Ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuşi (1876-1957) de la Târgu Jiu a suscitat atenţia a numeroşi experţi dar şi a pasionaţilor de sculptură deopotrivă. Amplasamentul său, originalitatea sa, caracterul său de vast ansamblu monumental precum şi simbolistica sa profundă constituie un motiv de atracţie pentru turişti din ţară şi din întreaga lume.
Ansamblul elaborat între anii 1937-1938 şi cuprinzând „Masa Tăcerii”, „Aleea Scaunelor”, „Poarta Sărutului”, Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, precum şi „Coloana Infinitului” se întinde de la vest spre est pornind de la malul Jiului până pe dealul din partea de est a oraşului Târgu Jiu, de-a lungul Căii Eroilor. Această dispunere nu este aleatorie, ci are, aşa cum a fost gândită de către Brâncuşi, o întreagă semnificaţie simbolică. Conform documentelor aflate la Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale, în anul 1937 s-a hotărât ca str. Grigore Săftoiu (primar al oraşului Târgu Jiu în anul 1869) să se numească Strada Eroilor (actuala Calea Eroilor), în onoarea eroilor gorjeni morţi în Primul Război Mondial. Aceasta urma a fi pavată, amenajată şi prelungită. Spre est, strada urma să se întindă până la drumul naţional spre Râmnicu Vâlcea, traversând platoul unde se aflau cazărmile şi se desfăşura târgul săptămânal al oraşului, iar spre vest până la Bulevardul C.A. Rosetti (actualul Constantin Brâncuşi). Pentru a-i induce străzii un caracter monumental era prevăzută construirea unui „portal” la intrarea în Grădina Publică (Parcul oraşului) şi a unui monument (numit „grandios monument al păcii”) pe platoul din estul oraşului, ambele urmând a fi create de către Constantin Brâncuşi.
Isamu Noguchi la Târgu-Jiu
Una din marile personalităţi din domeniul artei secolului al XX-lea, sculptorul şi designerul american de origine japoneză Isamu Noguchi (1904 – 1988) s-a numărat şi el la începutul anilor 1980 printre cei care au vizitat ansamblul monumental de la Târgu Jiu. După ce a studiat medicina în Statele Unite ale Americii, a devenit asistentul personal al lui Constantin Brâncuşi la Paris, perioadă în care l-a cunoscut personal pe marele sculptor.
La Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti se află două documente foarte interesante referitoare la momentul vizitei sculptorului la Târgu Jiu. Acestea sunt două scrisori din datele de 31.05.1981 şi respectiv 15.06.1981, redactate în limba engleză şi adresate brâncuşiologului român Barbu Brezianu.
Anterior scrisorii din data de 31.05.1981 Isamu Noguchi îşi exprima entuziasmul faţă de invitaţia adresată lui de către Barbu Brezianu de a veni în România şi de a vizita Hobiţa şi oraşul Târgu Jiu. După ce vizita sculptorului în România s-a încheiat, acesta i-a expediat lui Barbu Brezianu din Japonia prima dintre cele două scrisori menţionate mai sus, anume cea din 31.05.1981. În această scrisoare, autorul îşi exprima gratitudinea faţă de Barbu Brezianu pentru experienţa deosebită avută în România şi mai ales pentru ocazia de a fi vizitat, aşa cum se exprima el însuşi „România cea specială” a lui Barbu Brezianu („your own very special Romania”). Pesemne că emoţia resimţită în România a fost deosebit de mare întrucât o compara pe aceasta cu cea trăită cu ocazia primei sale vizite în Japonia după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Aflat la Târgu Jiu, Isamu Noguchi afirma că cel mai emoţionant pentru el a fost sentimentul de dragoste şi devoţiune pe care artistul a simţit că oamenii îl alocau memoriei lui Brâncuşi. Spunea că a simţit această trăire ca pe un sentiment real ce biruieşte până şi moartea. În concepţia sa, creaţia precum şi personalitatea lui Constantin Brâncuşi nu aparţin numai României, sculptorul român fiind considerat drept sculptorul exemplar al generaţiei lor, semnificaţia operelor sale rămânând nepieritoare de-a lungul timpului.
Povestea tunelului subteran
În timp ce vizita alături de Barbu Brezianu monumentele aflate la Târgu Jiu a remarcat că între Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Coloana Infinitului” se interpun un număr de patru linii de cale ferată intens circulate ce fac legătura cu Transilvania. Prin urmare, Isamu Noguchi a gândit că, în semn de omagiu adus marelui sculptor român ar trebui realizat un pasaj pentru pietoni pe sub calea ferată care să devină parte integrantă a ansamblului monumental brâncuşian. S-ar părea că cei doi au discutat despre această idee încă din timpul vizitei de la Târgu Jiu şi poate chiar la faţa locului, din moment ce, în scrisoarea trimisă de Isamu Noguchi lui Barbu Brezianu după ce plecase din România acesta îi reamintea celui de-al doilea despre ideea sa pentru care simţea, fără îndoială, un mare entuziasm din moment ce nu s-a rezumat la o simplă sugestie de moment. Pasajul („tunnel” aşa cum l-a numit Isamu Noguchi) rămâne totuşi în această scrisoare sub forma unei schiţe vagi în propria-i minte şi, deşi este numit „tunel simbolic” este considerat încă de la început ca fiind prea bun pentru a putea fi vreodată realizat
Scrisoarea din 15.06.1981 cuprinde o expunere mult mai detaliată a proiectului cu privire la pasajul de sub calea ferată, acesteia fiindu-i ataşată şi o schiţă sumară realizată cu stiloul pe hârtie A4. Conceput chiar de către autor în termeni modeşti, acesta precizează apoi detaliile de construcţie ale acestuia. În concepţia sa, strada ar fi trebuit să se îngusteze foarte mult până în cel mai jos punct al său unde ar fi urmat să aibă nu mai puţin de 1.50 m pentru a face astfel imposibilă trecerea automobilelor („The street would narrow extremely as it to its lowest point – no under than 1.50 m so that no automobile could pass.”). Marginile pasajului ar fi urmat să fie înclinate şi pavate cu calcar asemănător celui folosit de Brâncuşi. Cerându-şi iertare pentru faptul că desenul său nu era realizat într-un mod adecvat, însuşi sculptorul american subliniază că ideea sa este totuşi destul de simplă. Repetând acelaşi motiv de îngrijorare exprimat şi în scrisoarea precedentă, Isamu Noguchi afirma că, în opinia sa, cea mai mare problemă ar fi obţinerea cooperării autorităţilor în construirea unei structuri care să poată susţine şinele de cale ferată. Totuşi, nu vedea această problemă ca fiind insurmontabilă, realizarea inginerească nefiind, în opinia sa, foarte grea chiar dacă era vorba despre patru linii de cale ferată. La final încheie scrisoarea rugându-l pe Barbu Brezianu să îl anunţe dacă va reuşi să determine un entuziasm suficient de mare în rândul autorităţilor şi a altor persoane, astfel încât proiectul să poată fi realizat.
Interesanta idee a marelui sculptor nu s-a materializat în cele din urmă, deşi, aşa cum am aflat, ajunsese să fie receptată de către autorităţile locale cu destul de mult interes, lucrările fiind chiar pe punctul de a fi demarate. Acest lucru este cu atât mai trist cu cât pasajul conceput de Isamu Noguchi ar fi fost, aşa cum el însuşi îl considera, un act de omagiu şi de recunoştinţă adus lui Constantin Brâncuşi pe care a avut onoarea de a-l avea drept mentor.
Dumitru Cătălin Drăghici,
masterand, Facultatea de Istorie București
