Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Viața și activitatea inginerului Aurel N. Pleșoianu din Urdari

Viața și activitatea inginerului Aurel N. Pleșoianu din Urdari

Submitted by on 9 November 2011articol citit de 1,775 ori | No Comment

Deşi născut în Craiova la data de 24 octombrie anul 1888, viaţa şi activitatea acestuia s-a desfăşurat în mare parte în judeţul Gorj la moşia sa din comuna Urdari pe care a primit-o ca zestre din partea socrilor dar mai ales la cea a bunicilor săi din partea mamei care aveau moşie şi locuiau tot în aceiaşi localitate. Era rudă de sânge cu generalul Gheorghe Magheru dar şi cu căpitanul Pleşoianu Nicolae un alt mare revoluţionar de la 1848.

Gheorghe Tătărescu a fost cel care l-a înlăturat din funcția de prefect pe Aurel Tică Pleșoianu

Gheorghe Tătărescu a fost cel care l-a înlăturat din funcția de prefect pe Aurel Tică Pleșoianu

A fost unicul fiu al lui Nicolae, proprietar de moşie în comuna Pleşoiu din judeţul Vâlcea, de unde de altfel i se trăgea şi numele de familie iar mama sa Maria era fiica lui Broşteanu Zamfir şi Urdăreanu Profira mari proprietari de terenuri în judeţul Gorj, fiind soră cu distinsul colonel Broşteanu Urdăreanu Constantin. Clasele primare şi liceul le-a făcut în Craiova continuând apoi cu studii speciale de agricultură la Şcoala Superioară de Agricultură din Bucureşti precum şi Institutul Agricol al Statului din Gemblaux Belgia, ambele absolvite cu titlu de inginer agronom. Tot în Belgia a absolvit şi Universitatea din Louvain unde şi-a luat licenţa în ştiinţele agricole. A mai urmat şi cursuri de audiere la Facultatea din Charlotemburg.

Inginer și politician
După terminarea acestor şcoli, în anul 1912 întors în ţară s-a căsătorit cu Ecaterina, fiica colonelului Brăiloiu Gheorghe şi Ana cu care a avut un singur fiu. Stagiul militar la făcut în anul 1913 cu Regimentul 9 Roşiori luând parte activ şi pe front în campania 1916-1919. Lăsat la vatră, s-a ocupat în primă fază cu agricultura la proprietatea familiei din comuna Pleşoi judeţul Vâlcea până în anul 1937, când în urma decesului mamei sale se mută la moşia primită zestre de la socrii săi în comuna Urdari din judeţul Gorj. Îi plăcea să spună că proprietăţile moştenite de familia sa erau patrimoniu al familiei dinainte de anul 1511.
Activitate politică a făcut prea puţin, simpatizând la început cu Partidul Liberal ulterior cu cel Naţional Ţărănesc atât cât a crezut că aceste partide promovează ridicarea maselor ţărăneşti, în mijlocul cărora trăia şi el, fără însă a face politică militantă. Constatând însă că scopul promovat de el a dispărut dintre directivele celor două partide a dispărut şi simpatia sa pentru acestea. Ulterior a fost ales să reprezinte interesele agricultorilor sub F. R. N. şi a făcut parte din diferite societăţi cu caracter profesional ca de exemplu Societatea Inginerilor Agronomi. În perioada martie-iulie 1945 a fost ales Prefect al judeţului Gorj fiind apreciat în activitatea profesională în această perioadă chiar şi de către Ministrul de Interne Teohari Georgescu, fiind înlăturat însă în scurt timp la intervenţia lui Gheorghe Tătărescu pe motivul că avea idei prea de stânga care erau în special în favoarea Partidului Comunist şi în defavoarea Partidului Liberal al lui Gheorghe Tătărescu, care spunea acesta trebuia să aibă supremaţia la Gorj.
Pe plan profesional datorită studiilor aprofundate pe care le avea a urmărit permanent să realizeze o agricultură cât mai raţională la proprietatea părintească din comuna Pleşoi iar ulterior la moşia primită zestre de la socrii săi în comuna Urdari unde începând cu anul 1937 a urmărit permanent mărirea producţiei şi a valorii produselor cultivate fiind un adevărat exemplu pentru cultivatorii din această regiune contribuind astfel şi la ridicarea standardului de viaţă al sătenilor. Astfel pentru îmbunătăţirea culturilor folosea numai seminţe selecţionate ca de exemplu: grâu Cenad 117, ovăz Cenad 88, porumb românesc Studina, cânepa Carmagnola, mazăre Folgher, floarea soarelui Măslinica şi altele, furnizând la rândul său Statului, marilor proprietari cultivatori de terenuri dar şi ţăranilor seminţe de calitate superioară.
La cultura porumbului după o minuţioasă şi asiduă cercetare a reuşit să modifice cultura arhaică folosită de locuitorii din Urdari, prin încrucişări între diferite varietăţi obţinând un porumb cu o calitate deosebită productiv şi precoce realizând producţii de 3000-3500 kg boabe/hectar pentru aceasta obţinând diferite diplome şi medalii. Rezultate deosebite a avut şi prin cultivarea pe dealurile de la Urdari a trifoiului care datorită priceperii de care a dat dovadă în perioada 1943-1944 ajunsese la lungimea de 80 cm. Printre preocupările sale s-a numărat şi creşterea animalelor înfiinţând tot la Urdari o fermă model renumită unde creştea bovine de rasă pură aduse de la ferma elveţiană Făgăraş, taurul reproducător fiind adus însă direct din Elveţia. Rasele de porci în special mangaliţa erau aduse din Ungaria. mai creştea oi, păsări care au fost aduse cu avionul direct din Anglia, gâşte şi raţe, iepuri rasa angora, chinchile şi viermi de mătase.
Din veniturile realizate prin munca depusă la ferma sa model, neobositul inginer Pleşoianu Aurel s-a implicat în decursul vieţii în ajutorarea celor nevoiaşi, în special a ţăranilor săraci de la sate prin realizarea a numeroase opere de caritate astfel în judeţul Vâlcea a construit cu cheltuiala sa o şcoală cu etaj în satul Veaca, a reparat radical biserica din satul Tina la fel şi biserica de la moşia sa din Pleşoi pentru care a donat şi un teren pentru construcţia cimitirului de acolo, a refăcut şi amenajat capela cimitirului din satul Veaca, a construit şi întreţinut un pod peste apa Olteţului cu materialele proprii, întreţinea şcolile din satele Pleşoi şi Veaca cu lemne de foc.

