Usturoiul, un adevarat laborator chimic

Loading

Cu aproape 2000 de ani în urmă, egiptenii foloseau usturoiul pentru a trata peste 20 de boli şi pentru a reda vitalitatea organismului. Denumit ştiintific Allium sativum, usturoiul are, în acelaşi timp, calităţi nutritive şi proprietăţi care pot fi valorificate în fitoterapie.Cu un conţinut bogat în vitamine (A, B, C, E si PP) şi minerale (calciu, fosfor, iod, potasiu, siliciu, sulf şi seleniu), usturoiul întăreşte capacitatea organismului de a lupta cu viruşii, tratând o serie de afecţiuni, printre care şi gripa.

usturoi-pronaturaDatorită unei alte substanţe, denumită aliicina, (substanţă responsabilă pentru mirosul tipic al usturoiului) acţionează eficient împotriva Helicobacter Pylori (bacteria responsabilă de apariţia ulcerului gastric); are calităţi antibiotice, insecticide, antihelmintice şi de stimulare a activităţii digestive; aplicat local (un căţel de usturoi tăiat) combate herpesul. În fine, în usturoi se găsesc şi unele substanţe cu acţiune antibacteriană, fiind indicat în bronşite; datorită unor alte substanţe (antifungice), usturoiul se foloseşte şi în candidoze.
Dacă ar fi să sintetizam efectele terapeutice ale usturoiului, trebuie menţionate următoarele: scade colesterolul şi trigliceridele serice, prevenind instalarea aterosclerozei şi are efect de antiagregant plachetar; este hipotensiv cu îmbunătăţirea circulaţiei periferice şi cu reducerea spasmelor vasculare (chiar şi în arterită); este coronarodilatator cu indicaţii în cardiopatia ischemică şi bradicardizant; are acţiune favorabilă în unele afecţiuni digestive, cum ar fi diareea, dizenteria, balonările sau colici digestivi; se manifestă ca un antiseptic pulmonar în cazul unor afecţiuni respiratorii, cum sunt bronşitele, util în gripe si rinite; are, de asemenea, acţiune diuretică, fiind indicat în diatezele urice. El contribuie la eliminarea acidului uric şi a uraţilor şi de aceea este recomandat în gută.

Tratament universal
În concluzie, se poate spune că usturoiul este un protector al principalelor aparate care asigură funcţionarea normală a organismului (circulator, digestiv, endocrin şi urinar). Usturoiul este si febrifug, tonic muscular, antireumatismal, detoxifiant, sudorific, are efect anticarcinogenetic, fiind şi afrodisiac. Tratamente preventive cu usturoi se fac în caz de infarc miocardic; gripă, viermi intestinali. Tratamente interne cu usturoi se folosesc în caz de răceală (rinită, bronşită, laringită); ateroscleroză; circulaţie deficitară; hipertensiune. Tratamente externe cu usturoi se recomandă în caz de candida bucală.

GARLIC SIROP
Pornind de la aceste premize, LABORATOARELE MEDICA au creat GARLIC SIROP produs nou, a cărui compoziţe este îmbunătăţită de patrunjel şi miere polifloră, pe lângă componentul de bază – usturoiul.
Pătrunjelul este bogat în vitamine şi oligoelemente, contribuind şi la reducerea mirosului neplacut al usturoiului. Pentru a desăvârşi compoziţia este adăugată miere polifloră bogată în vitamine (A, complex B, vitamina C, K, PP, H) şi minerale (fier, calciu, fosfor, magneziu şi sodiu); este considerat alimentul ideal pentru toate categoriile de vârstă.

Alte produse recomandate
Dr. Ionuţ Moraru vă recomandă şi: USTUROI & CRATAEGUS – Produsul micşorează valorile tensiunii arteriale şi nivelul colesterolului seric; reglează ritmul cardiac; reduce depunerea plăcilor de aterom; USTUROI & GINSENG – susţine organismul în perioade caracterizate de oboseala fizică şi psihică; este revigorant pentru activitatea sexuală, fiind de ajutor în cazul asteniei sexuale survenite pe fond de oboseală fizică şi stres; USTUROI & LECITINĂ – îmbunătăţeşte circulaţia sângelui; previne ateroscleroza; acţionează benefic la nivel cerebral, crescând performanţele intelectuale; USTUROI & PĂDUCEL & VÂSC – ajută la reglarea ritmului cardiac, micşorând efortul inimii şi la normalizarea valorilor tensiunii arteriale; USTUROI & PROPOLIS – creşte capacitatea de apărarea a organismului faţă de microorganismele patogene (viruşi, bacterii, fungi); favorizează eliminarea viermilor intestinali.

Contraindicaţii
Consumul de usturoi nu este recomandat femeilor care alaptează, deoarece anumite substanţe pe care le conţine se transmit în lapte. Usturoiul se va administra cu prudenţă şi in cazul persoanelor cu gastrită în faza de criză, precum şi celor cu enterită ori cu colită de fermentaţie. Aceeaşi prudenţă este recomandată şi în cazul persoanelor cu boli pulmonare însoţite de tuse seacă, sanguinolentă, unde poate amplifica inflamaţia. Cercetari recente arată că este de dorit ca persoanele care urmeaza să suporte o intervenţie chirurgicală să nu consume usturoi cu 10 zile înainte de operaţie, datorită proprietăţilor antiagregante plachetare ale usturoiului. Aceasta observaţie are caracter de recomandare şi nu de contraindicaţie!
Pentru mai multe detalii sau comenzi vă rugăm să sunaţi la numarul 021.351.47.77, 0724 330 875 sau să accesaţi site-urile nostre: www.medicalab.ro şi www.pronaturashop.ro .

2 Comments on “Usturoiul, un adevarat laborator chimic”

  1. In copilarie bunica folosea un amestec de usturoi cu ulei ca sa-mi alunge raceala sau imi punea un catel de usturoi in ureche ca sa amelioreze durerea de masea pana ajungeam la dentist. Usturoiul ca tratament face minuni.

Comments are closed.