Tismanei
Flori de corn zâmbesc aprinse-n crengi. Sub umbra stâncilor, Tismana, râul ogoit de secetă, îşi presară vadul cu petale moi şi albe, furate de vânt din coroanele cireşilor şi zarzărilor rătăciţi la margini de drum. Ca nişte fluturi vrăjiţi de miresme, aripi de petale zboară peste fruntea pădurilor înalte prin care au început să răsune ecouri din cântec de cuc, triluri de mierle şi  sturzi grăbiţi. Ninge cu fluturi de flori peste văi şi uliţe de sat, este zarvă în curtea şcolii, primăvara s-a oprit câteva clipe în obrajii copiilor, să-i binecuvânteze cu prospeţimea gândului curat!
Pe lunci, în prundişuri, prin zăvoaie şi poieni, firul ierbii săgetează învelişul uscat cununându-se cu lumina soarelui întru înveşmântarea primăvăratică a pământului. Pe muşuroiul de sub castani, mişună paşii furnicuţelor zorind la treburi importante pentru familia lor unită. Cântec de brotăcei răzbate dinspre pâlcul de arini. Fulgerări de rândunică taie cerul albastru într-un ritual de pregătire a cuibului. Au înflorit dealurile şi luncile înspre Topeşti şi Vânăta, înspre Pocruia şi Sohodol. Nouă ni se pare că primăvara este alta, dar ea este aceeaşi, risipeşte în fereastră aceiaşi pomi înfloriţi, cireşi şi zarzări în podoaba florilor, şi piersici rozalii printre zăpezi de arbori, şi tei cu muguri calzi, plezniţi în puf de frunze, parfum de toporaşi prin răsfirări de crânguri, şi cocoşei, şi brebenei, şi găinuşe. Ascunşi în clopote verzui, ghioceii şi-au aruncat năframa albelor petale în pânze de rouă peste răsfăţ de viorele albăstrii şi ascultă îmbătaţi de magia miresmelor zumzetul albinuţelor ieşite să polenizeze frumuseţile din plaiuri şi grădini.
Pe firul văii, ca-n legendă, se făcu mireasă Zâna Apelor. Ca o dulce iluminare coborî dinspre vârfuri de munte şi se furişă în căutarea feciorului, a Prinţului Soare, pe care-l prinsese pentru o clipă de fericire doar într-un creştet de val, sub priviri solemne de arţar şi brad. Şi sufletele lor se polenizară în taină. Neatinsă, floarea visului lor străluci în vraja acestei misterioase simbioze şi nu se mai văzu apoi din necuprinsul bucuriei cereşti. Părând de neatins, această minune a inimii lor, plecată în slăvile divine, poate fi regăsită şi azi în fila îngălbenită de timp din caietul poetului, uitat în chioşcul de sub codrul învelit de muguri.
De aceea plânge şi acum ochiul Zânei în cascada Stârminei. Braţele de lumină ale Prinţului încearcă să-i cuprindă trupul şi să-i mângâie pletele revărsate-n suave scânteieri argintii peste stâncăriile pleşuve de sub zidurile mănăstirii. Iubirea lor de taină se-aprinde între păcat şi har, mărturisiri se-adună-n caier de lumină şi doar iertarea-i aduce pe-al lumii vechi altar, în împăcarea sfântă din susur de ape.

Despre poveştile Tismanei
Se petrec legendele peste şoaptă de val. Tismana-şi murmură clipele stăruind, ici-colo, printre pietre îngândurate, să ude sufletul mugurilor şi să-nfrunzească Cioclovina, să se cunune-n nopţi senine cu stelele şi luna. Şi să zâmbească iarăşi în dimineţi mai clare, în mugurii de rouă din plaiul înverzit şi-n reavăn de ţărână răscolită de plugul îndârjit al tatii. Să vindece de sete ogorul aburit de fumul din ruguri şi spălat de mustul zăpezilor. Miros de focuri arse urcă în suflet de sat. Pe margini de cornet, cu lacrimi mari cât lacrimile zânei, plânge butucul viei tăiate de bunicul cu dor de rod. Printre golaşe ramuri din livadă, se îmbulzesc mugurii să deschidă policandrul florilor albe din raiul dealurilor, să se veselească iar în cântec tot păsăretul şi să zumzăie prin celulele cu polen toată cohorta albinuţelor harnice din stupinele locurilor. Priviri feciorelnice se slobod din odăiţa de la mansardă. Bucuria de viaţă a sătenilor din Sohodol încălzeşte încă inimile, satul are viitor.
Sub geana sfântului munte, pe platoul verde al Gurniei, magnoliile împrăştie surâs de primăvară şi speranţă. Dincolo de turnurile mănăstirii, în liniştea ancestrală a credinţei, petalele florilor cu voal mătăsos şi frez, ivite între frunze verzi şi aer crud, culeg lumina celestă şi-o aşează în gândul şi inima pelerinilor, îmbunându-i şi apropiindu-i de frumos. Ca nişte fluturi mărişori şi încântători, pline de gingăşie,  magnoliile din edenul mănăstirii culeg din şuvoiul nevăzut al sevelor miresmele îmbietoare cu care dezmorţesc şi animă spiritele. Lumina ce se adună din aceste flori umple ochiul cu frumuseţe şi mirare.
Minunea lor ţine puţin. Şi ele sunt vremelnice. Apoi, ca nişte pălmuţe obosite, petalele cad pe covorul verde şi fraged al ierbii, odihnindu-se puţin în miresmele acestui paradis. Ele reînvie aici culorile, glasul şi sufletul culorilor. Revin pe rând  cactuşii din preajmă cu găteala lor, hortensiile violete, împletirile de lumină şi farmec cu lalele şi stânjenei, cu narcise şi panseluţe, cu trandafiri multicolori. Peste toate acestea rătăcesc stelele nopţilor senine ale Tismanei, sclipeşte roua dimineţii şi se împrăştie parfumul îmbietor al primăverii. În acest vis cu flori şi farmec uluitor, se rătăcesc până şi gândurile zânelor. De aici începe însuşi visul.
Încercăm să înţelegem şopotul florilor. Prin ele natura sclipeşte în atâtea nuanţe de frumuseţe, prin ele cerul îşi lasă culorile pe pământ. Prin ele vântul îşi înmiresmează sufletul, devenind mai blând şi omenos. Mai mult, scăpat în seraiul lor, dansează cu ele, le vrăjeşte şi le polenizează, se împăunează cu frumuseţea lor şi nu mai dă pace visării. Şi ploile se pot molipsi de aromele florilor. Parcă am zărit, sub ropotul stropilor, Zâna Apelor săltând desculţă prin verdele crud al ierbii, vrăjită de răcoarea miresmelor şi farmecul prinţului. A fost prea scurt visul. Ce graţie şi ce alint! Cât de mirifică este Tismana la această nouă sărbătoare a primăverii. Cât de pură şi divină este înflorirea. Să aşteptăm, ni se schimbă viaţa! Să tresărim şi să primim frumos bucuria! Peste câteva zile vom sărbători Floriile! Ce privilegiu!

Comments are closed.