Activitatea din Gorj
Stabilit la proprietatea Urdari din judeţul Gorj în anul 1937 a continuat şi aici cu obişnuitele-i opere de ajutorare a celor nevoiaşi contribuind astfel la reconstrucţia şcolii din satul Urdarii de Jos pentru care a donat şi un dulap pentru bibliotecă dar şi material pentru mobilierul acestei şcoli precum şi material pentru împrejmuirea acesteia, a mai donat un teren pentru construcţia primăriei din Urdari pentru care a contribuit la întocmirea planului construcţiei dar şi cu materiale proprii pentru această construcţie, a donat un teren în vatra satului Stejarul din comuna Urdari pentru construcţia căminului cultural de acolo precum şi a cooperativei locale, a mai donat în anul 1945 o suprafaţă de 16 ½ hectare teren nesupus exproprierii pentru izlaz comunal, terenul moştenit de la unchiul său colonelul Broşteanu Urdăreanu Constantin l-a donat sătenilor din satul Urdarii de Sus, a donat un număr de 300 piloţi Prefecturii judeţului Gorj pentru construcţii de poduri pe tot cuprinsul judeţului, tot el a donat stâlpii necesari împrejmuirii cimitirului eroilor din Târgu Jiu, contribuia anual cu lemne de foc pentru toate instituţiile din localităţile unde avea proprietăţi dar şi pentru judecătoria din Peşteana Jiu, a mai întreţinut pe cont propriu până în anul 1945 o cantină şcolară de pe lângă şcoala din Urdarii de Jos la care luau masa zilnic 60 de copii, în timpul secetei a întreţinut cu cele necesare un număr de patru copii din Moldova, a donat orfelinatului din Târgu Jiu numeroase alimente, ajuta permanent şi gratuit pe săteni în cazuri de boală, infirmitate precum şi la diferite pagube sau nenorociri ale acestora, a mai ajutat cu lemne de foc şi văduvele sărace sau familiile celor mobilizaţi pe front renunţând de exemplu în anul 1945 în favoarea acestor familii la recolta de grâu de pe o suprafaţă de 25 hectare, a mai cedat în folosinţă gratuită o casă pentru instalarea postului de jandarmi a preotului local dar şi a unui dispensar medical în satul Urdarii de Sus, tot el a înfiinţat prin stăruinţa şi luminarea sa cooperativa „Plugarul” din Urdarii de Jos.
După o viaţă dedicată numeroaselor gesturi nobile, inginerul Pleşoianu Aurel în anul 1949 prin Decretul numărul 83 a fost deposedat, de regimul comunist nou instalat la conducerea ţării, de absolut toată averea sa pe care o mai deţinea la proprietatea din Urdari adică suprafaţa de 172 hectare teren, numeroase construcţii, moară, tractor şi multe altele, iar printr-un memoriu adresat regimului de atunci preciza şi starea în care se găsea după această expropriere adică fără locuinţă, fără îmbrăcăminte şi fără nici un mijloc material pentru a-şi asigura existenţa. Datorită experienţei dar şi a palmaresului impresionant pe care la avut, cu toate că făcuse parte din clasa socială a chiaburilor, aşa cum erau catalogaţi de către comunişti foşti proprietari de pământuri, aceştia au făcut excepţie de la doctrinele şi ideologiile lor şi la data de 1 iulie 1949 i-au asigurat acestuia un post de şef de secţie la Secţia Agricolă din Plasa Bibeşti.
Dan Cismașu

Comments are closed.